18 definiții pentru arnăut

arnăút sm [At: (sf. sec. XVIII) URICARIUL IV, 346/8 / P: -nă-ut / Pl: ~uți / E: tc arnaut] 1 (]nv) Soldat mercenar albanez îmbrăcat în costum național, angajat în garda domnească din Țările Române Cf seimean. 2 (Înv; pex) Servitor înarmat angajat de boieri pentru paza personală. 3 (Înv) Albanez. 4 (La nunțile țărănești) Flăcăii care poartă pe spate și pe piept curele cu nasturi încrucișate. 5 (Lpl) Bucăți mici de metal strălucitor cu care se împodobesc năframele, iile etc. Cf fluturi. 6 (Șîs Grâu -) Specie de grâu de primăvară cu bobul mare și lunguieț de culoare galben- deschis. 7 (Reg) Grâu. 8 Dans la nunțile țărănești, după masa de cununie Cf arnăuțeasca. 9 Melodie după care se execută dansul arnăut (8). 10 (Reg) Ghircă. 11 (Reg) Grâu de toamnă.

ARNĂÚT, arnăuți, s. m. 1. Soldat mercenar (de origine albaneză) angajat în garda domnească din Țările Române; p. ext. servitor înarmat, angajat de boieri mai ales pentru paza personală. 2. Specie de grâu de primăvară cu bobul mare și lunguieț, de culoare galbenă-deschis. ◊ (Adjectival) Grâu arnăut. – Din tc. arnavud.

ARNĂÚT, arnăuți, s. m. 1. Soldat mercenar (de origine albaneză) angajat în garda domnească din țările române; p. ext. servitor înarmat, angajat de boieri mai ales pentru paza personală. 2. Specie de grâu de primăvară cu bobul mare și lunguieț, de culoare galbenă-deschisă. ◊ (Adjectival) Grâu arnăut. – Din tc. arnavud.

ARNĂÚT2, arnăuți, s. m. Soldat mercenar albanez (sau de alt neam, dar îmbrăcat în costumul național albanez), recrutat de domnii fanarioți; p. ext. servitor înarmat, ținut de boieri pentru paza personală, îndeplinind adeseori și serviciul de lacheu. Eram, cum mă vezi, Lung și mustăcios și cătrănit la chip... «Te facem arnăut», mi-a spus domnu Gavrilă, după ce a mai vorbit, la o parte, cu Neamțu. «Eu m-aș face haiduc», mi-am zis, dar mi-am zis asta numai în înd. Arnăuți de-adevărat nu se găsesc pe toate drumurile, așa că mai sînt stăpîni care își pocesc țăranii, cu fustanelă și cu fes cu ciucure, ca să nu mai rămînă mai prejos decît alții. PAS, L. I 101. Un arnăut mustăcios intră și întinse stăpînului său un lung ciubuc. NEGRUZZI, S. I 18. Pe arnăuți, Ipsilanti i-a luat sub comanda lui imediată. BĂLCESCU, O. I 35. ♦ Poteraș. Poterile, în loc de a se bate în contra lui Tudor, trec toate în tabăra lui și în cîteva săptămîni îl găsim în capul a 8000 de panduri și 500 de arnăuți. GHICA, S. 101. Arnăuții se izbea, Armele de foc scotea Și-n Codrean le slobozea. ALECSANDRI, P. P. 88.

ARNĂÚT1 adj. invar. (În expr.) Grîu arnăut = specie de grîu de primăvară din care se obține o făina de calitate bună; are spicul lung, cu bobul mare, lunguieț și în muchii, de culoare galbenă-deschis. ◊ (Substantivat) Grîu de vară semăna Grîu de vară Făr’secară, Arnăut de cel mai mare. TEODORESCU, P. P. 141.

ARNĂÚT1, adj. invar. (În expr.) Grâu arnăut = specie de grâu de primăvară cu spicul lung, cu bobul mare și lunguieț, de culoare galbenă-deschisă. – Tc. arnaut.

ARNĂÚT2, arnăuți, s. m. Soldat mercenar (albanez) recrutat de domnii fanarioți; p. ext servitor înarmat, ținut de boieri, mai ales pentru paza personală. ♦ Poteraș. – Tc. arnaut.

arnăút s. m., pl. arnăúți

arnăút s. m., pl. arnăúți

ARNĂÚT s. (IST.) nefer, poteraș. (~ din garda domnească.)

ARNĂÚT s. v. albanez, schipetar.

ARNĂÚT n. Grâu de primăvară cu spicul lung, cu bobul de culoare galbenă-deschis, din care se obține făina de calitate superioară. /<turc. arnavud

arnăut m. 1. Albanez: Vasile Lupul era de neam Arnăut; 2. ostaș cu leafă în serviciul agiei formând așa numita poteră pentru a urmări hoții ce țineau drumurile (capul lor cel mai vestit a fost Bimbașa-Sava): în zadar umblau străji de arnăuți și de seimeni NEGR.; 3. slugă boierească înarmată până în dinți și ținându-se în dreptul caleștilor: un arnăut îmbrăcat numai în fir FIL. ║ a. grâu arnăut, un fel de grâu de primăvară, cu boabe mari și albe, din care se face obișnuit colivă (spicele sau mustățile lui aduc cu ale Arnăutului): tot de grâu mărunt și de arnăut POP. [Turc. ARNAUT].

arnăút, -ă s. (turc. Arnaut, Arnaud, d. ngr. Arnavitis, Arvanitis, Alvanitis). Albanez: S. m. Vechĭ Mercenar Arnăut (saŭ de alt neam) din garda domnească. Servitor boĭeresc armat: sărițĭ, zăvozĭ și Arnăuțĭ! (în poveștĭ). Grîŭ arnăut, un fel de grîŭ „mustăcios” (ca Arnăuțiĭ) galben deschis. V. arbănaș arvanit și buluc 1.

Albanezi m. pl. popor de neam trac, numiți de ei înșiși Skipetari, de Greci Arvaniți și de Turci Arnăuți sunt în număr de aproape 2 mil., împărțiți în două ramuri: TOSKI la S. și GHEGI la N.

Arnăuți m. pl. numele popular al Albanezilor. V. Vocabular.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARNĂÚT s. nefer, poteraș. (~ din garda domnească.)

arnăút s. v. ALBANEZ. SCHIPETAR.

Intrare: arnăut
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arnăut arnăutul
plural arnăuți arnăuții
genitiv-dativ singular arnăut arnăutului
plural arnăuți arnăuților
vocativ singular
plural