17 definiții pentru articol

artícol sn [At: CANTEMIR, 1.1.1, 9 / V: (înv) -cui, -cule, -culuș, -clu / Pl: ~e, (înv) -ism / E: lat articulus] 1 (Înv) Percept al unei dogme sau credințe (religioase) Si: cap. 2 (Înv; îf articul) Articulare a sunetelor vorbirii, a cuvintelor. 3 (Înv) Petiție. 4 Articulație (1). 5 Inele articulate ale artropodelor Si: segmente, (înv, fam) bucățele. 6 (Trs; înv; sîf cirticuluș) Diviziune într-un document oficial, marcată printr-un număr de ordine sau printr-o literă Si: (înv) ponct, (înv) articuluș, (reg) articuș. 7 Diviziune într-un buget, într-un plan financiar, care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli Si: (înv) condei. 8 Text publicistic pe o temă politică, economică, culturală etc. Vz comunicat, informație, știre. 9 (Îs) ~ program Articol (7). 10 (Îs) ~ de fond Articol (7) care exprimă punctul de vedere al redacției unei publicații periodice asupra unei probleme de actualitate. 11 Obiect care se vinde în comerț. 12 Parte de vorbire flexibilă care stă pe lângă un substantiv sau, mai rar, pe lângă alte părți de vorbire și care marchează diferite funcții gramaticale ale acestora.

ARTÍCOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisă (de proporții mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, științifică etc. ◊ Articol de fond = articol care exprimă punctul de vedere al redacției unei publicații periodice în cele mai importante probleme ale actualității. Articol-program = articol care cuprinde concepția generală și programul de activitate al unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. ♦ Diviziune într-un buget, într-un plan financiar etc., care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. ♦ (Jur.) Diviziune într-un act normativ. ♦ (Inform.) Unitate elementară de organizare a unui fișier. ♦ (Zool.) Segment component al unor organe. 3. Obiect care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire flexibilă care individualizează substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte părți de vorbire și care marchează diverse funcții gramaticale ale cuvintelor pe care le însoțește. – Din fr. article, lat. articulus.

ARTÍCOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisă (de proporții mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, științifică etc. ◊ Articol de fond = articol care exprimă punctul de vedere al redacției unei publicații periodice în cele mai importante probleme ale actualității. Articol-program = articol care cuprinde concepția generală și programul de activitate al unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. ♦ Diviziune într-un buget, într-un plan financiar etc., care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. 3. Obiect care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire flexibilă care individualizează substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte părți de vorbire și care marchează diverse funcții gramaticale ale cuvintelor pe care le însoțește. – Din fr. article, lat. articulus.

ARTÍCOL, articole, s. n. 1. Compoziție cu caracter informativ, documentar, științific etc., care are un conținut de sine stătător și se tipărește într-o publicație periodică. Articolele din presa burgheză occidentală oglindesc faptul că dificultățile crescinde economice și ascuțirea contradicțiilor economice dintre țările capitaliste capătă tot mai mare însemnătate în determinarea politicii acestor țări. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2642. ◊ Articol de fond = articol cu un conținut general de îndrumare, de orientare în problemele importante actuale; editorial. Cezar... scrie zorit articolul de fond. VLAHUȚĂ, O. A. 256. Articol-program = text scris care cuprinde, în linii largi, concepțiile și programul de activitate ale unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune sau subdiviziune într-un document oficial, juridic, legislativ etc., marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. Constituția R.P.R. are 105 articole.Uneori se desfăta ascultîndu-se pe sine cum declama cu patos, fără să cunoască nici un articol din lege. BART, E. 265. ◊ Diviziune care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli într-un buget sau într-un lian financiar. V. capitol. 3. Produs al muncii care circulă în societate prin cumpărare și vînzare; obiect de comerț. Capitalistul îl pune, așadar, pe muncitor să confecționeze o valoare de întrebuințare anumită, un articol determinat. MARX, C. I 165 ◊ Articol de larg consum (mai ales la pl.) = obiect produs pentru a satisface nevoile de trai ale omului: alimente, îmbrăcăminte, obiecte casnice etc. Un foarte important element al creșterii salariului real este reducerea prețurilor la articolele de larg consum. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 335, 2/3. 4. Particulă care se alătură unui substantiv sau unui echivalent al lui pentru a individualiza obiectul denumit de acesta. Articol adjectival. Articol hotărît. - Pl. și: (învechit, s. m., 1,2) articoli (ODOBESCU, S. I 499). – Variantă: (învechit, 1) artícul s. n.

ARTÍCOL, articole, s. n. 1. Compoziție cu caracter informativ, documentar, științific etc., tipărită într-o publicație periodică. ◊ Articol de fond = articol cu un conținut general de îndrumare, de orientare în problemele importante actuale; editorial. Articol-program = articol care cuprinde concepția generală și programul de activitate al unei publicații periodice, la începutul apariției sale. 2. Diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. ♦ Diviziune care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli într-un buget sau într-un plan financiar. Articol contabil = formulă de înregistrare a unei operații economice, în ordine cronologică. 3. Obiect de comerț. 4. Particulă sau cuvânt care se alătură unui substantiv sau unui echivalent al lui, pentru a individualiza obiectul denumit de acesta. – Fr. article (lat. lit. articulus).

artícol s. n., pl. artícole; abr. art.; articolul citat abr. art. cit.

artícol s. n., pl. artícole

ARTÍCOL s. 1. v. marfă. 2. paragraf, punct, (înv.) cap, pont. (~ dintr-o lege.) 3. articol de fond v. editorial.

ARTÍCOL s.n. 1. Expunere făcută într-o publicație periodică, tratând o problemă dintr-un domeniu oarecare. 2. Subdiviziune a unei legi, a unui regulament etc., purtând de obicei un număr de ordine. ♦ Diviziune a unui buget sau a unui plan financiar, care conține denumirea unei surse de venit sau motivul de cheltuieli.. 3. Obiect de comerț, lucru care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire care însoțește substantivul, având rolul de a arăta în ce măsură obiectul denumit de substantiv este cunoscut vorbitorilor. 5. Fragmente articulate între ele care alcătuiesc diferite părți ale corpului crustaceelor, insectelor și acarienilor. [< lat. articulus, cf. it. articolo, fr. article].

ARTÍCOL s.n. 1. Expunere într-o publicație periodică, tratând o problemă dintr-un domeniu oarecare. 2. Subdiviziune a unei legi, a unui regulament etc. ♦ Diviziune a unui buget, a unui plan financiar. 3. Obiect de comerț. 4. Parte de vorbire flexibilă, care însoțește substantivul sau adjectivul, cu rolul de a individualiza obiectul denumit. 5. Fiecare dintre fragmentele diferitelor părți ale corpului crustaceelor, insectelor și acarienilor. 6. Fiecare dintre segmentele unui organism sau organ vegetal. 7. (Inform.) Element logic al unei înregistrări dintr-un fișier, cea mai mică unitate de informație utilă prelucrată de un program. (cf. lat. articulus, it. articolo, fr. article)

artícol (artícole), s. n.1. Expunere scrisă cu caracter publicistic. – 2. Diviziune într-un document oficial. – 3. Obiect care se vinde în comerț. – 4. Parte de vorbire flexibilă care individualizează substantivul, adjectivul sau (mai rar), alte părți de vorbire. – Var. articul, artic. Lat. articulus (sec. XVII). – Der. articula, vb.; articulați(un)e, s. f.; articular, adj.; desarticula, vb.

ARTÍCOL ~e n. 1) Expunere scrisă de proporții reduse și tipărită într-o publicație (ziar, revistă, culegere etc.). ◊ ~ de fond articol de ziar, de revistă etc. în care se tratează o problemă importantă de actualitate. 2) Diviziune într-un document (lege, tratat, regulament etc.) marcat printr-o cifră. ~ bugetar. ~ contabil. ~ de cheltuieli. ~ de venituri. 3) Obiect de comerț. ~ de larg consum. 4) lingv. Parte de vorbire flexibilă, care se alătură unui substantiv (sau unui echivalent al lui) pentru a individualiza obiectul desemnat de acesta. ~ enclitic. ~ proclitic. /<lat. articulus, fr. article

articol n. 1. subdiviziune a unei legi sau a unui tractat; 2. parte dintr’un tot: articol de ziar; articol de fond, articolul principal al unui ziar politic; 3. obiect de comerț, marfă: articole de lux, de modă; 4. Gram. parte de cuvânt care dă numelui un sens determinat.

*artícul n., pl. e (lat. artículus). Diviziune (paragraf) a unuĭ tractat, uneĭ legĭ, unuĭ contract, uneĭ socotelĭ (V. pont). Orĭce obĭect de comerciŭ. Parte cuprinsă între doŭă puncte de articulațiune într' o plantă orĭ într' un insect. Parte dintr' un întreg: articul de ziar. Articul de fond, articulu principal al unuĭ ziar. Articul de Paris, obĭect de modă saŭ industrial care se fabrică specialmente la Paris. Gram. Cuvînt orĭ particulă care determină un nume: cel mare, marele. – Și articol (după it.).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARTÍCOL s. 1. marfă. (Un ~ de bună calitate.) 2. paragraf, punct, (înv.) cap, pont. (~ dintr-o lege.)

ARTÍCOL s. n. (< lat. articulus, cf. it. articolo, fr. article): parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor. În limba română există patru feluri de articole: ◊ ~ hotărât (definit): a. care, alipit enclitic substantivului, arată că obiectul denumit de acesta este cunoscut, izolat de cele cu care se aseamănă, individualizat, definit precis, ca în exemplele profesorul, fratele, tata, profesorii, frații, tații; profesoara, profesoarele; tabloul, numele, tablourile, numele. A. hotărât formează același corp cu determinatul său și atunci când însoțește adjectivul: bunul (prieten), marea (întrecere), frumosul (tablou) – bunii (prieteni), marile (întreceri), frumoasele (tablouri). Există și situații (mai rare) în care a. hotărât nu formează corp comun cu determinatul său substantival, fiind așezat înaintea acestuia (proclitic): (cartea) lui Ion, (i-am spus) lui Jeni.~ nehotărât (nedefinft): a. care, așezat înaintea substantivului, arată că obiectul denumit de acesta este mai puțin cunoscut, mai puțin individualizat în raport cu clasa sau specia căreia îi aparține, numai detașat de aceste categorii, fără o definire precisă, ca în exemplele un prieten, niște prieteni, o colegă, niște colege, un tractor, niște tractoare. ◊ ~ posesiv (genitival): a. care precedă substantivul sau pronumele în genitiv, ambele reprezentante ale posesorului, ca în exemplele om al legii (al ei), trecere a timpului (a lui), copii ai vecinilor (ai lor), fiare ale pădurilor (ale lor). ◊ ~ demonstrativ (adjectival): a. care se așază de obicei între un substantiv articulat hotărât enclitic și un adjectiv sau un alt substantiv precedat de prepoziție, ca în exemplele pomul cel roditor, bulevardul cel mare, gâsca cea albă, pomii cei roditori, bulevardele cele mari, gâștele cele albe; casa cea de bârne, casele cele de bârne, podul cel de piatră, podurile cele de piatră. A. demonstrativ apare și în structura numelor proprii compuse: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare etc. După poziția sau locul lui în limba română, a. poate fi proclitic sau enclitic. ◊ ~ proclitic: a. așezat întotdeauna în fața substantivului sau a adjectivului. Sunt a.p.: articolul nehotărât, articolul posesiv (genitival), articolul demonstrativ (adjectival) și articolul hotărât lui (un dirijor, niște dirijori, o operă, niște opere, muzeul acela al orașului, scara aceasta a blocului, muzeele acelea ale orașului, scările acestea ale blocului, fratele lui Gicu, izvorul cel rece, apa cea sălcie, izvoarele cele reci, apele cele sălcii). ◊ ~ enclitic: a. așezat întotdeauna după substantiv (singura excepție: lui) și sudat cu acesta, ca în exemplele gorunul, gorunii, lampa, lămpile, monumentul, monumentele.~ partitiv: a. specific limbii franceze, care arată că obiectul desemnat de substantiv e prezentat numai ca o parte dintr-un întreg, ca în exemplele „Je mange du pain” („Eu mănânc pâine”). Pentru clasificarea a. v. criteriu.

artícol-prográm s.n. Articol care exprimă un program ◊ Articolul-program redat parțial.” R.lit. 13 XI 69 p. 2. ◊ „În ultima instanță, ancheta stă sub semnul unei fraze de sinteză din articolul-program. Cont. 15 I 71 p. 5 (din articol + program; H. Mirska în SMFC I p. 172; DEX)

Intrare: articol
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular articol articolul
plural articole articolele
genitiv-dativ singular articol articolului
plural articole articolelor
vocativ singular
plural