baca i [At: ȚICHINDEAL, F. 297/12 / E: srb baka] (Înv; iuz; Ban; întărește o afirmație cu care se răspunde la o întrebare) Sigur că da.

bacă sf [At: LTR² / Pl: bace / E: lat bacca] Fruct cu pericarp cărnos, cu miezul zemos, conținând una sau mai multe semințe.

bâca [At: ALECSANDRI, T. 441 / E: fo] (Înv) 1 i Cuvânt cu care se avertizează copiii să nu cadă Vz buf. 2 i (Înv; iuz; îe) A da (sau a veni, a face) – A cădea. 3 sn (Îljc; iuz) Pământ.

bâcă¹ sf [At: DELAVRANCEA, S. 167 / Pl: bâci / E: ns cf bâc¹, bică] (Îljc; înv; iuz) Mamă.

bâcă² sf [At: ARH. OLT. XXI, 257 / Pl: bâci / E: nct] (Olt; d. cal sau bou; îe) A prinde ~ A avea obiceiul de a nu trage o greutate prea mare, mai ales la deal.

bácă s.f. (bot.) Fruct cu pericarp cărnos, indehiscent, cu pielița subțire și cu miezul zemos, în care se află semințele. Coacăza este o bacă. • pl. -ce. /<lat. ba(c)ca, -ae, it. bacca.

*BACĂ (pl. -ce) sf. 🌿 Fruct în întregime cărnos, cu pielița subțire și cu miezul zemos în care se află semințele; așa e boaba de strugure, de coacăză, de pătlăgică roșie, etc. (🖼 287) [lat.].

BÎCA! interj.: a da ~, a face ~, a cădea (în spec. în graiul copiilor).

BACĂ, bace, s. f. Nume dat fructelor cărnoase, cu pielița subțire și cu miezul zemos, în care se află semințele. Boaba de strugure este o bacă.

BACĂ, bace, s. f. Nume dat fructelor cărnoase, cu pielița subțire și cu miezul zemos, în care se află semințele. Afina este o bacă. – It. bacca (lat. lit. baca).

BACĂ s.f. Fruct cărnos, cu miezul zemos, conținînd una sau mai multe semințe. [< lat. bacca].

BACĂ s. f. fruct cărnos, cu pieliță subțire și cu miezul zemos. (< lat. bacca)

BACĂ bace f. Fruct cărnos cu miezul suculent, în care se află una sau mai multe semințe (reprezentanți: agrișa, coacăza). [G.-D. bacei] /<it., lat. bacca

bâca int. numai în expresiunea a face bâca, a cădea; era să facă bâca AL. [Vorbă din graiul copiilor].

*bácă f., pl. e (lat. baca, bacca, bobiță). Bot. Boabă, bobiță, fruct cărnos cu maĭ mulțĭ sîmburĭ micĭ, ca la dafin, agriș, poamă ș.a. V. drupă.

bîca adv. (rudă cu bîldîbîc). Mold. A face (ori a da) bîca, a cădea (în limba copiilor).

bacă s. f., g.-d. art. bacei; pl. bace

bâca² (reg.) interj.

bâca¹ (reg.) adv. (în: a da/a face/a veni ~)

bâcă s. f.

bacă s. f., g.-d. art. bacei; pl. bace

bâca (reg.) adv., interj.

bâcă s. f.

bîca adv.

bacă s. f., g.-d. art. bacei; pl. bace

bâca adv.

bacă, pl. bace

BACĂ s. (BOT.) (înv.) boabă, bob, bobiță.

BACĂ s. (BOT.) (înv.) boabă, bob, bobiță. (~ este un tip de fruct.)

bâca! interj. (reg.) atenție!, ai grijă!.

bâcă, bâci, s.f. (reg.) mamă.

BĂCA, 1. – fam., olt. (Sur VI; AO IV; munt. (16 B III 257; 17 B IV 132; Sd V 526); Bacă, T., eg., mold., 1668. 2. Băcoi, D. (T-Jiu). 3. + -lea: Băclea (17 B IV 273); Băcleșĭ = Becleșĭ, D. (16 B III 230). V. și Baca.