at¹ sm [At: LET. III / Pl: ați / E: tc at] (Îrg; îvp) 1 Cal turcesc. 2 Cal de călărie. 3 Armăsar. 4 Cal dobrogean.

At² sm [At: MDENC / E: fr At] Simbol chimic pentru astatiniu.

‡AT sm. Armăsar, cal frumos: sculîndu-se ații în două picioare, au lunecat calul Domnului (LET.) (👉 HAT) [tc. at].

AT s.m. Monedă divizionară în Laos, valorînd a suta parte dintr-un kip. [Pl. ați. / cf. fr. at].

AT¹ s. m. monedă divizionară în Laos, valorând a suta parte dintr-un kip. (< fr. at)

-AT² suf. „sare”, „ester”. (< fr. -ate)

AT s.m. (Mold.) Cal bun, turcesc, (mai ales armăsar) de călărie. Domnul..., vrînd să se sărute cu agasi de pe cai, s-au tulburat ații lor și, sculîndu-se ații în doă picioare, au lunecat calul Domnului. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Au venit la Iași Casim-Aga..., căruia mare prieteșug i-au arătat Domnul, și el așijderea, trăgînd și un at (cal de șea) Domnului peșchiși. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: tc. at. Cf. farij, parip.

at și hat m. (turc. at, cal; bg. at, hat, armăsar. V. bahmet). L. V. Cal bun saŭ armăsar. Azĭ. Olt. Serbia (hat): împăratu încalecă pe hatu luĭ (N. Pl. Ceaur, 82). – În P. P. hată, pl. e, ĭapă. Și hatoáĭcă, pl. e (Aricescu, 43).

ASTATINIU s. n. Element chimic radioactiv din grupul halogenilor. – După fr. astatine, germ. Astatine.

astatin sn vz astatiniu

astatiniu sns [At: DN³ / P: ~niu / V: astatin / E: ger Astatinium, fr astatine] (Chm) Element radioactiv sintetic.

ASTATINIU s. n. Element chimic radioactiv din grupul halogenilor. [Pr.: -ni-u] – După fr. astatine, germ. Astatine.

ASTATINIU s.n. (Chim.) Element radioactiv sintetic. [Pron. -niu. / < germ. Astatinium, fr. astatine, cf. gr. astatos – instabil].

ASTATINIU s. n. element radioactiv sintetic. (< germ. Astatinium, fr. astatine)

hat m. armăsar, cal mai ales dobrogean (numai în cântecele populare): cu trei hate la coșare, puși dela Vinerea mare, pe grăunțe și pe sare POP. [Vechiu-rom. at = turc. AT].

astatiniu [niu pron. nĭu] s. n., art. astatiniul; simb. At

astatiniu [niu pron. nĭu] s. n., art. astatiniul; simb. At

astatiniu s. n. [-niu pron. -niu], simb. At

AT, ați, s. m. Armăsar, cal de curse, cursier. (din tc. at = mascul de prăsilă; cf. alb., sb., bg. at, ngr. άτι)

at, ați, s.m. (înv. și reg.) cal turcesc, cal bun de călărie; armăsar.

ASTATIN (după fr. {i}; {s} gr. astatos „instabil”) s. n. Element chimic radioactiv din familia halogenilor (At.; nr. at. 85, m. at. 210). A fost descoperit pe cale artificială în 1940 de D.R. Corson, K.R. Mackenzie și E. Segrè. Liniile spectrale ale elementului au fost identificate (1939) în produsele de dezintegrare ale radonului de H. Hulubei.

RAS AT-TῙB v. Bon.

RᾹ’S AT-TANNŪRAH (RAS TANURA), oraș în ESE Arabiei Saudite, în peninsula omonimă, port petrolier la G. Persic; 6,3 mii loc. (1992). Mare centru de exploatare și prelucr. a petrolului (rafinării). Pipe-line-uri pentru exportul de petrol brut.

TABARῙ AT (pe numele complet ABŪ JA’FAR MUHAMMAD IBN JARIR ~) (c. 839-923). jurist, istoric și cleric musulman. A trăit mai ales la Baghdad. Contribuții privind istoria Islamului („Istoria profeților și a regilor”, „Comentarii asupra Coranului”).