BĂRBIERESC, -EASCĂ, bărbierești, adj. (Rar) De bărbier, privitor la bărbier. [Pr.: -bi-e-] – Bărbier + suf. -esc.

bărbieresc, ~ească a [At: CARAGIALE, N. 47 / P: ~bi-e~ / Pl: ~ești / E: bărbier + -esc] (Rar) 1 Specific bărbierului¹ (1). 2 Care se referă la bărbier¹ (1). 3 Care provine de la bărbier¹ (1). 4 Care aparține bărbierului¹ (1). 5 De bărbier¹ (1).

bărbieresc, -ească adj. Care ține de bărbier, care se referă la bărbier. • sil. -bi-e-. pl. -ești. /bărbier + -esc.

BĂRBIERESC adj. De bărbier.

BĂRBIERESC, -EASCĂ, bărbierești, adj. (Rar) De bărbier, privitor la bărbier. [Pr.: -bi-e-] – Bărbier + suf. -esc.

BĂRBIERESC, -EASCĂ, bărbierești, adj. (Rar) De bărbier, al bărbierilor. Breasla bărbierească mi-este foarte simpatică. CARAGIALE, N. S. 47. – Pronunțat: -bi-e-.

BĂRBIERESC, -EASCĂ, bărbierești, adj. (Rar) De bărbier, privitor la bărbier. [Pr.: -bi-e-] – Din bărbier + suf. -esc.

bărbieresc a. de bărbier.

1) bărbierésc, -eáscă adj. De bărbier.

2) bărbierésc v. tr. (d. bărbier; ngr. barberizo). Fam. Rad barba. V. refl. Mă rad. Fig. Mă laud, torn la palavre.

bărbieri [At: NEGRUZZI, S. I, 1997 P: ~bi-e- / Pzi: ~resc / E: bărbier] 1 vt A rade barba (cuiva) Si: (reg) a bărgi. 2 vr A-și rade barba. 3 vi (Fig) A minți. 4 vi (Fig) A exagera (cu rea-credință). 5 vt (Fam; fig) A înșela. 6 vt (Fam; fig) A trage cuiva o bătaie. 1 vt A păcăli pe cineva cu vorba. 8 vr A se lăuda.

bărbieri vb. IV. 1 tr., refl. A(-și) tăia barba; a se rade. 2 refl. Fig. (fam.) A se lăuda mințind. 3 tr. Fig. (fam.) A înșela, a păcăli. • sil. -bi-e-. prez.ind. -esc. /bărbier + -i.

BĂRBIERI (-eresc) I. vb. tr. 1 A rade pe cineva ¶ 2 familiar A înșela ¶ 3 ⊕A minți II. vb. refl. A se rade [bărbier].

BĂRBIERI, bărbieresc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia barba, a rade. Potrivise ciobul de oglindă pe marginea unei polițe și-și bărbierea cu greutate barba mare, încîlcită. GALAN, Z. R. 388. Pentru un gologan din cei căpătați i-a bărbierit un meșter. PAS, L. I 62. ◊ Refl. Eu taman mă bărbieream pe prispă. PREDA, Î. 117. ◊ Refl. reciproc. Se tunseseră și se bărbieriseră ei între ei. PAS, L. I 73. 2. Refl. (Familiar) A se lăuda pe sine, mințind. Taci, măi, nu te bărbieri! STANCU, D. 350. – Pronunțat: -bi-e-.

BĂRBIERI, bărbieresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (-și) tăia barba; a (se) rade. 2. Refl. (Fam.) A se lăuda în mod exagerat; a minți. [Pr.: -bi-e-] – Din bărbier.

A BĂRBIERI ~esc tranz. 1) (părul, mustățile) A tăia de la rădăcină (cu briciul sau cu o mașină de bărbierit); a rade. 2) (persoane) A lipsi de păr (cu ajutorul briciului); a rade. [Sil. -bi-e-] /Din bărbier

A SE BĂRBIERI mă ~esc intranz. fam. A relata lucruri inventate; a se lăuda peste măsură cu lucruri ireale. [Sil. -bi-e-] /Din bărbier

bărbierì v. a tunde sau a rade pe cineva.

bărbieresc (rar) (desp. -bi-e-) adj. m., f. bărbierească; pl. m. și f. bărbierești

bărbieresc (rar) (-bi-e-) adj. m., f. bărbierească; pl. m. și f. bărbierești

bărbieresc adj. m. (sil. -bi-e-), f. bărbierească; pl. m. și. f. bărbierești

bărbieri (a ~) (desp. -bi-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bărbieresc, 3 sg. bărbierește, imperf. 1 bărbieream; conj. prez. 1 sg. să bărbieresc, 3 să bărbierească

bărbieri (a ~) (-bi-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bărbieresc, imperf. 3 sg. bărbierea; conj. prez. 3 să bărbierească

bărbieri vb. (sil. -bi-e-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bărbieresc, imperf. 3 sg. bărbierea; conj. prez. 3 sg. și pl. bărbierească

bărbieri

BĂRBIERI vb. v. atinge, bate, lovi, minți.

BĂRBIERI vb. a (se) rade.

BĂRBIERI vb. a (se) rade.

bărbieri vb. v. ATINGE. BATE. LOVI. MINȚI.

bărbieri, bărbieresc v. r. a se lăuda cu lucruri neadevărate; a minți