AUDIENT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care asistă la cursurile unei școli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a da examene. [Pr.: a-u-di-ent] – Din lat. audiens, -ntis.

audient, ~ă [At: DN³ / P: a-u-di-ent / Pl: ~nți, ~e / E: lat audiens, -tis] 1-2 smf, a (Persoană) care audiază un martor la un proces. 3-4 smf, a (Persoană) care audiază o conferință. 5-6 smf, a (Persoană) care participă la un curs universitar. 7 smf (Spc) Persoană care asistă la lecții într-o școală sau cursuri universitare fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a da examene. 8-9 smf, a (Persoană) care face parte din publicul unui concert. 10-11 smf, a (Persoană) care urmărește emisiuni la un post de radio. 12-13 smf, a (Persoană) care audiază înregistrări sonore.

audiență sf [At: AXINTE URICARIUL, ap. LET. II, 154/8 / P: a-u-di-en~ / V: (înv) ~ție, ~ință / Pl: ~țe / E: fr audience, lat audientia] 1 Întrevedere acordată unui solicitant de către o persoană cu funcție de răspundere. 2 Timpul cât durează o audiență (1). 3 (Îlv) A primi în ~ A acorda o audiență (1). 4 (Pex) Interes pe care cineva îl poartă celui care i se adresează Si: atenție, înțelegere. 5 (Jur; spc) Ședință publică a tribunalului în care sunt ascultate părțile și pledoariile și este pronunțată sentința. 6 Acceptare entuziastă a ceva. 7 (Îe) A avea ~ A trezi interesul unui public numeros. 8 (Îal) A avea influență asupra unui mare număr de persoane.

audienție sf vz audiență

audință sf vz audiență

*AUDIENT, -TĂ sm. f. 🖋 Care ascultă cursurile unei școale, în spec. ale unei Universități, fără a fi înscris printre studenții regulați și fără a trece examene [germ.].

*AUDIENȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Permisiune de a vorbi cu șeful Statului, cu un ministru, cu funcționari superiori, etc.: a cere ~; sală de ~, sală unde așteaptă cineva pînă să fie introdus spre a vorbi cu șeful Statului, cu un ministru, etc. ¶ 2 ⚖️ Ședință a tribunalului în care judecătorii ascultă părțile, pledoariile și pronunță sentințele [fr.].

AUDIENT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. Persoană care asistă la cursurile unei școli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a susține examene. [Pr.: a-u-di-ent] – Din lat. audiens, -ntis.

AUDIENT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. (Învechit) Auditor². – Pronunțat: -di-ent.

AUDIENȚĂ, audiențe, s. f. Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deține o funcție de răspundere. Ultima audiență a lui Horia la împărat a fost la 1 aprilie 1784. IST. R.P.R. 272. – Pronunțat: a-u-di-en-.

AUDIENT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. (Înv.) Auditor. [Pr.: a-u-di-ent] – Lat. lit. audiens, -ntis.

AUDIENȚĂ, audiențe, s. f. Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deține o funcție de răspundere. [Pr.: a-u-di-en-] – Fr. audience (lat. lit. audientia).

AUDIENT, -Ă s.m. și f. Student care asistă la cursuri fără a fi înscris regulat și fără a se prezenta la examene. [< audia].

AUDIENȚĂ s.f. 1. Întrevedere acordată de către un demnitar unei persoane care l-a solicitat să-i vorbească (într-o chestiune oficială); timpul cît durează această întrevedere. 2. Interes pe care cineva îl poartă celui care i se adresează; atenție, înțelegere. 3. Ședință (publică) a tribunalului, în care sunt ascultate părțile și pledoariile și în care se pronunță sentința. [< lat. audientia, cf. fr. audience].

AUDIENT, -Ă s. m. f. student care asistă la cursuri fără a fi înscris. (< lat. audiens)

AUDIENȚĂ s. f. 1. întrevedere oficială acordată de către un demnitar unei persoane care l-a solicitat. 2. interes pe care cineva îl poartă celui care i se adresează; atenție; succes. ♦ a avea ~ la public = a trezi interesul unui public numeros. 3. acceptare (entuziastă) a ceva. 4. (jur.) ședință de judecată în care are loc audierea părților. (< fr. audience, lat. audientia)

AUDIENT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care audiază cursurile unei școli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a susține examene. /<lat. audiens, ~ntis

AUDIENȚĂ ~e f. 1) Întrevedere oficială acordată unui solicitator de către un demnitar cu post de răspundere. Zi de ~. 2) Atenție, înțelegere manifestată de auditoriu. Cursul s-a bucurat de o mare ~. [G.-D. audienței; Sil. a-u-di-en-] /<lat. audientia, fr. audience

audiență f. 1. primirea persoanelor cari au să vorbească; 2. locul de audiență; 3. desbatere dinaintea tribunalului.

*audiént, -ă adj. și s. (lat. áudiens, -éntis; germ. audient). Care e primit numaĭ să audă lecțiunile, dar nu e primit la examin.

*audiénță f., pl. e (lat. audientia; fr. audience). Primirea persoanelor care vor să-țĭ vorbească: ministru acordă audiență azĭ; a obținea o audiență. Ședință în care judecătoriĭ întreabă părțile, ascultă apărarea și judecă. (Audiențele-s publice, dar dacă dezbaterile pot fi vătămătoare ordiniĭ publice orĭ bunelor obiceĭurĭ, judecătoriĭ le pot face secrete. În orĭ-ce caz, sentența se dă publicamente).

audientă (persoană) (rar) (desp. a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audientei; pl. audiente

audiență (întrevedere; influență) (desp. a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audienței; pl. audiențe

audientă (persoană) (rar) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audientei; pl. audiente

audiență (întrevedere, influență) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audienței; pl. audiențe

audientă s. f. (sil. a-u-di-en-), pl. audiente

audiență s. f. (sil. a-u-di-en-), g.-d. art. audienței; pl. audiențe

audiență, -țe.

audiență (audiențe), s. f. – Întrevedere acordată unui solicitator. Lat. audientia (sec. XVII).

audient, -ă, audienți, -te s. m., s. f. (intl.) 1. tăinuitor. 2. complice la o crimă

AUDIENȚĂ s. v. reușită, succes.

audiență s. v. REUȘITĂ. SUCCES.