21 de definiții pentru bagatelă bagatel (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bagate sf [At: CRITIL, ap. HEM 2336 / V: bagatel sn, (rar) bagadel sn, (înv) băgă~, ~tea / Pl: ~le / E: fr bagatelle] 1 Întâmplare de mică importanță Si: fleac. 2 (Reg) Dantelă ușoară, lucrată de mână Si: horbotă. 3 Piesă muzicală instrumentală de scurtă durată, de obicei cu conținut liric. 4 Obiect de mică importanță. corectată

BAGATÉLĂ, bagatele, s. f. 1. Lucru de mică importanță; obiect de mică valoare, neînsemnat; fleac. 2. Piesă muzicală instrumentală scurtă, de obicei pentru pian. [Var.: bagatel s. n.] – Din it. bagattella, fr. bagatelle.

BAGATÉLĂ, bagatele, s. f. 1. Lucru de mică importanță; obiect de mică valoare, neînsemnat; fleac. 2. Piesă muzicală instrumentală scurtă, de obicei cu conținut liric. [Var.: bagatél s. n.] – Din it. bagattella, fr. bagatelle.

BAGATÉLĂ, bagatele, s. f. 1. Lucru de mică importanță, lucru de nimic, o nimica toată, fleac. Triizăci și doi de galbini.O bagatelă. ALECSANDRI, T. I 80. O vorbă, o bagatelă le da prilej de sfadă. NEGRUZZI, S. II 242. în zadar, mai deunăzi, am vrut, prin poezie, Să scap d-o bagatelă, d-o mică datorie. ALEXANDRESCU, P. 81. ♦ (Concretizat) Ai făcut inventariul tuturor bagatelelor din colonadă. NEGRUZZI, S. I 329.Mică compoziție muzicală pe o temă ușoară. Bagatelă în stil romînesc a compozitorului I. Scărlătescu. – Variantă: bagatél, bagatele și (învechit) bagateluri (CREANGĂ, A. 81, FILIMON, C. 157), s. n.

BAGATÉLĂ, bagatele, s. f. 1. Lucru de mică importanță; fleac. ♦ Obiect de mică valoare, neînsemnat. 2. Mică compoziție muzicală pe o temă ușoară. [Var.: bagatél s. n.] – It. bagattella (fr. bagattelle).

BAGATÉLĂ s.f. 1. Lucru neimportant; fleac, nimic. ♦ Obiect de mică valoare. 2. Piesă muzicală scurtă, compusă pe o temă ușoară. [Var. bagatel s.n. / < fr. bagatelle, it. bagatella].

BAGATÉLĂ s. f. 1. lucru neimportant; fleac. ◊ obiect de mică valoare. 2. (muz.) piesă muzicală scurtă, pe o temă ușoară, variată ca expresie și formă; bluetă (2). (< fr. bagatelle, it. bagatella)

BAGATÉLĂ ~e f. 1) Compoziție muzical-instrumentală de proporții mici, scrisă pe o temă neînsemnată. 2) Lucru sau fapt lipsit de importanță; fleac. [G.-D. bagatelei] /<it. bagattella, fr. bagatelle

bagatelă f. 1. lucru de puțină valoare; 2. pl. bagateluri, un fel de horbote sau dantele: cearșaf cu bagateluri.

*bagatélă f., pl. e (fr. bagatelle, d. it. bagattella). Lucru de puțină valoare, fleac. – Vulg. -tel și -del, n., pl. -urĭ.

bagatelă, piesă instrumentală de caracter*, de mici dimensiuni și relativ ușoară, cu aspect de divertisment-fantezie*. Forma sa este, de obicei, liberă. (B. au scris: Couperin, Beethoven, Scărlătescu).

bagatél sn vz bagatelă

BAGATÉL s. n. v. bagatelă.

BAGATÉL s. n. v. bagatelă.

BAGATÉL s. n. v. bagatelă.

BAGATÉL s. n. v. bagatelă.

BAGATÉL s.n. v. bagatelă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bagatélă s. f., g.-d. art. bagatélei; pl. bagatéle

bagatélă s. f., g.-d. art. bagatélei; pl. bagatéle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BAGATÉLĂ s. v. dantelă.

BAGATÉLĂ s. 1. v. fleac. 2. v. mărunțiș.

BAGATE s. 1. fleac, nimic, (fam.) moft, (fig.) jucărie. (E o ~ să fac asta.) 2. chițibuș, fleac, mărunțiș, nimic, prostie, (înv.) blagomanie, (fam.) moft. (Nu te lega de ~e.)

arată toate definițiile

Intrare: bagatelă
bagatelă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bagate
  • bagatela
plural
  • bagatele
  • bagatelele
genitiv-dativ singular
  • bagatele
  • bagatelei
plural
  • bagatele
  • bagatelelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bagatel
  • bagatelul
  • bagatelu‑
plural
  • bagatele
  • bagatelele
genitiv-dativ singular
  • bagatel
  • bagatelului
plural
  • bagatele
  • bagatelelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)