14 definiții pentru răspundere

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂSPUNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde.

RĂSPUNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde.

răspundere sf [At: CORESI, EV. 327 / S și: res~ / Pl: ~ri / E: răspunde] 1 (Înv) Ceea ce se comunică unei persoane care a întrebat ceva sau care s-a adresat cuiva Si: răspuns2 (1). 2 (Rar) Pronunțare. 3 (Îvr) Semnificație. 4 (Îvr) Promisiune. 5 (Îvr) Decizie a unei autorități Si: răspuns2 (11). 6 Responsabilitate (1). 7 (Îe) A trage (sau a chema) (pe cineva) la ~ A obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale. 8 (Îe; în legătură cu verbe ca „a avea”, „a trezi”, „a lipsi”, „a munci” etc.) Simț de ~ sau simțul ~rii Faptul de a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite și de a lucra cu seriozitate pentru executarea lor. 9 (Îe) Pe ~a mea (sau ta, sa etc.) Pe garanția mea (sau ta, sa etc.). 10 (Înv) Scuză. 11 (Înv) Pedeapsă. 12 (Înv) Plată. 13 (Jur) Consecință rezultată din neîmplinirea unei obligații legale.

RĂSPUNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde de un lucru; conștiința sau sentimentul de a fi responsabil; responsabilitate. Tocmai de aceea am fost trimis în acest loc de grea răspundere. REBREANU, R. II 227. ◊ (Construit cu verbe ca: «a avea», «a purta», «a lua», «a asuma» etc.) Noi avem răspundere grea și eu singur o am și mai grea. DUMITRIU, N. 278. Cine își ia răspunderea unei căsătorii, care este un act foarte serios? PAS, Z. I 95. Eu mi-am declinat de mult orice răspundere. REBREANU, R. I 182. ◊ Expr. A trage sau a chema (pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale. N-avea pe cine chema la răspundere. C. PETRESCU, Î. II 127. (A avea) simț de răspundere (sau simțul răspunderii) = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu rîvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială) a cuiva.

RĂSPUNDERE ~i f. Atitudine responsabilă de obligațiile proprii; responsabilitate. Lucrează cu toată ~ea.A purta ~ a fi responsabil. A avea simț de ~ (sau simțul ~ii) a-și da seama de importanța sarcinilor ce urmează a fi realizate. Lipsă de ~ atitudine indiferentă față de obligațiile proprii. A trage (sau a chema) pe cineva la ~ a cere cuiva socoteală în fața unor instanțe. Pe ~ea cuiva pe garanția cuiva. /v. a răspunde

răspundere f. acțiunea de a răspunde și rezultatul ei. 1. garanție: sub răspunderea mea; 2. responsabilitate: primesc toată răspunderea.

răspúndere f. Responsabilitate, garanție: pe (orĭ supt) răspunderea mea, îmĭ ĭaŭ toată răspunderea. A trage la răspundere, a face răspunzător, a obliga să dea socoteală.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

răspundere s. f., g.-d. art. răspunderii; pl. răspunderi

răspundere s. f., g.-d. art. răspunderii; pl. răspunderi

răspundere s. f., g.-d. art. răspunderii; pl. răspunderi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂSPUNDERE s. 1. v. îndatorire. 2. responsabilitate, (înv.) răspuns, răspunzătate. (Lucrează cu toată ~.) 3. v. sarcină.

RĂSPUNDERE s. v. achitare, lichidare, onorare, plată, plătire, răspuns.

RĂSPUNDERE s. 1. îndatorire, obligație. (Are multe ~.) 2. responsabilitate, (înv.) răspuns, răspunzătate. (Lucrează cu toată ~.) 3. responsabilitate, sarcină. (Grea ~ și-a luat.)

răspundere s. v. ACHITARE. LICHIDARE. ONORARE. PLATĂ. PLĂTIRE. RĂSPUNS.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RĂSPÚNDERE (< răspunde) s. f. 1. Obligația de a da seamă, de a răspunde (moral, material etc.) de îndeplinirea ori de neîndeplinirea unor acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ♦ (Dr.) R. colectivă = r. a unui organ colegial, în întregul său, pentru executarea obligațiilor ce intră în atribuțiile sale potrivit legii. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a cere cuiva socoteală, a-l face responsabil pentru faptele sale. ◊ Pe răspunderea cuiva = pe garanția materială sau morală a cuiva. 2. (Dr.) Consecință a neîndeplinirii din culpă a unei obligații. ◊ R. civilă = obligația debitorului care nu a executat contractul sau a săvârșit, în afară de contract, o faptă păgubitoare, de a repara prejudiciul cauzat astfel (r. contractuală și r. delinctuală). ◊ R. materială = obligația angajatului de a repara paguba cauzată celui care l-a angajat. ◊ R. disciplinară = obligația de suportare, de către angajatul care a încălcat regulile de disciplină a muncii, a unei pedepse (pedeapsă disciplinară). ◊ R. penală = suportarea unor pedepse de către cel care săvârșește o infracțiune. ◊ R. internațională = suportarea, de către statul care a încălcat anumite norme de drept internațional ori de către persoana fizică vinovată, a unor sancțiuni de ordin moral, politic, penal, precum și obligația de reparare a pagubelor astfel cauzate.

Intrare: răspundere
răspundere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răspundere
  • răspunderea
plural
  • răspunderi
  • răspunderile
genitiv-dativ singular
  • răspunderi
  • răspunderii
plural
  • răspunderi
  • răspunderilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

răspundere, răspunderisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tocmai de aceea am fost trimis în acest loc de grea răspundere. REBREANU, R. II 227. DLRLC
    • format_quote Noi avem răspundere grea și eu singur o am și mai grea. DUMITRIU, N. 278. DLRLC
    • format_quote Cine își ia răspunderea unei căsătorii, care este un act foarte serios? PAS, Z. I 95. DLRLC
    • format_quote Eu mi-am declinat de mult orice răspundere. REBREANU, R. I 182. DLRLC
    • 1.1. științe juridice Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote N-avea pe cine chema la răspundere. C. PETRESCU, Î. II 127. DLRLC
    • chat_bubble A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • vezi răspunde DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.