ASTRONOM, -Ă, astronomi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în astronomie. – Din fr. astronome, lat. astronomus.

ASTRONOMIE s. f. Știință care se ocupă cu studiul aștrilor, al sistemelor de aștri, al galaxiilor și al Universului. – Din fr. astronomie, lat. astronomia.

astronom, ~ă smf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 323/27 / V: (pop) ha- / Pl: ~e / E: fr astronome, lat astronomus] 1 Specialist în astronomie. 2 (Înv) Astrolog (1).

astronomie sf [At: DOSOFTEI, V. S. 64 / Pl: ~ii / E: fr astronomie, lat astronomia] 1 Știință care se ocupă cu studiul aștrilor, sistemelor de aștri, al galaxiilor și al universului. 2 Cosmografie.

*ASTRONOM sm. 💫 Cel ce se ocupă cu astronomia: ~ii, adecă a stealelor cunoscători (CANT.) [fr. astronome ¶ gr. άστρονόμος].

*ASTRONOMIE sf. 💫 1 Știința care se ocupă cu studiul corpurilor cerești, cu legile mișcărilor lor, etc.: învățară... filosofia, astronomiia, gheometriia (DOS.) ¶ 2 ~ matematică, parte a astronomiei care se ocupă cu calculul elementelor, cauzelor mișcărilor corpurilor cerești ¶ 3 ~ fizică, parte a astronomiei care se ocupă cu constituțiunea fizică a corpurilor cerești [fr. și gr. άστρονομία].

ASTRONOM, -Ă, astronomi, -e, s. m. și f. Specialist în astronomie. – Din fr. astronome, lat. astronomus.

ASTRONOMIE s. f. Știință care se ocupă cu studiul aștrilor, al sistemelor de aștri, al galaxiilor și al universului. – Din fr. astronomie, lat. astronomia.

ASTRONOM, astronomi, s. m. 1. Specialist în astronomie. Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos, Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din chaos. EMINESCU, O. I 140. Astronomul ar dori ca cursul Uranului să se pripească. BĂLCESCU, O. II 10. 2. (Popular) Astrolog. Astronoame Valtasare, Varsă din cer foc și zare Cu catran și cu pucioasă Pe acest tiran să-l arză. TEODORESCU, P. P. 105.

ASTRONOMIE s. f. Știință care studiază constituția, evoluția și mișcările corpurilor cerești. V. cosmografie.

ASTRONOM, astronomi, s. m. 1. Specialist în astronomie. 2. Astrolog. – Fr. astronome (lat. lit. astronomus).

ASTRONOMIE s. f. Știință care se ocupă cu studiul aștrilor și cu legile mișcării lor. – Fr. astronomie (lat. lit. astronomia).

ASTRONOM s.m. Specialist în astronomie. [< fr. astronome, cf. lat. astronomus, gr. astronomos].

ASTRONOMIE s.f. Știință care se ocupă cu studiul aștrilor și cu legile mișcării lor. [Gen. -iei. / cf. fr. astronomie, lat., gr. astronomia < gr. astron – astru, nomos – lege].

ASTRONOM, -Ă s. m. f. specialist în astronomie. (< fr. astronome, lat. astronomus)

ASTRONOMIE s. f. știință care studiază mișcările, structura și evoluția corpurilor cerești, universul în totalitatea lui. (< fr. astronomie, lat., gr. astronomia)

ASTRONOM ~i m. Specialist în astronomie. /<fr. astronome, lat. astronomus

ASTRONOMIE f. Știință care se ocupă cu studiul corpurilor cerești, a legilor mișcării lor și a Universului. [G.-D. astronomiei] /<fr. astronomie, lat. astronomia

astronom m. cel versat în astronomie.

astronomie f. știința care studiează corpurile cerești și legile mișcărilor lor.

*astronóm, -oámă s. (vgr. astronómos, d. ástron, stea, și némo, cultiv). Care se ocupă de astronomie.

*astronomíe f. (vgr. astronomia). Știința mișcăriĭ stelelor. – Originea astronomiiĭ se perde în timp. Cel dintîĭ Pitagora a observat învîrtirea pămîntuluĭ în prejuru luĭ și al soareluĭ și a alipit sistemeĭ solare planetele și cometele (140 înainte de Hristos). Ptolemeŭ, celebru astronom al școaleĭ din Alexandria, stabili o sistemă completă, pe care o adoptară toate națiunile; el admitea, contrar luĭ Pitagora, că pămîntu e centru universuluĭ și că toate astrele se învîrtesc în prejuru luĭ. În seculu XV, Copernic astronom polon, demonstră erorile luĭ Ptolemeŭ și aduse astronomia ĭar la ideile luĭ Pitagora.

astronom s. m., pl. astronomi

astronomie s. f., art. astronomia, g.-d. astronomii, art. astronomiei

astronom s. m., pl. astronomi

astronomie s. f., art. astronomia, g.-d. astronomii, art. astronomiei

astronom s. m., pl. astronomi

astronomie s. f., art. astronomia, g.-d. art. astronomiei

astronom (astronomi), s. m. – Specialist în astronomie. Gr. ἀστρονόμος (sec. XVII), si mod. din fr. astronome. – Der. astronomește, adv. (înv., prin intermediul astronomiei); astronomic, adj. (care se referă la astronomie; de proporții foarte mari); astronomicesc, adj. (înv., astronomic); astronomie, s. f. (știința care se ocupă cu studiul aștrilor).

ASTRO- „astru, planetă, corp ceresc; astral, cosmic”. ◊ gr. astron „stea, astru” > fr. astro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. astro-. □ ~biolog (v. bio-, v. -log), s. m. și f., specialist în astrobiologie; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază viața de pe alte corpuri cerești; ~blast (v. -blast), s. n., celulă glială triunghiulară cu expansiuni citoplasmatice implantate pe pereții vaselor din apropiere; ~centru (v. -centru), s. n., centrozom*; ~cit (v. -cit), s. n., celulă nevroglică în formă de stea, atașată de vasele sanguine cerebrale și ale măduvei spinării; sin. celulă Cajal; ~dom (v. -dom), s. n., cupolă transparentă a marilor aeroporturi; ~drom (v. -drom), s. n., cosmodrom*; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., ansamblu de tehnici fotografice utilizate în astrofizică; ~fotometrie (v. foto-, v. -metrie₁), s. f., știință a măsurării intensității luminoase a stelelor; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., geologie a corpurilor cerești; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., ramură a astronomiei care studiază aștrii și constelațiile, denumirea și pozițiile lor reciproce; ~graf (v. -graf), s. n., 1. Instrument care servește la observarea aștrilor și la determinarea coordonatelor lor. 2. Aparat cu ajutorul căruia se fotografiază spectrele aștrilor; ~grafie (v. -grafie), s. f., ramură a astronomiei care se ocupă cu descrierea aștrilor; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se rotește într-un cerc fix cu raza de patru ori mai mare; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a aștrilor; ~log (v. -log), s. m. și f., persoană care practică astrologia; ~logie (v. -logie₁), s. f., pseudoștiință care își propune să prezică destinul omului după poziția și după mersul corpurilor cerești; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a astronomiei care cuprinde ansamblul de metode de determinare a poziției aștrilor și a coordonatelor geografice ale locului; ~metru (v. -metru₁) s. n., aparat fotometric utilizat la măsurarea și la compararea gradului de luminozitate a stelelor; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fenomenele meteorologice din atmosfera planetelor; ~naut (v. -naut), s. m., persoană care explorează spațiul cosmic; ~nautic (v. -nautic), adj., referitor la studiul navigației cosmice interplanetare; ~nom (v. -nom₁), s. m., specialist în astronomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care se ocupă cu studiul corpurilor cerești și cu legile mișcării și evoluției lor; ~scop (v. -scop), s. n., telescop astronomic utilizat pentru examinarea sumară a bolții cerești; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a bolții cerești; ~sferă (v. -sferă), s. f., corpuscul filamentos transparent și stelat care înconjoară centrosfera unei celule, în cariocineză; ~spectrografie (v. spectro-, v. -grafie), s. f., parte a astrofizicii care descrie spectrele corpurilor cerești; ~spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s. f., cercetare a spectrelor aștrilor, pentru a se deduce componența și stările lor fizice.

ASTRONOMÍE (< fr., lat.) s. f. Știință care se ocupă cu studiul aștrilor, al mișcării și evoluției lor, al structurii și compoziției etc., precum și cu studiul sistemelor de aștri, al galaxiilor și al Universului. Observații sistematice asupra cerului au fost făcute din milen. 3 î. Hr. în China, India, Egipt. Babilonienii sînt cei care au delimitat constelațiile. Prin sec. 6 î. Hr. grecii studiau mișcarea aștrilor, forma cerului și a Pămîntului; de la ei ni s-au păstrat denumirile stelelor și ale constelațiilor. În Europa, a. începe să se dezvolte abia în sec. 16, după ce Copernic a fundamentat sistemul heliocentric. În sec. următor se pun bazele a. moderne, îndeosebi, prin contribuțiile lui Galilei, Kepler și Newton. V. și cosmogonie, cosmografie, cosmologie.

ASTRONOM s. (înv. și pop.) astrolog, (pop.) solomonar.

ASTRONOM s. (înv. și pop.) astrolog, (pop.) solomonar.