2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

autoamăgire sf [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 334 / P: a-u-to-a~ / Pl: ~ri / E: autoamăgi] Amăgire de către sine însuși Si: (rar) autoamăgit1.

AUTOAMĂGÍRE, autoamăgiri, s. f. Faptul de a se autoamăgi. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoamăgi.

AUTOAMĂGÍRE, autoamăgiri, s. f. Amăgire (intenționată) a propriei persoane. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto1- + amăgire.

AUTOAMĂGÍRE, autoamăgiri, s. f. Amăgire (intenționată) a propriei persoane. – Din auto1- + amăgire.

AUTOAMĂGÍRE s.f. Acțiunea de a se autoamăgi. [< autoamăgi].

autoamăgi vr [At: DA ms / P: a-u-to-a~ / Pzi: ~ăgesc. / E: auto1- + amăgi] A se amăgi.

AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto1- + amăgi.[1]

  1. În original, etimologia lipsește. — cata

AUTOAMĂGÍ vb. IV. refl. A(-și) amăgi (intenționat) propria persoană. [< auto1- + amăgi].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

autoamăgíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoamăgírii; pl. autoamăgíri

autoamăgíre s. f. (sil. a-u-) → amăgire

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgí vb. (sil. a-u-to-a-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. autoamăgésc; conj. prez. 3 sg. și pl. autoamăgeáscă

Intrare: autoamăgire
autoamăgire substantiv feminin
  • silabație: a-u-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autoamăgire
  • autoamăgirea
plural
  • autoamăgiri
  • autoamăgirile
genitiv-dativ singular
  • autoamăgiri
  • autoamăgirii
plural
  • autoamăgiri
  • autoamăgirilor
vocativ singular
plural
Intrare: autoamăgi
  • silabație: a-u-
verb (V407)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • autoamăgi
  • autoamăgire
  • autoamăgit
  • autoamăgitu‑
  • autoamăgind
  • autoamăgindu‑
singular plural
  • autoamăgește
  • autoamăgiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • autoamăgesc
(să)
  • autoamăgesc
  • autoamăgeam
  • autoamăgii
  • autoamăgisem
a II-a (tu)
  • autoamăgești
(să)
  • autoamăgești
  • autoamăgeai
  • autoamăgiși
  • autoamăgiseși
a III-a (el, ea)
  • autoamăgește
(să)
  • autoamăgească
  • autoamăgea
  • autoamăgi
  • autoamăgise
plural I (noi)
  • autoamăgim
(să)
  • autoamăgim
  • autoamăgeam
  • autoamăgirăm
  • autoamăgiserăm
  • autoamăgisem
a II-a (voi)
  • autoamăgiți
(să)
  • autoamăgiți
  • autoamăgeați
  • autoamăgirăți
  • autoamăgiserăți
  • autoamăgiseți
a III-a (ei, ele)
  • autoamăgesc
(să)
  • autoamăgească
  • autoamăgeau
  • autoamăgi
  • autoamăgiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

autoamăgire

  • 1. Faptul de a se autoamăgi.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

  • vezi autoamăgi
    surse: DEX '09 DN

autoamăgi

  • 1. A-și amăgi (intenționat) propria persoană.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

  • Auto- + amăgi
    surse: DEX '09 DN