bădii^[1] sn vz bădâi

BĂDIE s. m. (Pop.; mai ales la voc.) Bădiță. – Bade + suf. -ie.

bădăi smn vz bădâi

bădâi smn [At: HEM 2836 / V: ~dăi, ~dâni², ~dânie sf, ~dâu², ~diiu / Pl: ~ sm și ~aie sn / E: mg bödöny] 1 Vas de lemn de mărimea unei cofe, în care se adună smântână pentru scos din ea unt. 2 Conținutul unui bădâi (1). 3 Vas de lemn în care se strâng prunele. 4 Conținutul unui bădâi (3).

bădâni² smn vz bădâi

bădânie sf vz bădâi

bădâu² smn vz bădâi

bădie sm [At: DUNĂREANU, CH., 147 / V: bâd~ / Pl: ~ii / E: bade + -ie] 1-14 (Șhp) Bădică (1-14).

bădiiu smn vz bădâi

bâdie sm vz bădie

bădíe s.m. (pop.; fam.; mai ales la vocat.) 1 Termen de respect cu care cineva se adresează unei persoane mai în vîrstă. 2 Termen de respect cu care cineva se adresează unui frate mai mare; nene. • pl. -ii. g.-d. -iei. /bade + -ie.

❍BĂDIE sm. Mold.= BĂDICĂ [bade].

BĂDIE, bădii, s. m. (Pop.; mai ales la voc.) Bădiță. – Bade + suf. -ie.

BĂDIE s. m. (Mold., Bucov.) Termen de respect cu care cineva se adresează unui frate sau unei persoane mai în vîrstă; bade, nene. Pamfile să lăsă pe scaun. [Soru-sa] i-aduse mîncarea în farfurie, dar el sta cu ochii în jos și nu spunea nimic. – Ce nu mănînci, bădie? DUNĂREANU, CH. 147. Mănîncă, bădie, și mata, să vezi ce bunu-i! HOGAȘ, M. N. 18.

BĂDIE, bădii, s. m. (Pop.) Bădiță. – Din bade + suf. -ie.

bădăŭ și bădîĭ V. buduĭ.

bădía m. gen. al luĭ, voc. bădie (d. badea). Mold. nord. Epitet respectuos adresat în popor de fratele mai mic celuĭ maĭ mare orĭ un copil unuĭ flăcăŭ. – În sud bîdia. V. nenea.

bădie (reg.) s. m., art. bădia, g.-d. art. bădiei/lui bădia

bădie (pop.) s. m., art. bădia, g.-d. art. bădiei/lui bădia

bădie s. m., art. bădia, g.-d. art. lui bădia/bădiei; pl. bădii

BĂDÂI s. v. putinei.

bădîi s. v. PUTINEI.