BABA, babale, s. f. Piesă cilindrică, de fontă sau oțel, fixată pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele la acostare. – Din tc. baba.

baba sf [At: DA ms / Pl: ~le / E: tc baba] Dispozitiv de 40-60 cm în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele navelor acostate.

baba¹ s.f. (mar.) Dispozitiv cilindric, de 40-60 cm, din fontă sau oțel, în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parîmele navelor acostate; bintă. • pl. -ale / <tc. baba.

babá² s.f. Prăjitură din aluat mare și pufos, îmbibat în rom, în formă de ciupercă. • /<it. babà, fr. baba.

BABA, babale, s. f. Dispozitiv de 40-60 cm în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele navelor acostate. – Din tc. baba.

BABA, babale, s. f. Piesă cilindrică, în general de metal, fixată pe prora vaselor sau pe cheiuri, pentru a se lega de ea pripoanele sau cablurile.

BABA, babale, s. f. Piesă cilindrică fixată pe prora vaselor sau pe cheiuri, pentru legarea pripoanelor sau a cablurilor. – Tc. babá.

BABÁ ~le f. Piesă cilindrică, de metal sau de beton, fixată pe puntea unei corăbii sau pe chei de care se leagă parâmele la ancorare. ~ mică. /<turc. babá

babá f. (turc. babá, V. babă). Dun. Stîlp scurt fixat pe mal de care se leagă corăbiile. (Și stîlpu de pe corabie tot așa se numește).

BABĂ, babe, s. f. I. Femeie în vârstă înaintată; femeie trecută de tinerețe; băbătie, babetă¹. ♦ Spec. Femeie bătrână care vindecă bolile prin mijloace empirice, prin vrăji, prin descântece etc. ◊ Zilele babei (sau babelor) ori babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, în care vremea este adesea foarte schimbătoare. ♦ (Fam. și glumeț) Soție. ♦ (În sintagmele) (De-a) baba-oarba = joc de copii în care unul dintre ei, legat la ochi, încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc de copii în care unul dintre ei, care face pe cloșca, își apără „puii” înșirați, în linie, în spatele lui, împotriva altuia care face pe „gaia”; de-a puia-gaia. II. 1. Bârnă pe care se sprijină un acoperiș sau un planșeu de lemn. 2. Parte a unei copci¹ (1) în formă de toartă (numită și femeiușcă), în care se prinde o alta, în formă de cârlig (numită moș). 3. (Iht.) Zglăvoacă (1). 4. (Reg.) Ciupercă roșie, comestibilă, care crește pe crengi uscate și putrede. – Din bg., sb., ucr. baba.

CÂINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Acanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) câne s. m.] – Lat. canis. corectat(ă)

COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n., (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct în care se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). 2. Rubrică rezervată, într-o publicație, unei specialități. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, sb. kolac.

PUNGĂ, pungi, s. f. 1. Săculeț (cu băieri) de piele, mai rar de pânză, de material plastic etc., cu una sau cu mai multe despărțituri, în care se țin banii și alte obiecte mici. ◊ Expr. A-i sufla vântul în pungă sau a da de fundul pungii = a nu (mai) avea bani. A-și dezlega (sau a-și desface) punga = a fi darnic. A fi gros la pungă = a fi foarte bogat. A(-și) strânge (sau a avea, a face) buzele (sau gura) pungă = a) a avea sau a produce o senzație de contractare a buzelor din cauza unui aliment astringent, acru etc.; b) a ține buzele strânse (în semn de nemulțumire, de amărăciune etc.). ♦ Conținutul unei pungi (1); p. ext. bani, avere. ♦ Săculeț cuprinzând 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi, cu care se făceau plățile în trecut; p. ext. suma de 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi. 2. Săculeț făcut din hârtie, din material plastic sau din alt material, servind ca ambalaj pentru diferite obiecte, mai ales alimente. ♦ Conținutul unui astfel de săculeț. 3. Umflătură a pielii de forma unui săculeț (situată mai ales sub pleoapa inferioară). ◊ Pungă de apă = denumire populară pentru ascită; pleurezie. 4. Săculeț triunghiular situat la piciorul albinei, în care aceasta strânge și transportă polenul. 5. Cavitate naturală în scoarța Pământului, de forma unei pungi (1). 6. (Bot.; în compusul) Punga-babei = plantă erbacee cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). – Et. nec.

ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia i-au căzut unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus: știrba-baba-cloanța s. f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.

babă sf [At: MOXA, 378/20 / Pl: ~be / E: bg, srb, rs, pn баба] 1 (Prt) Femeie bătrână Si: (Rar; mpl) băbete. 2 (Hip) Mătușă. 3 (Îc) ~ba-hâra (sau ~ba-hora, ~ba-sora, ~ba-țora, ~ba-țura, ~ba-țoandră) Femeie bătrână care încearcă să joace în rândul tinerilor. 4 (Fig; im) Om fricos. 5 (Fam; gmț) Soție. 6 (Fam; irn; îe) Știe cât ~ba mea Nu știe nimic. 7 (Pfm) Fată bătrână nemăritată. 8 (Îcp) Femeie care vindecă bolile prin descântece sau vrăji. 9 (Îcp; îc) (Știrba)-~ba-Cloanța Vrăjitoare rea și primejdioasă. 10 (Îcp; îc) ~ba-Coaja Spirit necurat și răuvoitor care omoară copiii nebotezați. 11 (Îc) ~ba-Dochia Sfânta Eudochia, serbată la 1 martie. 12 (Îc) ~ba-Marta Prima din cele 9 sau 12 babe, care în tradiția populară, personifică zilele începutului lunii martie. 13 (Lpl) Cele 9 sau 12 zile de la începutul lui martie, dintre care femeile și fetele își aleg câte una. 14 (Îs) De-a ~ba-oarba Joc de copii, în care se leagă ochii unuia dintre ei, care trebuie să-i prindă pe ceilalți Si: (reg) de-a mâța oarbă. 15 (Reg) Bunică. 16 (Ban) Moașă. 17 (Reg) Mamă. 18 (Reg; lpl) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 19 (Reg; îcs) De-a ~ba-gaia De-a puia gaia. 20 (Reg; îcs) De-a ~ba-huța Joc în care copilul se așază pe stinghia ușii și o împinge ca să se deschidă și să se închidă. 21 (Reg; îcs) De-a ~ba și uncheșul Joc la priveghiul mortului, în care cineva are un ciomag și încearcă, lovind în toate părțile, să găsească o altă persoană. 22 (Iht) Zglăvoacă (Cottus gobio). 23 (Ent) Larvă a cărăbușului Melolonta vulgaris Si: (reg) ciormag, ciorman, ciormă. 24 (Ent; îc) Câinele~bei Larva unor fluturi sub formă de vierme mare, păros, cu cârlig chitinos la unul din capete. 25 (Bot; reg) Ciupercă roșie, comestibilă, care crește pe crăci uscate și putrede Cf babiță. 26 (Bot; reg; îc) Urechea~bei Planta Peziza aurantia. 27 (Bot; reg; îc) Colțul~bei Știuletele porumbului, când are boabe foarte rare. 28 (Teh; pop) Bârnă sprijinitoare. 29 (Teh) Trunchi de lemn pentru sprijinit greutăți sau corpuri voluminoase. 30 (Teh) Grindă de lemn așezată de-a lungul unui zid, pe care se sprijină acoperișul sau planșeul. 31 (Teh) Element de construcție la poduri, format din una sau două grinzi așezate pe capul piloților. 32 (Teh) Fiecare dintre stâlpii care sprijină podul morii în locul unde e coșul prin care se toarnă grăunțele de măcinat. 33 Stâlp de lemn gros, care trece prin talpa morii de vânt Si: (reg) babană (1). 34 Gaură în pământ la jocul copiilor de-a popicul și de-a cotea, mingea. 35 Încheietoare. 36 Scobitură în lemnul gardului. 37 Femeiușcă (la copcă). 38 Bețișor folosit la fixarea beteliei ițarilor. 39 Fiecare dintre cei doi dinți mai groși de la marginile spatei la războiul de țesut. 40 (Lpl) Capete de fire care rămân pe sul fără a mai putea fi țesute Si: piedin Cf uruioc. 41 (Buc) Vârf al unei cofe cu fragi, legat cu o pânză. 42 (Reg) Colac cu stafide. 43 (Reg) Plăcintă în strachină. 44 (Reg) Burtă.

câine sm [At: MOXA, 363/29 / V: (reg) câne^[1] / Pl: ~ni / E: ml canis] 1 Mamifer carnivor din familia canidelor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris) 2 (Irn; îe) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca ~le cu pisica sau a se mânca ca ~nii Se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc și se ceartă întruna. 3 (Îe) A tăia frunză la ~ni A trândăvi. 4 (Îae) A nu avea nici o ocupație. 5 (Îe) A trăi ca ~le la stână A trăi bine. 6 (Îe) Nu e nici ~ nici ogar Nu are o situație clară. 7 (Îae) Nu aparține unei categorii determinate. 8 (Îe) Nu-i numai un ~ ciunt de coadă Aspectul în discuție este comun și altora. 9 (Îe) Viață de ~ Viață grea, plină de lipsuri. 10 (Irn; îe) Umblă ~nii cu covrigi (sau colaci) în coadă E mare belșug. 11 Epitet dat unui om rău. 12 (Ast; pop; îc) ~le-Mare Numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius). 13 (Ast; pop; îc) ~le-Mic Numele unei constelații boreale, situate între Hidra și Orion. 14 (Zlg; îc) ~-de-mare Rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achantias vulgaris). 15 (Ent; îc) ~le-babei Larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. 15 Masa de lucru a dogarului. corectat(ă)

colț [At: DOSOFTEI, V. S. 20/2 / Pl: ~i sm, ~uri sn / E: ucr колици, cf bg колец srb kolac, pn kolec] 1 sm Dinte al animalelor și al oamenilor. 2 sm (Pop; îe) A-și arăta ~ii A manifesta o atitudine agresivă. 3 sm (Pop; îe) A scăpa din ~ii cuiva A scăpa dintr-o mare primejdie. 4-5 sm (Pop; îlv) A (se) lua în ~i A (se) certa. 6 sm (Îae) A fi gata de încăierare. 7 sm (Pop; îe) A fi la ~i A trăi rău. 8 sm (Pop; îe) A prins de la ~ A se obrăznici. 9 sm (Înv; îe) A avea ~i A fi obraznic. 10 sm (Îc) ~de-lup Bucățele mici de os desprinse dintr-un os mort, care ies printr-o fistulă împreună cu puroi. 11 sm (Îae) Răni pline de puroi. 12 sm (Îae) Tuberculoză osoasă. 13 sm (Reg; îc) ~ul lupului Cancer. 14 sm (Bot; reg; îae) Crăbin (Cirsium erisithales). 15 sm (Bot; reg; îc) ~ul babei sau ~ii babei Plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase Si: păducheniță, păduchele-caiului, păduchele-elefantului (Tribulus terrestris). 16 sm (Îae) Buruiană cu ghimpi. 17 sm (Bot; reg; îc) ~ul leului (după ger Löwenzahn) Capul călugărului (Leoilolon antumnalis). 18 sm (Bot; reg; îc) ~de-cal Specie de porumb cu bobul mare, lat și albicios Si: dinte-de-cal, dintele-calului. 19 sm (Pop; îs) Boală de ~i Boală a porcilor. 20 sm (Reg) Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor instrumente asemănătoare. 21 sm (Reg) Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață. 22 sm Vârf ascuțit, proeminent de stâncă, de gheață etc. 23 sm (Reg) Papilă pe limba rumegătoarelor. 24 sm (Mdv; lpl) Ridicături tăioase pe marginea măselelor cailor, care, prin rănile pe care le produc, împiedică mestecarea furajelor și cauzează indigestii și colici. 25 sm Șuviță de păr ondulat, trasă pe frunte sau pe tâmple. 26 sm Vârful plantelor, în special al ierbii, când încolțesc. 27 sm (D. plante; reg; îlv) A da ~ A încolți. 28 sm Plantă care încolțește. 29 sm Mugurul unei plante. 30 sm Porțiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsă între extremitățile reunite ale laturilor lui. 31 sn (Șîs) ~ de pâine Coltuc. 32 sn (îas; pgn) Orice bucată de pâine tăiată de la o margine. 33 sn (Îs) ~ul colțarului Unghiul din afară al echerului. 34 sn Punct unde se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. 35 sn (Spt; îs) Lovitură de ~ Lovitură executată dintr-un colț al terenului când un jucător trimite balonul peste linia de fund a terenului. 36 sn (Îs) ~ul gurii Fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. 37 sn Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc. 38 sn Locul format de fiecare dintre colțuri. 39 sn (Înv) Loc îndepărtat. 40 sn (Înv) Ascunziș. 41 sn (Îlav) ~ cu... În unghiul format de străzile... 42 sn (Îla) În (sau c) ~uri Colțuros. 43 sn (Îlav) În (sau din) toate ~urile (lumii) (De) pretutindeni. 44 sn (Pop; îe) A prinde pe cineva la ~ A prinde pe cineva la strâmtoare. 45 sn (Pop; îe) A da din ~ (în ~) A recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. 46 sn (Îe) A pune la ~ A blama. 47 sn (Îae) A pedepsi. 48 sn (Fig) Coloană de susținere. 49 sn Conducător. 50 sn (În publicistică) Rubrică rezervată unei anumite specialități. 51 sn Porțiune dintr-o încăpere cuprinsă între extremitățile reunite ale pereților. 52 sn Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 53 sn Tăietură în formă aproximativ triunghiulară făcută pe marginea unei stofe. 54 sn Dantelă împletită triunghiular.

știrb, ~ă [At: NEGRUZZI, S. III, 271 / Pl: ~i, ~e / E: vsl *штрьвъ, bg шърб] 1-2 smf, a (Ființă) căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți Si: (rar) știrbit (1-2), (reg) știolfăit² (5), știrboc, știrbocit. 3 sf (Mtp; îs) ~a-baba-cloanța Vrăjitoare bătrână și urâtă. 4 sf (Pop; îas) Femeie bătrână și rea. 5 a (Pop; îcs) ~a-baba- cloanța (roade tărăboanța) Joc de cuvinte care se spun în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 6 a (D. obiecte, mai ales d. vase) Fără (o bucățică din) margine Si: ciobit (1), știrbit (3). 7 a (D. instrumente tăioase) Cu părți din tăiș rupte Si: știrbit (4). 8 a (D. instrumente tăioase) Cu tăișul tocit Si: știrbit (5). 9 a (Pex; șfg) Care este incomplet Si: ciuntit, trunchiat, știrbit (6).

bábă s.f. I 1 (și peior.) Femeie care are vîrstă înaintată; bătrînă, (fam.) babetă, (reg.) băbătie. ◇ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, cu vreme schimbătoare. Baba turca v. turcă. ◇ Expr. A trecut baba cu colaci (sau cu colacul) v. colac. A tăia ca dinții babei v. tăia. (A fi) ca o (sau cu obraz de) babă turcească v. turcesc. ◇ Compuse: Baba-Dochia = patroana primelor nouă zile ale lunii martie (zilele babei), numită după Sfînta Evdochia, care este serbată la 1 martie; Baba-Marta = prima din cele nouă sau douăsprezece babe, care, în tradiția populară, personifică zilele începutului lunii martie; baba-hîra (sau -hora, -sora, -țora, -țura, -țoandră) = femeie bătrînă care încearcă să joace în rîndul tinerilor. ◆ (hipocor.) Mătușă. ◆ (fam., glum.) Soție (căsătorită de mai mulți ani). ◇ Expr. Știe cît baba mea = nu știe nimic. ◆ (peior.) Fată bătrînă nemăritată. 2 (reg.) Bunică. ◆ Moașă. ◇ Babă de buric v. buric. ◆ Mamă. 3 Spec. Femeie bătrînă care încearcă să vindece bolile prin metode empirice, prin vrăji, prin descîntece etc. ◇ Compuse: (în credințele pop.) Baba-Cloanța (-Cotoroanța) = vrăjitoare rea și primejdioasă; Baba-Coaja = spirit necurat și răuvoitor, care omoară copiii nebotezați. 4 (De-a) baba-oarba = joc de copii în care unul dintre ei, legat la ochi, încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc de copii în care unul dintre ei, care face pe cloșca, își apără „puii” înșirați, în linie, în spatele lui, împotriva altuia care face pe gaia; de-a puia-gaia. (reg.) De-a baba-huța = joc în care copilul este așezat pe stinghia ușii, care este împinsă ca să se deschidă și să se închidă. De-a baba și uncheșul = joc la priveghiul mortului, în care cineva cu ochii acoperiți are un ciomag și încearcă, lovind în toate părțile, să găsească o altă persoană. II 1 (iht.) Zglăvoacă (Cottus gobio). 2 (entom.) Larvă a cărăbușului (Melolonta vulgaris). ◇ Compus: cîinele-babei = larva unor fluturi sub formă de vierme mare, păros, cu cîrlig chitinos la unul dintre capete. 3 (bot.; reg.) Compus: (reg.) colțul-babei = știuletele porumbului, cînd are boabele foarte rare. III 1 (pop.) Bîrnă de sprijin. ◆ Ext. Trunchi de lemn pentru sprijinit greutăți sau corpuri voluminoase. 2 (constr.; pop.; la case) Grindă longitudinală de lemn, așezată de-a lungul unui zid, pe care se reazemă bîrnele unui acoperiș sau grinzile unui planșeu. ◆ (la poduri) Element de construcție, format din una sau două grinzi așezate pe capul piloților. ◆ (la mori) Fiecare dintre stîlpii care sprijină podul morii în locul unde e coșul prin care se toarnă grăunțele de măcinat. ◆ Stîlp de lemn gros, care trece prin talpa morii de vînt. 3 (pop.) Bețișor folosit la fixarea beteliei ițarilor. 4 (la îmbrăcăminte) Parte a unei copci în formă de toartă (numită și femeiușcă), în care se prinde cealaltă parte a copcii, în formă de cîrlig (numită moș). ◆ Ext. încheietoare. 5 (pop.; la războiul de țesut) Fiecare dintre cei doi dinți mai groși de la marginile spatei. ◆ (țes.; la pl.) Capetele de fire care rămîn pe sul fară a mai putea fi țesute. 6 Scobitură în lemnul gardului. 7 Gaură în pămînt la jocul copiilor „de-a popicul și de-a cotca”. IV (geomorf.) Stîncă izolată, sub formă de ciupercă, modelată prin degradarea periglaciară diferențială a unor strate dispuse orizontal, care este șlefuită ulterior de vîntul încărcat cu firicele de gheață. V (culin.; reg.) Colac cu stafide. VI (anat.; reg.) Burtă. • pl. -e. /<bg., ucr. баба, srb., pol. baba; cf. rus. баба „bîrnă”.

BABĂ, babe, s. f. I. Femeie în vârstă înaintată; femeie trecută de tinerețe; băbătie, babetă¹. ♦ Spec. Femeie bătrână care vindecă bolile prin mijloace empirice, prin vrăji, prin descântece etc. ◊ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, în care vremea este adesea foarte schimbătoare. ♦ (Fam. și glumeț) Soție. ♦ (În sintagmele) (De-a) baba-oarba = joc de copii în care unul dintre ei, legat la ochi, încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc de copii în care unul dintre ei, care face pe cloșca, își apără „puii” înșirați, în linie, în spatele lui, împotriva altuia care face pe „gaia”; de-a puia-gaia. II. 1. Bârnă de sprijinire a unui acoperiș sau a unui planșeu de lemn. 2. Parte a unei copci în formă de toartă (numită și femeiușcă), în care se prinde cealaltă parte a copcii, în formă de cârlig (numită și moș). 3. (Iht.) Zglăvoacă. 4. (Reg.) Ciupercă roșie, comestibilă, care crește pe crăci uscate și putrede. – Din bg., scr., ucr. baba.

PUNGĂ, pungi, s. f. 1. Săculeț (cu băieri) de piele, mai rar de pânză, de material plastic etc., cu una sau cu mai multe despărțituri, în care se țin în mod curent banii și alte obiecte mici. ◊ Expr. A-i sufla vântul în pungă sau a da de fundul pungii = a nu (mai) avea bani. A-și dezlega (sau a-și desface) punga = a fi darnic. A fi gros la pungă = a fi foarte bogat. A(-și) strânge (sau a avea, a face) buzele (sau gura) pungă = a) a avea sau a produce o senzație de contractare a buzelor din cauza unui aliment astringent, acru etc.; b) a ține buzele strânse (în semn de nemulțumire, de amărăciune etc.). ♦ Conținutul unei pungi (1); p. ext. bani, avere. ♦ Săculeț cuprinzând 500 de galbeni, taleri sau lei vechi, cu care se făceau plățile în trecut; p. ext. suma de 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi. 2. Săculeț făcut din hârtie, din material plastic sau din alt material, servind ca ambalaj pentru diferite obiecte, mai ales alimente. ♦ Conținutul unui astfel de săculeț. 3. Umflătură a pielii de forma unui săculeț (situată mai ales sub pleoapa inferioară). ◊ Pungă de apă = denumire populară pentru ascită; pleurezie. 4. Săculeț triunghiular situat la piciorul albinei, în care aceasta strânge și transportă polenul. 5. Cavitate naturală în scoarța pământului, de forma unei pungi (1). 6. (Bot.; în compusul) Punga-babei = plantă erbacee cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). – Et. nec.

ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus: știrba-baba-cloanța s. f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.

BABĂ, babe, s. f. I. (Uneori peiorativ) Femeie bătrînă. La fîntînă, o babă, zbîrcită drob și uscată scîndură, turna apă într-un urcior. DELAVRANCEA, T. 27. Fiul craiului... numai iaca se trezește dinaintea lui cu o babă gîrbovă de bătrînețe. CREANGĂ, P. 189. Văzîndu-se luat în răspăr de babele satului... se apăra în dulcea limbă a poeziei. ODOBESCU, S. III 9. Ducea verde bosioc... Bosiocul fetelor, Maghiran nevestelor, Tămîiță babelor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513. Satul (sau țara, lumea) arde (sau piere) și baba se piaptănă, se zice despre cineva care e preocupat de lucruri mărunte și neînsemnate cînd în jurul lui se petrec evenimente importante, grave. A trecut baba cu colacii (sau, mai rar, cu colacul), se spune cuiva care a scăpat o ocazie bună, un moment favorabil. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă, se zice celui care nu este atent cînd se spune ceva și cere să i se repete, ◊ (Pleonastic) [Mama-pădurilor], o babă bătrînă și urîtă, care îmblă prin împărăția mea de mînă cu furtuna. EMINESCU, N. 7. ◊ Zilele babei (sau babelor) sau babele =(după o legendă populară) primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, cu vreme schimbătoare. Cam între sfîrșitul lui făurar și începutul babelor... te pomenești cu Ghira. DELAVRANCEA, T. 152. S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-au dus zilele babei și nopțile vegherii. ALECSANDRI, P. A. 117. ♦ (Familiar, în glumă, fără să se țină întotdeauna seamă de vîrsta) Soție. Cînd cu baba m-am luat, Opt ibovnice-au oftat. CREANGĂ, P. 108. ♦ (În trecut) Femeie bătrînă de la țară, care pretindea că vindecă bolile prin diferite leacuri și vrăji, exploatînd astfel ignoranța populației și lipsa de asistență medicală din trecut. Au venit babe doftoroaie din sat. SADOVEANU, N. F. 92. Umbla din babă în babă cu descîntece și cu oblojele. CREANGĂ, P. 111. ♦ (În nume de jocuri de copii) De-a baba-gaia = joc în care un copil, care face pe cloșca, își apără «puii» împotriva altuia, care face pe gaia; de-a puia-gaia, de-a cloșca cu puii. (De-a) baba-oarba = joc în care un copil legat la ochi caută, pe dibuite, să-i prindă pe ceilalți. Dănilă leagă strîns c-un ștergar gros, de cîlți, ochii și urechile dracului, ca la «baba-oarba». CREANGĂ, P. 55. Iată și Nicu, fiul mieu... Nu-ți aduci aminte cînd te giucai cu dînsu de-a baba-oarba? ALECSANDRI, T. I 43. II. 1. Bîrnă de sprijin: a) grindă de lemn așezată în lungul unui zid, care servește ca reazem pentru acoperiș sau pentru grinzile transversale ale unui planșeu de lemn; b) (la poduri) element de construcție format din una sau două grinzi așezate pe capul piloților sau direct pe zidărie; c) (la moara de apă) fiecare din cei patru stîlpi care sprijină podul; d) (la moara de vînt) babalîc (2). 2. Zglăvoacă. 3. (Regional) Ciupercă comestibilă, roșie, care crește pe crăci uscate și putrede.

CÎINE, cîini, s. m. (Și în forma regională cîne) 1. Animal mamifer carnivor, din aceeași familie cu lupul și cu vulpea, domesticit și folosit pentru pază, vînătoare etc. Cînele zvîcni înainte și prepelița sări în aer și porni sfîrîind în zbor, la înălțimea omului. SADOVEANU, O. VII 82. Se-ntoarce apoi cu ochi păgîni... «Te-or răzbuna copiii mei! – Și-acum mă taie, dacă vrei, Și-aruncă-mă la cîni!» COȘBUC, P. I 114. Mînia lui dumnezeu, ce era afară: să nu scoți cîne din casă, dar încă om! CREANGĂ, P. 143. Păcat, sărmanul, să moară ca un cîne. CREANGĂ, P. 330. În satul fără cîini, te plimbi fără băț (= unde nu te simți în primejdie, nu-ți iei măsuri de apărare). ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A trăi ca cîine cu pisica sau a se mînca ca cîinii = a nu se înțelege de loc, a trăi în certuri, în dușmănie. A tăia frunză cîinilor (sau la cîini) = a trîndăvi, a nu lucra nimic. A trăi ca cîinele la stînă = a trăi bine. A petrece ca cîineie în car = a petrece rău. Nu e nici cîine nici ogar = n-are nici o trăsătură distinctivă. Nu-i numai un cîine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Cîinele care latră nu mușcă = cel care face multă gură nu e totdeauna cel mai primejdios. Îi mănîncă cîinii din traistă v. mînca. Cîine-cîinește v. cîinește. Porc de cîine v. porc. A ieși ca cîinele din iarnă = a fi foarte slab. A da cu căciula în cîini v. căciulă. Viață de cîine = viață grea, lipsită de bucurii. ◊ (Ironic) Umblă cîinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e belșug. (Cu o construcție mai rară) Trăiesc de cînd cîinii purtau colaci în coadă. ALECSANDRI, T. I 358. ◊ Fig. Nume dat unui om rău, hain. Ne-ai vîndut cu mîinile legate, cîine! DAVIDOGLU, O. 111. ◊ Expr. A fi cîine = a fi rău, hain. Destinul ne-a fost cîine. TULBURE, V. R. 26. Dar, zău, doru-i mare cîne, Peste multe dealuri vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 93. A-i fi cuiva cîine = a te purta cu cineva cu cruzime, în mod hain. 2. Compuse: cîine-de-mare = specie de pește de mare cu pielea foarte tare; cîinele-mare = numele unei constelații boreale (din care face pafte și Sirius, cea mai luminoasă stea de pe boltă); Cîinele-mic = numele unei constelații boreale, între Hydra și Orion; cîinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cîrlig osos la unul din capete. Cînele-babei e flocos ca un cîne și mușcă. MARIAN, INS. 277; laptele-cîinelui v. lapte. – Variantă; (Transilv., Mold.) cîne s. m.

BABĂ, babe, s. f. I. Femeie bătrînă. Satul (sau casa) arde și baba se piaptănă, se zice despre cineva care e preocupat de lucruri neînsemnate cînd în jurul lui se petrec evenimente importante. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă, se zice celui care nu este atent cînd se spune ceva și cere să i se repete cele spuse. A trecut baba cu colacii, se spune cuiva care a scăpat o ocazie bună. ◊ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, cu vreme schimbătoare. ♦ (Fam., în glumă) Soție. ♦ Femeie bătrînă de la țară care pretinde că vindecă bolile prin diferite leacuri și vrăji. ♦ (În nume de jocuri de copii) (De-a) baba-oarba = joc în care un copil legat la ochi încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc în care un copil, care face pe cloșca, își apără „puii” împotriva altuia care face pe gaia; de-a puia-gaia. II. 1. Bîrnă de sprijin folosită la poduri, la mori de apă sau ca reazem pentru acoperiș sau pentru grinzile transversale ale unui planșeu de lemn; (la moara de vînt) babalîc (2). 2. Copcă în formă de toartă în care se prinde alta în formă de cîrlig. 3. (Iht.) Zglăvoacă. 4. (Reg.) Ciupercă comestibilă, roșie, care crește pe crăci uscate și putrede. – Slav (v. sl. baba).

BÁBĂ ~e f. 1) Femeie de o vârstă înaintată; femeie bătrână. * Zilele ~ei (sau ~ele) primele două săptămâni din luna martie, care se caracterizează prin timp schimbător. (De-a) ~a-oarba joc de copii în care unul dintre ei, legat la ochi, trebuie să-i prindă pe ceilalți jucători. (De-a) ~a-gaia joc de copii în care unul dintre ei o face pe cloșca care își apără puii, iar altul pe gaia, care vrea să-i fure. 2) înv. Femeie bătrână care pretinde că ar putea vindeca bolile cu ajutorul mijloacelor empirice (descântece, vrăji, buruieni). /<sl. baba

CLOÁNȚĂ ~e f. pop. depr. Femeie bătrână, urâtă și răutăcioasă. ◊ Baba-~a personaj folcloric cu chip de vrăjitoare urâtă și răutăcioasă. /Din clonț

HÂRCĂ ~ci f. pop. peior. 1) Femeie bătrână, urâtă și rea; hoanghină; hoașcă. ◊ Baba-hârca ființă imaginată ca o vrăjitoare bătrână și rea; baba-cloanța. 2) Craniu de om sau de animal mort. /<ucr. hyrka

BABĂ s.f. (Mold., ȚR, Ban.) Moașă. A: Salomi Baba [marg. moașa]. DVS, 11^v. B: Babele, ce slujesc la naștere. PRAV. GOV. Aicea și molitva babei, carea apucă coconul la vreamea nașterii. MIST., 27^r; cf. MIST., 27^v. C: Babĕ. Obstetrix. AC, 329. Etimologie: bg., scr., ucr. baba. Vezi și băbi. substantiv feminin

Baba-Coaja f. Tr. împărăteasa strigelor, un fel de Avestiță (după credința Românilor ardeleni).

Baba-Dochia f. 1. ființă mitică care ar fi fost pricina zilelor nestatornice și vijelioase dela începutul lui Martie: Baba-Dochia este cap de primăvară; 2. piatră înaltă înconjurată de mai multe pietroaie pe muntele Ceahlău (reprezentațiune plastică a legendei despre Baba-Dochia).

Baba-Novac m. («Moș Novac») 1. haiduc celebrat în cântecele bătrânești; 2. faimos general al lui Mihaiu-Viteazul.

babă f. 1. femeie bătrână: baba Cloanța, baba Hârca, nume tipice de vrăjitoare bătrâne; baba gaia, joc copilăresc în care o cloșcă își apără puii în contra găii sau eretelui; baba mija, alt nume al jocului d’a ascunsele; baba oarba, joc copilăresc în care unul din jucători, legat la ochi, caută să prinză pe vr’unul din ceilalți jucători; 2. sprijin de greutăți, grindă sau tălpoaie de moară: cele patru babe țin podul morii; 3. numele celor două bucăți de lemn de la spata răsboiului de țesut; 4. un fel de cozonac cu stafide (în Moldova); 5. Mold. peștele sglăvoc (cf. băbușcă); [Slav. BABA; sensul tehnic, familiar și limbilor slave (cf. rus. BABKY, bârnă), face aluziune la rolul babei ca stâlp al familiei]. V. Babele.

Babele f. pl. sau Zilele babei, cele dintâi 9 (sau 13) zile din luna lui Martie: s’au dus zilele babei și nopțile vegherii AL.

Babele f. pl. 1. stâncă pe Bucegi, despre care ciobanii povestesc o legendă analogă cu Baba-Dochia; 2. figuri de piatră d’asupra movilelor sau gorganelor (în Rusia Meridională).

câinele-babei m. Mold. mic crustaceu care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus asellus).

bábă f. pl. e (vsl. sîrb. bg. rus. rut. baba, babă. V. babá, babiță, batcă). Femeie bătrînă. Iron. Babalîc, mare grindă verticală în juru căreia se’nvîrtește moara de vînt (steajăr, pivot). La moara de apă, patru mari grinzi care susțin podu. Mold. Cozonac înalt și gros (neîmpletit). Zilele babeĭ, cele noŭă zile (în Mold. și doŭă-spre-zece) de la începutu lui Martie, cînd, de ordinar, e frig. Baba-gaia, puĭa-gaĭa (V. gaĭe). Baba-mija, jocu copilăresc numit maĭ des de-a mijitele orĭ de-a ascunsele. Baba oarba, un joc copilăresc în care unu se leagă la ochĭ și căută să-ĭ prindă pe ceĭlalțĭ. Baba-turca saŭ numai turca (pl. e și ĭ), un fel de teatru popular la Crăciun și Anu-Nou (în Mold. sud) care consistă dintr’o procesiune de tipurĭ populare, ca țăranu, Jidanu, Harapu, din irozĭ și maĭ ales dintr’un fel de monstru cu cap de capră orĭ barză înalt de vreo treĭ metri și dus de un om ascuns supt el. (În Mold. nord. turca și capra, în Ban. cerbuțu. V. brezaĭe, paparudă).

baba (reg.) s. f., art. babaua, g.-d. art. babalei; pl. babale

baba s. f., art. babaua, g.-d. art. babalei; pl. babale, art. babalele

baba s. f., art. babaua, g.-d. art. babalei; pl. babale

!Baba-Cloanța(-Cotoroanța) (personaj) s. propriu f. art., g.-d. art. Babei-Cloanța(-Cotoroanța

!baba-oarba (joc) s. f. art., g.-d. art. babei-oarba

babă s. f., g.-d. art. babei; pl. babe

+boul-babei (rădașcă; răgace) s. m. art.

câinele-babei (vierme; larvă) s. m. art.

colții-babei (plantă) s. m. pl. art.

colțul-babei (plantă) s. m. art.

sfârcul-babei (plantă) s. m. art.

!Știrba-Baba-Cloanța (personaj) s. propriu f. art., g.-d. art. Știrbei-Baba-Cloanța

urechea-babei (plantă) s. f. art., g.-d. art. urechii-babei

Baba-Cloanța s. propriu f., g.-d. Babei-Cloanța

baba-oarba (joc) s. f. art., neart. babă-oarbă, g.-d. art. babei-oarba

babă s. f., g.-d. art. babei; pl. babe

câinele-babei (vierme, larvă) s. m. art.

colții-babei v. colțul-babei

!colțul-babei/colții-babei (plantă) s. m. art.

de-a baba-gaia loc. adv.

!sfârcul-babei (plantă) s. m. art.

știrba-baba-cloanța s. f., g.-d. art. știrbei-baba-cloanța

!urechea-babei (plantă) s. f. art., g.-d. art. urechii-babei

Baba-Cloanța s. pr. f. s. pr. m. (în formula Adam -Babadam)

Baba-Hârca s. pr. f.

baba-oarba s. f. art.

babă s. f., g.-d. art. babei; pl. babe

câinele-babei (zool.) s. m.

colții-babei v. colțul-babei

colțul-babei / colții-babei (bot.) s. m.

de-a baba-gaia loc. adv.

de-a baba-oarba loc. adv.

sfârcul-babei (bot.) s. n.

știrba-baba-cloanța s. f.

urechea-babei (bot.) s. f.

baba-oarba

Baba-Cloanța.

babă.

BABA-GAIA s. v. cloșca-cu-pui, puia-gaia, uliul-și-porumbeii.

BABĂ s. 1. bătrână, (reg.) băbătie, (fam.) babetă. 2. v. vrăjitoare

BABĂ s. v. babiță, bunică, butonieră, cheotoare, mamă, mamă mare, mătușă, moașă, nevastă, pelican, piedin, soție, tanti, urechea-babei, urechiușă, vierme-alb, zglăvoacă.

BOUL-BABEI s. v. rădașcă, răgace.

PUNGA-BABEI s. v. tătăiș, turtă.

URECHEA-BABEI s. v. pitacu-dracului.

baba-gaia s. v. CLOȘCA-CU-PUI. PUIA-GAIA. ULIUL-ȘI-PORUMBEII.

BABĂ s. 1. bătrînă, (reg.) băbătie, (fam.) babetă. (O ~ care abia se ține pe picioare.) 2. vrăjitoare, (rar) vrăjitoreasă, (pop.) băbăreasă, fermecătoare, fermecătoreasă, meșteră, meșteriță, (reg.) bosconiță, cotoroanță, meștereasă, meșteritoare, șișcă, (prin Transilv.) bosorcaie. (I-a descîntat o ~.)

babă s. v. BABIȚĂ. BUNICĂ. BUTONIERĂ. CHEOTOARE. MAMĂ. MAMĂ MARE. MĂTUȘĂ. MOAȘĂ. NEVASTĂ. PELICAN. PIEDIN. SOȚIE. TANTI. URECHEA-BABEI. URECHIUȘĂ. VIERME-ALB. ZGLĂVOACĂ.

boul-babei s. v. RĂDAȘCĂ. RĂGACE.

punga-babei s. v. TĂTĂIȘ. TURTĂ.

urechea-babei s. v. PITACU-DRACULUI.

bábă (bábe), s. f. – 1. Bătrînică, bunică. – 2. Vrăjitoare, ghicitoare. – 3. Pește, zglăvoacă (Cotus gobio). – 4. Larvă de albină. – 5. Știulete de porumb fără boabe. – 6. (Bucov.) Ștergar cu care se acoperă borcanele cu fructe de pădure, legat ca o basma de femeie. – 7. (Mold.) Cozonac cu stafide. – 8. Bîrnă, par; în general bîrna de sprijin. – 9. Ac de făcut găici. – 10. Gaură, butonieră. – 11. La unele jocuri de copii, bile sau monede aruncate într-o groapă. – 12. (Arg.) Cafenea, cenaclu. Mr., megl. baba. Sl. baba (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; Lokotsch 146; DAR), ca și bg., sb., slov., cr., pol., rus. baba, alb. babë, ngr. βάβα, βάβω (G. Meyer, Neugr. St., II, 15), toate cu sensuri care oscilează între cel de „bătrînă” și cel de „bunică”. Și sensurile secundare coincid în general cu cele din limbile slave (pentru amănunt, cf. DAR). Sensurile 3-6 de bazează pe o presupusă asemănare a obiectului cu o bătrînă; sensurile 8-11 sînt asociații de idei irevențioase între noțiunea de „femeie” și cea de „a suporta” sau „a primi”. Sensul 7, care prin natură aparține grupului 3-6, pare a deriva direct din pol., ca și fr. baba. În sfîrșit, sensul 12 pare a se întemeia pe dubla echivalență „bătrînă” și „soție” (cf. băbătie), pe de o parte, și „soție” = „cămin” = „cafenea”, pe de alta. – Sensuri speciale: zilele Babei, primele nouă zile din martie, sfîrșitul iernii (trebuie să se înțeleagă zilele babei Dochia, personaj din mitologia populară care are corespondent în mitologia altor popoare; cf. bg. babini dni, ngr. οί μέρες τῆς γριᾶς, it. din Otranto i giorni della vecchia, prov. li jour de la vièio; materiale la Rohlfs, Quellen, 21-22); baba oarba „joc de copii”, cf. bg. slepa baba, iud. sp. papasiéga, care pare a fi rezultatul unei combinații între baba [oarba] cu [găina] oarbă. Der. babalău, băbălău, s. m. (babalîc); băbar, s. m. (om căsătorit; bătrînel); băbăret, s. n. (adunare de babe); băbărie, s. f. (descîntec; leac în medicina populară); băbătie, s. f. (babă; nevastă); băbesc, adj. (propriu babelor); băbește, adv. (ca babele); băbi, vb. (a îmbătrîni); băboi, s. m. (vrăjitoare bătrînă); baborniță, s. f. (babă decrepită). Toate der. sînt normale. Din sl. babuška, formă dim., provine băbușcă, s. f. (băbuță; pește de Dunăre, Leuciscus rutilus; pasăre bătrînă, care nu mai cîntă; butonieră), al cărei pl. este băbuște, cu prima întrebuințare, și băbuști în celelalte cazuri. – Cf. babcă, babiță.

BABÁ s.f. Mic cozonac rotund, din aluat dospit cu adaos de stafide, însiropat cu un sirop amestecat cu rom sau kirsch (rachiu de cireșe), asemănător cu savarina. – Din fr. baba.

bábă, babe, s.f. – 1. Femeie bătrână. 2. Bunică (Apșa de Jos). 3. Vrăjitoare. 4. Băbătie. 5. v. Zilele Babelor. ♦ (onom.) Baba, Babă, nume de familie (29 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ (top.) Baba, sat aparținător de comuna Coroieni (Țara Lăpușului). ♦ De-a baba-oarba, numele unui joc de copii. – Din vsl. (srb., ucr., pol.) baba (DER, DEX, MDA, Frățilă).

bábă, babe, s.f. – v. băbătie.

bábă, babe, s.f. 1. Bunică. 2. Vrăjitoare. 3. Băbătie. 4. Popică. ■ (onom.) Baba, nume de familie în jud. Maram. ■ (top.) Baba, sat aparținător de com. Coroieni (zona Lăpuș). ■ De-a baba oarba, joc de copii: jucătorii se așază în cerc; unul din copii este legat la ochi cu o eșarfă, ceilalți aleargă haotic, pentru a-l deruta; copilul prins va fi următorul legat la ochi. – Din vsl. (srb., ucr., pol.) baba (DER, MDA).

BABA, Corneliu (1906-1997, n. Craiova), pictor și grafician român. Acad. (1990), prof. univ. la Iași și București. Compoziții și portrete profund umane, în care personajele au, deseori, valențe simbolice. Calitatea culorii și folosirea unui sistem complex de lumini dirijate înscriu lucrările sale pe linia expresionismului cromatic, permițînd un discurs aluziv asupra realității („Odihnă pe cîmp”, „Arlechin”, „Portretul artistei Lucia Sturdza-Bulandra”, „Portret de fată”, „Peisaj din Veneția”, ciclul „Regele nebun”).

BABA (BABA BURNU), cap pe coasta de NE a Asiei Mici (Turcia asiatică), la M. Egee, la 39°29′ lat. N și 26°04′ long. E. Extremitatea vestică a Asiei.

BABA tc. „tată”. 1. Babá-Kovac, generalul lui Mihai Viteazul; Baba-Vergu ar. (Cara 34), corespunde numelor aromîne formate cu Papa-; Babá-Celebi, post. mold. (RI X 275). 2. Babac b. (Cat; Tis), < subst. babac; Băbăcești, fam., olt. (AO XV 63); Baba/che (16 B V 276); -chi din Mănicești (16 B VI 127).

BABA ANA, com. în jud. Prahova; 3.882 loc. (1991).

BABELE, vf. în N masivului Bucegi, între Ialomița și Valea Jepilor. Alt.: 2.292 m. Denumit astfel după formele specifice („ciuperci uriașe”) pe care le-au luat „conglomeratele de Bucegi” și gresiile, în urma acțiunii de modelare complexă (eoliană, șiroire, eroziune diferențială). Important obiectiv turisti; cabană; punct final de telecabină legat de Bușteni, dat în folosință în 1978 (lungime 4.350 m) și punct de plecare a telecabinei spre hotelul „Peștera” din apropierea Peșterii Ialomiței (dată în exploatare în 1982, cu o lungime de 2.600 m).

DOCHIA (BABA DOCHIA) (în mitologia românească), semidivinitate meteorologică. După mitul principal, D. era o bătrână care a plecat cu oile la munte îmbrăcată în nouă cojoace. Vremea încălzindu-se, ea și-a lepădat în fiecare zi câte un cojoc, dar în ultima zi un îngheț brusc a transformat-o în stană de piatră împreună cu turma. În concepția populară, cele nouă zile, numite Zilele Babei sau Babele (corespunzând perioadei 1-9 martie) sunt capricioase și fac trecerea de la iarnă la primăvară.

KOH-I-BABA (KŪH-I-BᾹBᾹ), masiv muntos în M-ții Hindukush, în NE Afghanistanului. Alt. max.: 5.143 m (vf. Koh-i-Baba).

KŪH-I-BᾹBᾹ v. Koh-i-Baba.

BABĂ subst. I. 1. Babă, Ioan, act.; Baba, Ursul (Sd XVI); moșn, 1510 (16 B I 56); – - Babe, țig. (ib. 60); Babul (Ștef); Băb/ești, -eni ss. 2. Băban (Hur; Sd XXI) sau < expresia: oaie babană; -a s. 3. Băbău, V. ban. act.; + -ar: Babaru, S., act. sau < subst. băbar; Babare s. (Dm); 4. Babeș, ard. (Paș); Victor – (Has). 5. Băbeț, ard. 1617 (Paș). 6. Babic, Șt. orășan 1822 (RI XIV 139); Bahici, 1434 (Has); – mold. (Ștef; Băl II); Băbiciul s. 7. Babin s.; Babinți s. (Cat); Babincu (Ard I). 8. Babițiu, ard. (Paș); cf. și subst. babiță. 9. Babiu, ard. (Drăg); Babiĭuc, Ursul (Sur XI). 10. Băboc t.; Băbocea ard. (Paș). 11. Cu suf. -oiu: Babo/e, I. (An Com); -ia, D., act.; Băboae, Ghinița (Sur XXV), n. marital; Băboești s.; Băbuești (17 B II 58); cf. și subst. baboiu. 12. Babónea, ard. (Paș). Babotă b. (Petr 15). 14. + -uc, -uci: Băbuciu, fam., ard. (Paș). 15. + -uș: Babuș/a; -in, 1451 (Mus 33); – in, Petec (13 – 15 Bpren., scris și Babucin, 1450 (Ț-Rom 213); Băbuș, D., ard., 1726 (Paș); -a t.; -u, G. (Mînăci). 16. Băbuț/a s.; -u, I., act.; -ea b. (17 B III 420). II. Compuse și asemănătoare. 1. + Anica: Babanica act. 2. + Anca; Babanc/a f., 1820 (vieri 84); -escu, post. (Bibl. rom. veche III). 3. + Ilie: Babailiescu și Babaliescu, C. (ib). Babadacu, D. (Meșt. Cr); 4. + rea: Babărá, mold. (Sur XXIV). 5. Babăverdea, D-tru, 1686 (Sur V). 6. + Badea: Băbadea t. 7. Babaroaga s. 8. Băbu, I. (Vr C). 9. Bâbaița s. 10. Babța s.

Chișcă-babă v. Pișcă 5.

Iraca-baba v. Sărac 6.

Cojoacele babei Dochia – Fantezia poporului, între atîtea alte personaje legendare, a creat-o și pe baba Dochia. Povestea spune că pe la sfîrșitul lui Faur, baba a plecat cu oițele la munte. Un flăcău, anume Martie, a încercat s-o oprească, vestind-o că mai bîntuie iarna. Dar baba Dochia i-a răspuns că nu se teme, fiindcă poartă nouă cojoace. Atunci Martie i-a cerut lui Faur să-i împrumute cîteva zile și, pornind ploi amestecate cu ninsoare, a silit-o pe Dochia să lepede în fiecare zi alt cojoc muiat de apă. La urmă, rămasă lără cojoc, a înghețat pe vîrful unui munte, unde se vede o piatră mare cu 9 pietre mai mici alături (reprezentindu-i pe cei 9 feciori ai săi). E stînca ce poartă numele Dochia de pe Ceahlău. De atunci, primele nouă zile din luna martie se numesc „zilele babei”, cînd, după legenda poporului, Dochia își scutură cojoacele și timpul e mereu schimbător. Abia cînd baba aceasta capricioasă a plecat din calendar, atunci – cum spune Alecsandri – „S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării,/ S-au dus zilele babei și nopțile vegherii”. În sonetul Afară-i toamnă, Eminescu spune: „… cînd afară-i sloată... visez la basmul vechi al zînei Dochii”. FOL.

baba și elicopterul / și mitraliera expr. folosită în legătură cu două lucruri care nu au nimic în comun

ce mi-e baba Rada, ce mi-e Rada baba expr. oricum aș lua lucrurile, mi-e totuna.

ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda expr. v. ce mi-e baba Rada, ce mi-e Rada baba

de unde chilu’ babei / pielea / pălăria mea? expr. de unde naiba?