BĂRBIERI, bărbieresc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia barba, a rade. Potrivise ciobul de oglindă pe marginea unei polițe și-și bărbierea cu greutate barba mare, încîlcită. GALAN, Z. R. 388. Pentru un gologan din cei căpătați i-a bărbierit un meșter. PAS, L. I 62. ◊ Refl. Eu taman mă bărbieream pe prispă. PREDA, Î. 117. ◊ Refl. reciproc. Se tunseseră și se bărbieriseră ei între ei. PAS, L. I 73. 2. Refl. (Familiar) A se lăuda pe sine, mințind. Taci, măi, nu te bărbieri! STANCU, D. 350. – Pronunțat: -bi-e-.