ARMURĂ, armuri, s. f. 1. Echipament metalic pentru protecția individuală a unui războinic din Antichitate și din Evul Mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 3. Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alterație așezate la începutul unui portativ, care indică tonalitatea lucrării muzicale respective; armătură. – Din fr. armure.

arm sn [At: DOSOFTEI, ap. HEM 1676 / V: ~ur, ~ure / Pl: ? / E: ml armus] 1 (La animale) Parte a picioarelor dintre genunchi și pulpă. 2 (Reg) Șold (sau picior de dinapoi) al mielului. 3 (Înv; la om) Coapsă. 4 (Reg; la om) Braț.

armur sm vz arm

armură sf [At: ALEXANDRESCU, M. 14 / V: h~ / Pl: ~ri / E: fr armure] 1 Echipament metalic pentru protecția individuală a războinicilor din Antichitate și din Evul Mediu Si: (înv) armătură (1), (pop) haine de fier. 2 (Prc; pop) Armele unui haiduc. 3 Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 4 Înveliș protector al unui cablu electric. 5 Totalitatea semnelor de alterație de la începutul unui portativ care indică tonalitatea lucrării muzicale Si: armătură (13).

armure¹ sm vz arm

harmură sf vz armură

†ARM (pl. -muri) sn. 1 🐕 Partea de sus a piciorului la cal, vite cornute, etc., coapsă (👉 CAL, BOU): mănîncă din ~ul de din-apoi al iepii o ocă și jumătate de carne (ȘEZ.) ¶ 2 🫀 Băn. Partea de sus a piciorului la om, coapsă [lat. armus].

*ARMURĂ (pl. -uri) sf. 1 = ARMĂTURĂ ¶ 2 ⚔️ Armele și îmbrăcămintea de oțel care în timpurile trecute acopereau tot corpul războinicului, precum platoșa, zaua, coiful, etc. (🖼 220): armurile grele ale cavalerilor din Malta (VLAH.) ¶ 3 🎼 = ARMATURĂ3 [fr.].

†ARMURE = ARM.

ARMURĂ, armuri, s. f. 1. Echipament metalic pentru protecția individuală a unui războinic din antichitate și din evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 3. Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alterație așezate la începutul unui portativ, care indică tonalitatea lucrării muzicale respective; armătură. – Din fr. armure.

ARM, armuri, s. n. (Regional) Partea de sus a piciorului unui animal, între genunchi și pulpă. Atunci arendașul arse cu biciușca armurile lui Bălan și calul porni într-un trap săltat. SANDU-ALDEA, D. N. 128. ♦ (Rar, la om) Coapsă, șold. Picioarele îl dureau din armuri, de nu le mai simțea. A doua zi însă încălecă iarăși. SANDU-ALDEA, D. N. 129.

ARMURĂ, armuri, s. f. Totalitatea obiectelor de apărare (coif, platoșă, zale etc.), confecționate din oțel, pe care le purtau războinicii în evul mediu pentru a-și proteja corpul. În armura lui albastră El apare lin din unghi Și la fata cea măiastră El își pleacă un genunchi. EMINESCU, L. P. 14-6. Optzeci de ani pe umeri și splendida-i armură Plecau sub grea povară măreața lui statură. ALECSANDRI, P. III 344. găsesc ș-acum pe rîpe bucăți de armuri zdrobite. ALEXANDRESCU, P. 138. ◊ Fig. Armura învechită a științei pure, autonomiei și libertății academice era... acoperită cu vopseaua elocinței, pentru a-i ascunde rugina. CONTEMPORANUL, S. U, 1948, nr. 109. 7/1.

ARM, armuri, s. n. (Reg.) Partea piciorului de dinapoi al unui animal, între genunchi și șold; (la om) coapsă, șold. – Lat. armus.

ARMURĂ, armuri, s. f. 1. Totalitatea obiectelor de apărare făcute din oțel, menite să protejeze corpul unui războinic în evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 3. Înveliș protector de cablu electric. – Fr. armure.

ARMURĂ s.f. 1. Ansamblul armelor defensive care protejau corpul unui războinic medieval. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură ale unei țesături. 3. Înveliș protector de cablu electric. 4. Armatură. [< fr. armure].

ARMURĂ s. f. 1. îmbrăcăminte de protecție din plăci de metal și zale, la războinicii medievali. 2. mod de împletire a fibrelor de urzeală cu cele de bătătură ale unei țesături. 3. (muz.) totalitatea sunetelor de alterație la cheie, spre a indica tonalitatea; armatură. (< fr. armure)

ARMURĂ ~i f. 1) Îmbrăcăminte metalică de protecție folosită de războinici în trecut. 2) Împletire a firelor de urzeală cu cele de bătătură. 3) Înveliș protector la cablurile electrice. 4) muz. Totalitate a semnelor de alterație puse la începutul unui portativ care indică tonalitatea lucrării muzicale; armatură. [G.-D. armurii] /<fr. armure

arm n. 1. încheietura brațului și a umărului; 2. coapsă, șold (mai ales de bou, de cal). [Lat. ARMUS].

armură f. toate armele unui soldat: este el cum ’l arată sabia lui și armura? GR. AL. (= fr. armure).

arm n., pl. urĭ (lat. armus, pl. m. armĭ și n. ármora, umăr musculos). Vechĭ. Rar azĭ. Șold, coapsă, maĭ ales partea de la șold la genuchĭ la om orĭ la animale. – Și ármure, m. ca buture. V. but 1.

*armúră f., pl. ĭ (fr. armure, din armeure, armedure, lat. armatura). Armatură, toate armele unuĭ luptător, maĭ ales vorbind de îmbrăcămintele de fer medievale.

arm (reg., înv.) s. n., pl. armuri

armură s. f., g.-d. art. armurii; pl. armuri

arm (reg.) s. n., pl. armuri

armură s. f., g.-d. art. armurii; pl. armuri

arm s. n., pl. armuri

armură s. f., g.-d. art. armurii; pl. armuri

arm (armuri), s. n. – 1. (Olt.) Coapsă. – 2. Parte a piciorului de dinapoi al unui animal, cuprinsă între crupă și gambă. – Var. armur. Mr. armu. Lat. armus (Pușcariu 124; Candrea-Dens., 87; REW 661; DAR); cf. sard. armu, cors. erme, fr. ers. Sensul de „coapsă” nu apare în dicționare, cf. ALR, I, 56. Cihac, I, 16 și Pușcariu 124 explică var. armur printr-un dim. *armulus; este mai probabil un sing. regresiv, de la pl. armuri (Byck-Graur 28). Der. armurar (var. armurare, armurăriță,), s. n. (specie de ciulini, Carduus Marianus; tumoare la vite), pe care DAR îl explică printr-un lat. [tumor] *armoralis. Din rom. a trecut în mag. armurár (Edelspacher 8).

armură, grup de semne de alterație* așezate imediat după cheie*, pe portativ*. la începutul unei piese muzicale, având efect, de regulă, pe întreaga lucrare și în toate octavele* cuprinse de ambitusul* lucrării respective. Se schimbă odată cu apariția unei noi a. și, uneori, după ce vechea a. a fost anulată prin semne de precauție (becari*). La locul schimbării, în ortografia clasică, se pune dublă bară de măsură [v. bară (II, 4)]. Structura pieselor de tip tonal-funcțional este redată prin a., astfel încât numărul diezilor* sau bemolilor* corespund tonalității (2) de bază majore sau relativei* sale minore. Semnele de alterație se așează în a. în ordine de cvarte* perfecte descendente pentru diezi* și de cvarte* perfecte ascendente pentru bemoli*.

armură, armuri s. f. haine bune; ținută festivă

ARM s. v. coapsă, spată.

ARMURĂ s. 1. (MUZ.) armătură, (înv.) signatură. (~ unei simfonii.) 2. (TEXT.) legătură. (~ de tricot.)

arm s. v. COAPSĂ. SPATĂ.

ARMURĂ s. (MUZ.) armătură, (înv.) signatură. (~ unei simfonii.)

ARM s. n. (Mold., ȚR, Ban.) Partea de sus a picioarelor animalelor. A: [Camilo-pardosul] la trup cît cămila iaste de mare... iară armurile și picioarele denainte, cu piept cu tot, decît cum măsura trupului ar pofti, mai sus sînt ridicate. CANTEMIR, IST. B: Istesy. Armuri, jolduri. ST. LEX., 286. C: Arm. Armus. AC, 328. ♦︎ Coapsa, șoldul omului. A: Adusă oasele, os cătră armurele său, și vădzuiu, și adecă preste dînsele vine și carne creștea. DOSOFTEI, PARIMIAR. B: Pune-ț[i] mîna supt armul mieu. BIBLIA (1688). Să i se taie deagetele mîinilor și ale picioarelor, și-i frigeți armurile cu frigări arse în foc. MINEIUL 1776; cf. LEX., 101^r. Variante: armure (DOSOFTEI, PARIMIAR). Etimologie: lat. armus.

ARMURE s. n. v. arm.

arm, armuri, (armur, armor), s.n. Coapsă (la animale); parte a piciorului de dinapoi cuprinsă între crupă și gambă; „armura pticiorului de dinapoi” (Papahagi, 1925). – Lat. armur „umăr, braț” (DER, MDA).

armur, s.n. v. arm („coapsă”).

arm, armuri, (armur, armor), s.n. – (anat.) Coapsă (la animale); parte a piciorului de dinapoi cuprinsă între crupă și gambă (ALRRM, 1969: 133). „Armura pticiorului de dinapoi” (Papahagi, 1925). – Lat. armur „umăr, braț” (Scriban, DER, MDA).

armur, s.n. – v. arm („coapsă”).

arm, -uri, (armur, armor), s.n. – (anat.) Coapsă (la animale); parte a piciorului de dinapoi cuprinsă între cupră și gambă (ALR 1969: 133). „Armura pticiorului de dinapoi” (Papahagi 1925). – Lat. armur.

armur, s.n. – v. arm.