2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Aurora f. Mit. zeița zorilor care, «cu degetele-i trandafirii», deschidea Soarelui porțile Răsăritului.

auróră sf [At: MARCOVICI, C. 32/22 / P: a-u~ / Pl: ~re și (rar) ~ri / E: lat aurora] 1 Lumină roșie-oranj cu care soarele colorează orizontul înainte de a răsări Si: zori. 2 Interval de timp cu lumină difuză care precede răsăritul soarelui. 3 (Pex) Răsărit. 4 (Îs) ~ boreală (sau polară, australă) Lumină difuză, de culori variate, care apare sub forma unui arc în timpul nopții polare. 5 (Fig) Început al vieții. 6 (Fig) Început al unei epoci. 7 (Fig) Început al unei acțiuni.

AURÓRĂ, aurore, s. f. 1. Interval de timp, înainte de răsăritul Soarelui, când există o lumină difuză în atmosferă; lumină roșie-portocalie produsă de Soare în acest interval de timp. ◊ Auroră polară (boreală sau australă) = lumină difuză, verde sau roșiatică, care apare ca un arc în timpul nopții pe bolta cerească, în regiunile polare. 2. Fig. Început al unei epoci, al unei acțiuni etc. [Pr.: a-u-] – Din fr. aurore, lat. aurora.

AURÓRĂ, aurore, s. f. 1. Interval de timp, înainte de răsăritul soarelui, când există o lumină difuză în atmosferă; lumină roșie-portocalie a soarelui din acest interval de timp. ◊ Auroră boreală (sau polară, australă) = lumină difuză, verde sau roșiatică, care apare ca un arc în timpul nopții pe bolta cerească, în regiunile polare. 2. Început al unei epoci, al unei acțiuni etc. [Pr.: a-u-] – Din fr. aurore, lat. aurora.

AURÓRĂ, aurore, s. f. 1. Lumină portocalie-roșiatică cu care soarele, înainte de a răsări, colorează orizontul. V. zori, revărsatul zorilor, faptul zilei. Țintește ochii spre partea aurorii De acolo vor zbucni biruitorii Ce steagurile libertății poartă Și-a ta, și-a mea, și-a lumii nouă soartă. TOMA, C. V. 356. Aurora se ivește vestitoare dimineții. NEGRUZZI, S. II 17. ◊ (Personificat) Aurora, o nimfă de soare prea iubită, Se deșteaptă și-n aer alunecă zîmbind. ALEXANDRESCU, M. 108. ◊ Auroră polară (sau boreală sau australă) = lumină difuză, de culoare verde sau roșie, care apare în timpul nopții pe bolta cerească în regiunile polare. 2. Fig. Început al unei epoci, al unei acțiuni etc. Aurora vieții. – Pronunțat: a-u-.

AURÓRĂ, aurore, s. f. 1. Lumină roșie-portocalie cu care soarele luminează orizontul, înainte de a răsări. ◊ Auroră boreală, polară (sau australă) = lumină difuză, verde sau roșie, care apare în timpul nopții pe bolta cerească, în regiunile polare. 2. Fig. Început al unei epoci, al unei acțiuni etc. [Pr.: a-u-] – Fr. aurore (lat. lit. aurora).

AURÓRĂ s.f. 1. Lumină care precedă răsăritul soarelui; zori de zi. ◊ Auroră polară (boreală sau australă) = lumină difuză, roșie sau verde, care colorează cerul în timpul nopții, în anumite perioade, în regiunile polare. 2. (Fig.) Început, zori (ale unei perioade etc.). [Pron. a-u-, pl. -re. / < lat. aurora, cf. it. aurora, fr. aurore].

AURÓRĂ s. f. 1. lumină care precedă răsăritul soarelui; zori de zi. ♦ ~ polară = fenomen atmosferic specific regiunilor polare, iluminarea cerului în timpul nopții, prin arcuri de culoare albastră, verde-gălbuie sau roșie. 2. (fig.) început al unei alte epoci. (< fr. aurore, lat. aurora)

AURÓRĂ ~e f. 1) Lumină roșie-portocalie care apare la orizont și vestește răsăritul soarelui. 2) Interval de timp, înainte de răsăritul soarelui, când pe cer apare o asemenea strălucire; zori de zi. ◊ ~a boreală lumină difuză roșie sau verde care colorează cerul în timpul nopții în regiunile polare. 3) fig. Moment sau perioadă de început. ~a reformei. ~a vieții. [G.-D. aurorei; Sil. a-u-] /<lat. aurora, fr. aurore

auroră f. 1. ziori, lumină slabă ce precede răsăritul soarelui: și deodată aurora se ivește radioasă AL.; 2. fig. început: aurora vieții; 3. aurora boreală, meteor luminos, mai ales la poli, apare pe cer noaptea în țările dinspre Nord.

*auróră f., pl. e (lat. auróra). Zorĭ, lumina care precede răsăritu soareluĭ. Fig. Început: aurora viețiĭ.Aurora boreală, un meteor luminos care se vede pe cer în spre nord. – Acest fenomen e des în Islanda, Scandinavia, Laponia, Siberia. E un fel de cerc aprins, din care pleacă raze de lumină. Aurorele boreale-s un bine pentru țările norduluĭ, că-s imobile și le luminează în lungile lor nopțĭ de ĭarnă. Ele-s legate strîns de magnetizmu terestru și suprimă proprietatea aculuĭ magnetic. Sînt și aurore australe, la polu suduluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

auróră (a-u-) s. f., g.-d. art. aurórei; pl. auróre

auróră s. f. (sil. a-u), g.-d. art. aurórei; pl. auróre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AURO s. (ASTRON.) crepuscul, zori (pl.), (pop.) faptul zilei.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Aurora, zeița dimineții și a primelor raze de soare. În mitologia romană era socotită o divinitate de importanță secundară, fiind preluată de la greci (v. Eos).

Eos, la greci, zeița dimineții, corespunzătoare Aurorei din mitologia romană. În fiecare dimineață ea cobora din ceruri și alerga printre nouri într-un car tras de cai iuți, vestind ivirea zorilor și răsăritul primelor raze de soare. Era fiica lui Hyperion și a Theiei și soră cu Helius și cu Selene. Cu Astraeus a avut mai mulți copii, printre care vînturile, pe nume: Boreas, Notus și Zephyrus. Se spunea că Eos și-ar fi atras mînia Aphroditei, care a surprins-o odată cu zeul Ares. Ca să se răzbune, zeița dragostei a făcut din Eos o veșnică îndrăgostită. Într-adevăr, existența ei este plină de episoade amoroase: l-a răpit pe Orion și l-a dus cu ea în insula Delos, l-a răpit pe Cephalus și l-a dus cu ea în Syria, unde i-a dăruit un fiu – Phaëthon, l-a răpit, în sfîrșit, pr Tithonus și l-a dus cu ea în Aethiopia, unde i-a dăruit doi fii, Emathion și Memnon. La rugămintea ei, Zeus l-a făcut pe Tithonus nemuritor, uitînd însă să-i dăruiască și tinerețe veșnică. Tithonus a devenit într-adevăr nemuritor, dar a îmbătrînit atît de rău încît Eos, rușinată, l-a zăvorît în palatele ei, de unde n-a mai ieșit niciodată.

CAP AURORA, stațiune balneoclimaterică estivală (inaugurată în 1973) situată în extremitatea sud-estică a României (jud. Constanța), pe țărmul Mării Negre, la 4 km N de Mangalia căreia îi aparține din punct de vedere ad-tiv.

MATER MATUTA (sau MATUTA) (în mitologia romană), zeiță a luminii din zori. Preluată din religiile populațiilor din Italia arhaică, romanii i-au adăugat și atributul de ocrotitoare a nașterilor. Îi era consacrată ziua de 11 iun., sărbătoarea Matralia, când femeile se rugau pentru copiii surorilor lor. Într-o epocă târzie, simboliza numai zorile, fiind complet identificată cu Aurora.

Intrare: Aurora
Aurora
substantiv propriu (SPF001S)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Aurora
plural
genitiv-dativ singular
  • Aurorei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: auroră
  • silabație: a-u
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • auro
  • aurora
plural
  • aurore
  • aurorele
genitiv-dativ singular
  • aurore
  • aurorei
plural
  • aurore
  • aurorelor
vocativ singular
plural

auroră

  • 1. Interval de timp, înainte de răsăritul Soarelui, când există o lumină difuză în atmosferă; lumină roșie-portocalie produsă de Soare în acest interval de timp.
    exemple
    • Țintește ochii spre partea aurorii De acolo vor zbucni biruitorii Ce steagurile libertății poartă Și-a ta, și-a mea, și-a lumii nouă soartă. TOMA, C. V. 356.
      surse: DLRLC
    • Aurora se ivește vestitoare dimineții. NEGRUZZI, S. II 17.
      surse: DLRLC
    • personificat Aurora, o nimfă de soare prea iubită, Se deșteaptă și-n aer alunecă zîmbind. ALEXANDRESCU, M. 108.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Auroră polară (boreală sau australă) = lumină difuză, verde sau roșiatică, care apare ca un arc în timpul nopții pe bolta cerească, în regiunile polare.
      surse: DEX '09 DLRLC DN
  • 2. figurat Început al unei epoci, al unei acțiuni etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: