ASISTENT, -Ă, asistenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care asistă, care este de față la ceva. 2. S. m. și f. Persoană care asistă pe cineva, care e de față pentru a da ajutor ♦ Grad didactic în învățământul superior, inferior lectorului; persoană care are acest grad. – Din fr. assistant, lat. assistens, -ntis, germ. Assistent.

ASISTENȚĂ s. f. 1. Totalitatea persoanelor care asistă la ceva (în special la o conferință sau la un spectacol). ♦ Prezență (într-un anumit loc). 2. Sprijin, ajutor (medical, material etc.). ◊ Asistență socială = sprijinire materială a persoanelor care nu sunt apte de muncă și nu beneficiază de drepturile conferite în cadrul asigurărilor sociale. Asistență medicală = îngrijire a bolnavilor de către un personal calificat. Asistență maritimă = ajutor dat unei nave în pericol de către o altă navă. Asistență juridică = sprijin dat unei persoane pentru a-și susține drepturile în fața justiției. Asistență mutuală = înțelegere politico-militară între două sau mai multe state pentru apărarea comună împotriva unui atac armat. – Din fr. assistance.

asistent, ~ă [At: I. GHICA, ap. CADE / Pl: ~nți, ~e / E: fr assistant, lat assistens, -ntis, ger Assistent] 1 a Care asistă (1) la ceva. 2 smf Persoană care asistă (2) pe cineva pentru a da ajutor. 3 sm (Îs) ~ social Persoană care asistă (2) (moral, medical, juridic sau material) un individ sau o familie. 4 smf (Spc) Cadru medical care dă ajutor unui doctor. 5 smf (Spc; șîs ~ universitar) Grad didactic universitar inferior lectorului. 6 smf (Spc) Persoană cu gradul de asistent (5). 7 sm (Buc; înv) Nume generic dat în trecut unui funcționar administrativ, militar sau bisericesc (corespunzând unui sublocotenent în armată).

asistență sf [At: NEGRUZZI, S. I, 341 / Pl: ~țe / E: fr assistance] 1 (Csc) Persoanele care asistă la o conferință, la un spectacol etc. Si: public. 2 (Csc) Asistare (1) la ceva. 3 Sprijin (medical, material etc.). 4 (Îs) ~ socială Sistem de ajutorare materială a celor inapți de muncă și fără mijloacele necesare traiului. 5 (Îs) ~ mutuală înțelegere politico-militară între două sau mai multe state privind apărarea comună.

*ASISTENT I. adj. Care asistă. II. sm., *ASISTENTĂ (pl. -te) sf. 1 Persoană însărcinată să dea alteia ajutor într’o împrejurare, într’o funcțiune: în ziua înfățișării, pricina este expusă de părți sau de asistenții lor (I.-GH.); ~ la laborator ¶ 2 pl. Asistenți, toți cei de față la o întrunire, etc. [fr. assistant + germ. Assistent].

*ASISTENȚĂ sf. 1 Faptul de a asista ¶ 2 Cei de față la o întrunire, etc. ¶ 3 Sprijin, ajutor: nimeni nu le cere nici intervențiune nici ~ (I.-GH.) ¶ 4 Asistența publică, administrațiune publică de ajutor și binefacere [fr.].

ASISTENT, -Ă, asistenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care asistă, care este de față la ceva. 2. S. m. și f. Persoană care asistă pe cineva, care e de față pentru a da ajutor. ♦ Grad didactic în învățământul superior, inferior lectorului; persoană care are acest grad. – Din fr. assistant, lat. assistens, -ntis, germ. Assistent.

ASISTENȚĂ s. f. 1. Totalitatea persoanelor care asistă la ceva (în special la o conferință sau la un spectacol). 2. Sprijin, ajutor (medical, material etc.) ◊ Asistență socială = sistem de ajutorare materială a persoanelor care nu sunt apte de muncă și nu dispun de mijloacele necesare traiului. Asistență mutuală = înțelegere politico-militară între două sau mai multe state pentru apărarea comună împotriva unui atac armat. – Din fr. assistance.

ASISTENT¹, -Ă, asistenți, -te, adj. Care asistă, care se află de față (la ceva). Publicul asistent a aplaudat cu entuziasm. ◊ (Substantivat) Pavel se pregătea – după plecarea asistenților la instalarea solemnă – să se ducă în uzină, ca să colinde secție cu secție. CĂLUGĂRU, O. P. 99.

ASISTENT², -Ă, asistenți, -te, s. m. și f. Persoană care asistă pe cineva, care e de față spre a da ajutor, care ajută pe alta; ajutor. Asistent universitar (adesea fără determinare) = persoană care ocupă a doua treaptă în ierarhia unei catedre din învățămîntul superior, îndeplinind funcția de îndrumare și pregătire a grupelor de studenți în seminarii și la lucrările practice de laborator.

ASISTENȚĂ s. f. Faptul de a asista. 1. Prezență (într-un loc). Ieri după amiazăzi a avut loc înmormîntarea... în asistența unui public puțin numeros. EMINESCU, N. 136. ♦ (Concretizat, cu sens colectiv) Persoane care asistă, care sînt de față (la ceva). Întreaga asistență s-a ridicat în picioare. 2. Sprijin, ajutor. Regimul nostru de democrație populară, atît prin asistența medicală gratuită cît și prin îngrijirea specială din casele sanatoriale, dovedește grija mare față de om, față de constructorul vieții noi. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 10. ◊ Asistență socială = serviciu de ajutorare materială a celor deveniți inapți pentru muncă. În bugetul Republicii Populare Romîne sînt prevăzute alocații speciale pentru asistența socială. ▭ Asistență mutuală v. mutual.

ASISTENT, -Ă, asistenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care asistă, care este de față. 2. S. m. și f. Persoană care asistă pe cineva, care e de față pentru a da ajutor. ◊ Asistent (universitar) = grad în învățămîntul superior, mai mare decît preparatorul și inferior lectorului; persoană care are acest grad. – Fr. assistant (lat. lit. assistens, -ntis).

ASISTENȚĂ s. f. 1. Persoane care asistă la ceva. 2. Sprijin, ajutor. – După fr. assistance.

ASISTENT, -Ă adj. Prezent, de față (la ceva). // s.m. și f. Cel care asistă pe cineva; ajutor. ◊ Asistent universitar = grad didactic în învățămîntul superior, intermediar între preparator și lector; cel care deține acest grad. [Cf. fr. assistant, germ. Assistent].

ASISTENȚĂ s.f. 1. Prezența (într-un anumit loc). ♦ Public, oameni care iau parte la ceva. 2. Sprijin, ajutor. ◊ Asistență juridică = ajutor competent, de specialitate dat unei persoane pentru a-și susține drepturile în fața justiției; asistență socială = sprijinire materială a unei persoane inapte de muncă, făcută de stat sau de o altă organizație socială. [Cf. fr. assistance, germ. Assistenz].

ASISTENT, -Ă I. adj. prezent, de față (la ceva). II. s. m. f. cel care asistă la ceva; colaborator. ♦ ~ universitar = grad didactic în învățământul superior, intermediar între preparator și lector; ~ medical = cadru tehnic mediu specializat în munca medico-sanitară. (< fr. assistant, germ. Assistent)

ASISTENȚĂ s. f. 1. asistare. ◊ public care ia parte la o conferință, la un spectacol etc. 2. sprijin, ajutor (medical, material etc.). ♦ ~ juridică = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-și susține drepturile în fața justiției. ~ socială = sprijinire materială a unei persoane inapte de muncă. ◊ cooperare materială sau morală în viața internațională. (< fr. assistance)

ASISTENT² ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Persoană care asistă pe cineva pentru a-i da ajutor. 2) Grad în învățământul superior, inferior lectorului. 3) Persoană care deține acest grad. Post de ~. /<germ. Assistent, fr. assistant

ASISTENT¹ ~tă (~ți, ~te) Care este de față la ceva; care asistă. /<germ. Assistent, fr. assistant

ASISTENȚĂ ~e f. 1) Totalitate a persoanelor care asistă la o activitate (conferință, spectacol etc.); auditoriu. Întreaga ~ a aplaudat. 2) Ajutor, sprijin acordat cuiva. ~ medicală. ◊ ~ juridică activitate pe care o desfășoară apărătorul în exercitarea obligațiilor sale. /<fr. assistance, germ. Assistenz

asistent a. care asistă. ║ m. 1. persoană de față; 2. ajutor de farmacist sau de medic.

asistență f. 1. reunire de persoane; 2. ajutor: asistență publică, totalul așezămintelor de binefacere (spitale, ospiciuri, aziluri, etc.).

*asistént, -ă adj. și s. (fr. assistant, lat. assistens). Care asistă. Ajutor de farmacist saŭ de medic.

*asisténță f., pl. e (fr. assistance. V. con- și sub-sistență). Prezență. Reuniune, adunare, auditoriŭ: discursu plăcu asistențeĭ. Ajutor: eștĭ dator asistență nenorociților. Asistența publică, apărarea gratuită a săracilor care nu pot plăti avocatu.

asistent adj. m., s. m., pl. asistenți; adj. f., s. f. asistentă, pl. asistente; abr. asist.

asistență s. f., g.-d. art. asistenței

asistent adj. m., s. m., pl. asistenți; adj. f., s. f. asistentă, pl. asistente; abr. asist.

asistență s. f., g.-d. art. asistenței

asistent adj. m., s. m., pl. asistenți; f. sg. asistentă, pl. asistente

asistență s. f., g.-d. art. asistenței

asistent

ASISTENT adj., s. 1. adj. participant. (Publicul ~.) 2. s. ajutor, secundant, (rar) secundator. (I-a servit ca ~ la...)

ASISTENȚĂ s. v. prezență.

ASISTENȚĂ s. 1. participanți (pl.). (~ la un congres.) 2. ascultători (pl.), auditoriu, public. (Onorată ~!) 3. v. ajutor.

ASISTENT adj., s. 1. adj. participant. (Publicul ~.) 2. s. ajutor, secundant, (rar) secundator. (I-a servit ca ~ la...)

asistență s. v. PREZENȚĂ.

ASISTENȚĂ s. 1. participanți (pl.). (~ la un congres.) 2. ascultători (pl.), auditoriu, public. (Onorată ~!) 3. ajutor, ocrotire, protecție, sprijin, (livr.) recurs, (înv, și pop.) ajutorință, (înv. și reg.) ajutorie, sprijoană, (înv.) sprijineală, (turcism înv.) iamac. (S-a bucurat de întreaga lui ~.)

asistentă, asistente, s. f. iubită, amantă