11 definiții pentru ataraxie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ataraxie sf [At: IBRĂILEANU, A. 9 / S: (înv) ~acsie / Pl: ~ii / E: fr ataraxie] 1 (Flz) Stare de liniște sufletească, de renunțare la orice sentimente și pasiuni, considerată de filozofia antică drept calea spre fericire, binele suprem. 2 (Med) Stare psihică specifică anumitor bolnavi mintali, caracterizată prin nepăsare și sentiment de superioritate față de semeni. 3 Atitudine și comportare ascetică. 4 (Med; șîs) ~ digestivă Stare patologică de pasivitate a unui organ sau a unei funcții.

ATARAXÍE s. f. 1. (Med.) Stare bolnăvicioasă de pasivitate a unui organ sau a unei funcțiuni. 2. Concepție filosofică idealistă din Antichitate care susținea că omul trebuie să tindă spre o stare de perfectă liniște sufletească prin detașarea de frământările lumii. – Din fr. ataraxie.

ATARAXÍE s. f. 1. (Med.) Stare bolnăvicioasă de pasivitate a unui organ sau a unei funcțiuni. 2. Concepție filozofică idealistă din antichitate care susținea că omul trebuie să tindă spre o stare de perfectă liniște sufletească prin detașarea de frământările lumii. – Din fr. ataraxie.

ATARAXÍE S. f. 1. Concepție filozofică idealistă din antichitate, după care omul trebuie să tindă spre o stare de perfectă liniște sufletească, cu excluderea oricăror emoții, sentimente sau pasiuni. 2. (Med.) Stare bolnăvicioasă de pasivitate a unui organ, a unui sistem sau a unei funcțiuni.

ATARAXÍE s. f. 1. Concepție filozofică idealistă, în antichitate, care susținea că omul trebuie să tindă spre o stare de perfectă liniște sufletească. 2. (Med.) Stare bolnăvicioasă de pasivitate a unui organ sau a unei funcțiuni. – Fr. ataraxie (< gr.).

ATARAXÍE s.f. 1. (În filozofia antică greacă) Stare de liniște sufletească, liberă de griji și temeri. 2. (Med.) Stare patologică de pasivitate a unui organ, a unei funcții etc. [< fr. ataraxie, cf. gr. a – fără, taraxis – tulburare].

ATARAXÍE s. f. 1. stare de liniște sufletească, liberă de griji și temeri, urmărită ca țel suprem de mai multe școli filozofice. 2. (med.) stare patologică de pasivitate a unui organ, a unei funcții. (< fr. ataraxie)

ATARÁXIE f. 1) Stare de liniște sufletească absolută. 2) Boală care se manifestă prin pasivitatea unui organ sau a unei funcții. /<fr. ataraxie, gr. ataraxia

*ataraxíe f. (vgr. ataraxía, id.). Liniște sufletească pe care n’o turbură nicĭ o dorință orĭ plăcere și nicĭ o frică. V. imperturbabilitate.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ataraxíe s. f., art. ataraxía, g.-d. ataraxíi, art. ataraxíei

ataráxie s. f., art. ataráxia, g.-d. art. ataráxiei

Intrare: ataraxie
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ataraxie
  • ataraxia
plural
genitiv-dativ singular
  • ataraxii
  • ataraxiei
plural
vocativ singular
plural

ataraxie

  • 1. medicină Stare bolnăvicioasă de pasivitate a unui organ sau a unei funcțiuni.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Concepție filosofică idealistă din Antichitate care susținea că omul trebuie să tindă spre o stare de perfectă liniște sufletească prin detașarea de frământările lumii.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: