3 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AUTOCRÍTICĂ s. f. Metodă de bază în acțiunea de educare a membrilor partidului de tip nou și a oamenilor muncii, constînd în privirea critică a propriei activități, în dezvăluirea și recunoașterea în mod deschis și cinstit a propriilor lipsuri și greșeli, în descoperirea cauzelor care le-au provocat și a mijloacelor de lichidare a lor. Cred, tovarăși, că avem nevoie de autocritică așa cum avem nevoie de aer, de apă. Cred că fără ea, fără autocritică, partidul nostru n-ar putea să meargă înainte, n-ar putea să dea la iveală racilele noastre, n-ar putea să lichideze lipsurile noastre. STALIN, O. XI 32. Leninismul învață partidele comuniste să folosească cu curaj critica și autocriticasemn al forței și maturității lor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 601. Drumul către o știință nouă este de neconceput fără o critică și autocritică adîncă și principială, fără discutarea tuturor problemelor legate de creația științifică, de orientarea filozofică în știință. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 342, 5/3.

AUTOCRÍTICĂ s. f. Metodă de bază în acțiunea de educare a membrilor partidelor marxist-leniniste și a oamenilor muncii, constând în privirea critică a propriei activități, în dezvăluirea și recunoașterea în mod deschis și cinstit a propriilor lipsuri și greșeli, în descoperirea cauzelor care le-au provocat și a mijloacelor de lichidare a lor. – Din auto1- + critică.

AUTOCRÍTICĂ s.f. Metodă de educare, constând în privirea critică a propriei activități, în dezvăluirea și recunoașterea deschisă a propriilor lipsuri și greșeli, în descoperirea cauzelor care le-au provocat și a mijloacelor de lichidare a lor. [Pron. a-u-. / < fr. autocritique].

AUTOCRÍTICĂ ~ci f. Analiză critică a propriei activități. /<fr. autocritique

autocrític, ~ă [At: D. ZAMFIRESCU, R. 246 / P: a-u~ / Pl: ~ici, ~ice / E: auto1- + critic] 1 sf Critică a propriei persoane. 2 sf Metodă de educare comunistă și de îmbunătățire a activității constând în critica propriei activități sau a propriei comportări, în recunoașterea sinceră a greșelilor și lipsurilor, arătând cauzele și modalitățile de îndreptare. 3-4 a De autocritică (1-2). 5-6 a Privitor la autocritică (1-2). 7 a Stabilit prin autocritică (2). 8 a Pătruns de spirit autocritic (2).

autocritica vr [At: DN3 / P: a-u~ / Pzi: autocritic / E: auto1- + critica] A se critica pe sine însuși.

AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii. 2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto1- + critic (sensul 1 după rus. samokritika).

AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acțiunea de îmbunătățire a muncii și de educare comunistă a oamenilor muncii. 2. Adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto1- + critic(ă) (sensul 1 după rus. samokritika).

AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -e, adj. Făcut sau stabilit pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. Agitatorii trebuie să biciuiască lipsurile în muncă, să cultive cu îndrăzneală spiritul critic și autocritic și îndeosebi critica de jos. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 2/6.

AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -e, adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. – Din auto1- + critic.

AUTOCRÍTIC, -Ă adj. Bazat pe autocritică, pătruns de spiritul autocriticii. [Cf. fr. autocritique].

AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s’autocritiquer].

AUTOCRÍTIC, -Ă I. adj. bazat pe autocritică. II. s. f. analiză critică a propriei activități. (< fr. autocritique, după rus. samokritika)

AUTOCRITICÁ vb. refl. a se critica pe sine însuși. (< fr. sáutocritiquer)

AUTOCRÍTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de autocritică; propriu autocriticii. În spirit ~. /auto + critic

*autocrític, -ă adj. (auto- și critic). De autocritică. S. f., pl. ĭ și e. Critică pe care țĭ-o facĭ singur.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

autocrítică (a-u-to-cri-) s. f., g.-d. art. autocríticii; (observații) pl. autocrítici

autocrítică s. f. (sil. a-u-to-cri-) → critică

autocrític (a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocrítici; f. autocrítică, pl. autocrítice

arată toate definițiile

Intrare: autocritică
autocritică substantiv feminin
  • silabație: a-u-to-cri-ti-că
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autocritică
  • autocritica
plural
  • autocritici
  • autocriticile
genitiv-dativ singular
  • autocritici
  • autocriticii
plural
  • autocritici
  • autocriticilor
vocativ singular
plural
Intrare: autocritic
autocritic adjectiv
  • silabație: a-u-to-cri-tic
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autocritic
  • autocriticul
  • autocriticu‑
  • autocritică
  • autocritica
plural
  • autocritici
  • autocriticii
  • autocritice
  • autocriticele
genitiv-dativ singular
  • autocritic
  • autocriticului
  • autocritice
  • autocriticei
plural
  • autocritici
  • autocriticilor
  • autocritice
  • autocriticelor
vocativ singular
plural
Intrare: autocritica
autocritica verb grupa I conjugarea I
verb (V14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • autocritica
  • autocriticare
  • autocriticat
  • autocriticatu‑
  • autocriticând
  • autocriticându‑
singular plural
  • autocritică
  • autocriticați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • autocritic
(să)
  • autocritic
  • autocriticam
  • autocriticai
  • autocriticasem
a II-a (tu)
  • autocritici
(să)
  • autocritici
  • autocriticai
  • autocriticași
  • autocriticaseși
a III-a (el, ea)
  • autocritică
(să)
  • autocritice
  • autocritica
  • autocritică
  • autocriticase
plural I (noi)
  • autocriticăm
(să)
  • autocriticăm
  • autocriticam
  • autocriticarăm
  • autocriticaserăm
  • autocriticasem
a II-a (voi)
  • autocriticați
(să)
  • autocriticați
  • autocriticați
  • autocriticarăți
  • autocriticaserăți
  • autocriticaseți
a III-a (ei, ele)
  • autocritică
(să)
  • autocritice
  • autocriticau
  • autocritica
  • autocriticaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

autocritică

  • 1. Analiză critică a activității și a comportării proprii.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Cred, tovarăși, că avem nevoie de autocritică așa cum avem nevoie de aer, de apă. Cred că fără ea, fără autocritică, partidul nostru n-ar putea să meargă înainte, n-ar putea să dea la iveală racilele noastre, n-ar putea să lichideze lipsurile noastre. STALIN, O. XI 32.
      surse: DLRLC
    • Leninismul învață partidele comuniste să folosească cu curaj critica și autocritica – semn al forței și maturității lor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 601.
      surse: DLRLC
    • Drumul către o știință nouă este de neconceput fără o critică și autocritică adîncă și principială, fără discutarea tuturor problemelor legate de creația științifică, de orientarea filozofică în știință. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 342, 5/3.
      surse: DLRLC

etimologie:

autocritic

  • 1. Bazat pe autocritică; de autocritică.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Agitatorii trebuie să biciuiască lipsurile în muncă, să cultive cu îndrăzneală spiritul critic și autocritic și îndeosebi critica de jos. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 2/6.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Auto- + critic
    surse: DEX '09 DN