ARM s. n. (Mold., ȚR, Ban.) Partea de sus a picioarelor animalelor. A: [Camilo-pardosul] la trup cît cămila iaste de mare... iară armurile și picioarele denainte, cu piept cu tot, decît cum măsura trupului ar pofti, mai sus sînt ridicate. CANTEMIR, IST. B: Istesy. Armuri, jolduri. ST. LEX., 286. C: Arm. Armus. AC, 328. ♦︎ Coapsa, șoldul omului. A: Adusă oasele, os cătră armurele său, și vădzuiu, și adecă preste dînsele vine și carne creștea. DOSOFTEI, PARIMIAR. B: Pune-ț[i] mîna supt armul mieu. BIBLIA (1688). Să i se taie deagetele mîinilor și ale picioarelor, și-i frigeți armurile cu frigări arse în foc. MINEIUL 1776; cf. LEX., 101^r. Variante: armure (DOSOFTEI, PARIMIAR). Etimologie: lat. armus.