autocritica vr [At: DN³ / P: a-u~ / Pzi: autocritic / E: auto¹- + critica] A se critica pe sine însuși.

AUTOCRITICA vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s’autocritiquer].

AUTOCRITICA vb. refl. a se critica pe sine însuși. (< fr. s’autocritiquer)

AUTOCRITIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii. 2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic (sensul 1 după rus. samokritika).

autocritic, ~ă [At: D. ZAMFIRESCU, R. 246 / P: a-u~ / Pl: ~ici, ~ice / E: auto¹- + critic] 1 sf Critică a propriei persoane. 2 sf Metodă de educare comunistă și de îmbunătățire a activității constând în critica propriei activități sau a propriei comportări, în recunoașterea sinceră a greșelilor și lipsurilor, arătând cauzele și modalitățile de îndreptare. 3-4 a De autocritică (1-2). 5-6 a Privitor la autocritică (1-2). 7 a Stabilit prin autocritică (2). 8 a Pătruns de spirit autocritic (2).

*AUTOCRITIC adj. 📝 De autocritică: n’are de loc spirit ~.

AUTOCRITICĂ (pl. -ice) sf. 📝 1 Critică pe care o face cineva singur asupra unei lucrări a lui ¶ 2 Cercetare amănunțită, control pe care și-l face cineva asupra celor ce scrie, etc.: e un autor lipsit cu desăvirșire de ~ [germ. Autokritik].

AUTOCRITIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acțiunea de îmbunătățire a muncii și de educare comunistă a oamenilor muncii. 2. Adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic(ă) (sensul 1 după rus. samokritika).

AUTOCRITIC, -Ă, autocritici, -e, adj. Făcut sau stabilit pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. Agitatorii trebuie să biciuiască lipsurile în muncă, să cultive cu îndrăzneală spiritul critic și autocritic și îndeosebi critica de jos. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 2/6.

AUTOCRITICĂ s. f. Metodă de bază în acțiunea de educare a membrilor partidului de tip nou și a oamenilor muncii, constînd în privirea critică a propriei activități, în dezvăluirea și recunoașterea în mod deschis și cinstit a propriilor lipsuri și greșeli, în descoperirea cauzelor care le-au provocat și a mijloacelor de lichidare a lor. Cred, tovarăși, că avem nevoie de autocritică așa cum avem nevoie de aer, de apă. Cred că fără ea, fără autocritică, partidul nostru n-ar putea să meargă înainte, n-ar putea să dea la iveală racilele noastre, n-ar putea să lichideze lipsurile noastre. STALIN, O. XI 32. Leninismul învață partidele comuniste să folosească cu curaj critica și autocritica – semn al forței și maturității lor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 601. Drumul către o știință nouă este de neconceput fără o critică și autocritică adîncă și principială, fără discutarea tuturor problemelor legate de creația științifică, de orientarea filozofică în știință. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 342, 5/3.

AUTOCRITIC, -Ă, autocritici, -e, adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. – Din auto¹- + critic.

AUTOCRITICĂ s. f. Metodă de bază în acțiunea de educare a membrilor partidelor marxist-leniniste și a oamenilor muncii, constînd în privirea critică a propriei activități, în dezvăluirea și recunoașterea în mod deschis și cinstit a propriilor lipsuri și greșeli, în descoperirea cauzelor care le-au provocat și a mijloacelor de lichidare a lor. – Din auto¹- + critică.

AUTOCRITIC, -Ă adj. Bazat pe autocritică, pătruns de spiritul autocriticii. [Cf. fr. autocritique].

AUTOCRITICĂ s.f. Metodă de educare, constînd în privirea critică a propriei activități, în dezvăluirea și recunoașterea deschisă a propriilor lipsuri și greșeli, în descoperirea cauzelor care le-au provocat și a mijloacelor de lichidare a lor. [Pron. a-u-. / < fr. autocritique].

AUTOCRITIC, -Ă I. adj. bazat pe autocritică. II. s. f. analiză critică a propriei activități. (< fr. autocritique, după rus. samokritika)

AUTOCRITIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de autocritică; propriu autocriticii. În spirit ~. /auto + critic

AUTOCRITICĂ ~ci f. Analiză critică a propriei activități. /<fr. autocritique

*autocrític, -ă adj. (auto- și critic). De autocritică. S. f., pl. ĭ și e. Critică pe care țĭ-o facĭ singur.

autocritica vb. → critica

autocritic (desp. a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocritici; f. autocritică, pl. autocritice

autocritică (desp. a-u-to-cri-) s. f., g.-d. art. autocriticii; (observații) pl. autocritici

autocritic (a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocritici; f. autocritică, pl. autocritice

autocritică (a-u-to-cri-) s. f., g.-d. art. autocriticii; (observații) pl. autocritici

autocritic adj. (sil. a-u-to-cri-) → critic

autocritică s. f. (sil. a-u-to-cri-) → critică

autocritică