asumare sf [At: DA ms / Pl: ~mări / E: asuma] 1 Luare asupra sa Si: (rar) asumat¹ (1). 2 Angajare la ceva Si: (rar) asumat¹ (2). 3 Arogare a unui drept Si: (rar) asumat¹ (3).

ASUMARE s.f. Acțiunea de a-și asuma și rezultatul ei; răspundere. [< asuma].

ASUMA, asum, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Din fr. assumer, lat. assumere.

asuma vt [At: HASDEU, I. C. 57 / Pzi: asum, (îvr) ~mez / E: fr assumer, lat assumare] 1 A lua asupra sa. 2 A se angaja să îndeplinească ceva. 3 (Înv) A-și lua pentru sine ceva Si: a-și aroga. 4 (Flz) A presupune.

*ASUMA (-um) vb. tr. A lua asupră-și: nu vreau să-mi asum singur responsabilitatea (BR.-VN.) [fr.].

ASUMA, asum, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Din fr. assumer, lat. assumare.

ASUMA, asum, vb. I. Tranz. (Construit cu dativul) A lua (ceva) asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma un drept. ▭ Comuniștii și-au asumat măreața sarcină istorică de a conduce lupta popoarelor împotriva cercurilor imperialiste, care merg contra dorinței sfinte a popoarelor de a menține pacea. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 47.

ASUMA, asum, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Fr. assumer (lat. lit. assumere).

ASUMA vb. I. tr. 1. A-și lua (ceva) asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unui lucru. 2. A accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele care rezultă din ea. [P.i. asum, 3,6 -mă. / < fr. assumer].

ASUMA vb. I. tr., refl. a(-și) lua asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unei lucrări. II. tr. a accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele ce rezultă din ea. (< fr. assumer, lat. assumere)

A ASUMA asum tranz. A lua asupra sa. /<fr. assumer, lat. assumare

asumà v. a lua asupră-și: a asuma răspunderea faptului.

*asúm, a -á v. tr. (fr. assumer, d. lat. assúmere. V. consum). Ĭaŭ asupra mea, mă însărcinez cu: îmĭ asum răspunderea faptuluĭ.

asumare s. f., g.-d. art. asumării

*asumare s. f., g.-d. art. asumării

asumare s. f., g. -d. art. asumării; pl. asumări

!asuma (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. îmi asum, 3 își asumă; conj. prez. 1 sg. să îmi/să-mi asum, 3 să își/să-și asume; imper. 2 sg. afirm. asumă-ți; ger. asumându-mi

asuma (a ~) vb., ind. prez. 3 asumă

asuma vb., ind. prez. 1 sg. asum, 3 sg. și pl. asumă