bâlc¹ sn [At: (a. 1644) ap. HEM 3014 / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Băltoacă. 2 Mocirlă. corectat(ă)

bâlc² sn vz bâlcă

bâlcă sf [At: DAMÉ, T. 74 / V: bâlc sm / Pl: ? / E: nct] (Rar) 1 Ulcior. 2 Conținutul unei bâlci (1). 3 Ulciorul împreună cu conținutul.

bîlc s.n. (reg.) Băltoacă, bahnă, mocirlă. • pl. -uri. /etimol. nec. corectat(ă)

BÎLC (pl. -curi) Mold. 🌐 Băltoacă, mocirlă: păstoriul trebue să o ferească ca să nu se adăpe din ~uri (DRĂGH.).

bîlc n., pl. urĭ (cp. cu bulhac). Est. Rar. Bulhac.

BÎLC cf. subst. bîlc „bahnă”; după Hasdeu, dim. < Bale. 1. Bîlc/o, -u (Dm; Ștef); -ul (16 B V 39); Bîlcani s. (Ștef); Bîlcoae t. (Dm). 2. + -ciu: Bîlciu popa (16 B III; -l armaș (17 B I 230).

BÂLC s. v. băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc.

bîlc s. v. BĂLTOACĂ. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. SMÎRC.

bâlc, bâlcuri, s.n. (reg.) Băltoacă, mocirlă, mlaștină. ■ (onom.) Bâlc(u), nume de familie în jud. Maram. – Cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Brâncuș, Vraciu).

bâlc, bâlcuri, s.n. – (reg.) Băltoacă, mocirlă, mlaștină. ♦ (onom.) Bâlc, Bălc, Bâlcu, nume de familie (72 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Brâncuș, Vraciu).

bâlc, -uri, s.n. – Băltoacă, mocirlă. Bâlc, nume de familie. – Cuvânt autohton (Philippide 1928, Rosetti 1962, Brâncuși 1983).

bâlcă, bâlci, s.f. (reg.) urcior.