atelaj sn [At: NEGRUZZI, ap. CADE / V: (îvr) ~agiu / Pl: ~e / E: fr attelage] 1 Ansamblu format din animalele de tracțiune ale unui vehicul și harnașamentul lor. 2 (Pex) Animale împreună cu vehiculul pe care îl trag. 3 (Imp) Vehicul care este deplasat prin tracțiune animală. 4 Mod de a înhăma sau înjuga animalele la un vehicul Si: înhămătură, înjugătură. 5 Echipament de legătură între două vehicule. corectat(ă)

ATELAJ, atelaje, s. n. Pereche (sau perechi) de animale de tracțiune, cu harnașamentul necesar; (impropriu) animalele împreună cu vehiculul pe care îl trag; (uneori) numai vehiculul. Consiliul de conducere poate da atelaje membrilor spre întrebuințare personală contra plată în condițiile stabilite de adunarea generală, dar numai în măsura în care aceasta nu stînjenește muncile în gospodărie. STAT. GOSP. AGR. 21. Înhămați cîte patru la fiecare atelaj, caii săreau și se loveau între ei, necunoscîndu-se. MIHALE, O. 440.

ATELAJ, atelaje, s. n. 1. Pereche (sau perechi) de animalele de tracțiune, cu harnașamentul necesar; (impr.) animalele împreună cu vehiculul pe care îl trag (sau numai vehiculul). 2. Echipamentul de legătură dintre două vehicule. – Fr. attelage.

ATELAJ s.n. 1. Pereche de animale de tracțiune înhămate cu harnașamentul necesar. ♦ Fel de a înhăma animalele de tracțiune. 2. Echipamentul de legătură dintre două vehicule. [< fr. attelage].

ATELAJ s. n. 1. animalele de tracțiune înhămate la un vehicul și harnașamentul necesar. 2. harnașament pentru caii unui atelaj (1). 3. echipament de legătură dintre două vehicule. 4. figură de stil, prin coordonarea unui termen concret cu unul abstract. (< fr. attelage)

ATELAJ ~e n. 1) Animalele de tracțiune împreună cu harnașamentul necesar. 2) Echipament de legătură între două vehicule. /<fr. attélage

*ateláj n., pl. e (fr. attelage). Barb. Înhămătură.

atelagiu sn vz atelaj

*ATELAGIU (pl. -agii, -agiuri), *ATELAJ (pl. -ajeu -ajuri) sn. Una sau mai multe părechi de cai înhămați la o trăsură de lux: acel atelagiu, deși rusesc, avea o formă cu totul moldovenească (NEGR.) [fr.].

atelaj s. n., pl. atelaje

atelaj s. n., pl. atelaje

atelaj s. n., pl. atelaje

atelaj, pl. atelaje

atelaj, -je.

atelaj (atelaje), s. n. – Ansamblu format din animale de tracțiune. – Var. (înv.) atelagiu. Fr. attelage.

atelaj (fr. attelage), figură care are două înțelesuri și structuri: a) coordonarea unui termen concret cu unul abstract (A): „Luna pe cer trece-așa sfântă și clară” (Eminescu) „Luntrea cu-ale ei vintrele spânzurate de catarg /... încet înaintează în lovire de lopeți / Legănând atâta farmec și atâta frumuseți” (Idem). „Am iubit Luxemburgul cu grădina lui, cu fântâna Medicis, cu zborul hulubilor vineți, cu reginele sale de piatră uitate și albe, cu havuzul transparent...” (Ion Pillat); b) completarea unuia din termenii unei locuțiuni cu un al doilea termen care sfarmă caracterul stereotip al locuțiunii și reînnoiește expresia: un exemplu francez tipic ni-l oferă locuțiunea tambour battant, din care un autor a creat „Tambour et gifles battantes” ( → M., p. 44).

atelaj, atelaje, s. n. (glum.) iubită, amantă