2 intrări

16 definiții

AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) s. n. (În Antichitatea romană) 1. S. m. Preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S.n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Din fr. augure.

AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) augure, s. n. (În antichitatea romană) 1. S. m. Preot căruia i se atribuia facultatea de a prevesti viitorul sau de a interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor sau după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S. n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). – Din fr. augure.

AUGÚR2, auguri, s. m. (în antichitatea romană) Preot care pretindea că poate prevesti viitorul după zborul, cîntecul și aspectul măruntaielor păsărilor. După sămănat Aleargă pînă-n Roma să-ntrebe el augurii Că da-vor zeii oare bun rod sămănăturii? COȘBUC, P. II 191. – Pronunțat: au-gur.

AUGÚR2, auguri, s. m. (În antichitatea romană) Preot care pretindea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul sau măruntaiele păsărilor. [Pr.: au-] – Fr. augure (lat. lit. augur).

augúr1 (preot) (au-) s. m., pl. augúri

!augúr2 (prevestire) (au-) s. n.

augúr (preot) s. m. (sil. au-), pl. augúri

augúr / augúriu (prevestire) s. n. (sil. au-), pl. augúre / augúrii

augúr [At: BĂLCESCU, ap. CDDE / P: au- / Pl: -i sm, -e sn / E: lat augur] (Ant) 1 sm Preot care prevestea viitorul după zborul, cântecul sau măruntaiele păsărilor. 2 (Pex) Persoană care anunță un eveniment sau prevestește viitorul. 3 sn Prevestire făcută de augur (1-2). 4 sn Auspiciu (1). 5 sn (Îe) A fi de bun (sau de rău) ~ A fi un semn bun (sau rău). 6 sn (îae) A exista premise ca ceva să aibă un final favorabil (sau nefavorabil).

augúriu sn [At: ANGHEL, SĂM. V, 291 / P: au- / Pl: -ii / E: lat augurium] 1 (Ant) Augur (3). 2 (Pex) Prevestire. 3 (Pex) Semn bun (sau rău).

AUGÚR s.m. (Ant. ; la romani) Preot despre care se credea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul sau măruntaiele păsărilor. [Pron. au-gur. / < lat. augur].

AUGÚR I. s. m. preot roman despre care se credea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul și măruntaiele păsărilor. II. s. n. prevestire făcută de un augur (I). ♦ a fi de bun (sau de rău) ~ = a fi semn bun (sau rău), favorabil (sau nefavorabil). (< lat. augur)

augur m. 1. preot roman care căuta să cunoască viitorul după sborul și strigătul păsărilor; 2. prevestire, piază: de bun augur.

*au- și aŭgúriŭ n. (lat. augurium). Prezicere, semn pin [!] care ghiceștĭ viitoru: Pasăre de bun (de răŭ) aŭguriŭ. Maĭ puțin bine aŭgur, pl. urĭ. V. ogur.

*aŭgúr saŭ áŭgur m. (lat. áugur, -úris). Preut [!] roman care ghicea viitoru după strigătu păsărilor.

Intrare: augur (preot; -i)
augur (preot; -i)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular augur augurul
plural auguri augurii
genitiv-dativ singular augur augurului
plural auguri augurilor
vocativ singular
plural
Intrare: auguriu
auguriu
substantiv neutru (N53) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular auguriu auguriul
plural augurii auguriile
genitiv-dativ singular auguriu auguriului
plural augurii auguriilor
vocativ singular
plural