arm sn [At: DOSOFTEI, ap. HEM 1676 / V: ~ur, ~ure / Pl: ? / E: ml armus] 1 (La animale) Parte a picioarelor dintre genunchi și pulpă. 2 (Reg) Șold (sau picior de dinapoi) al mielului. 3 (Înv; la om) Coapsă. 4 (Reg; la om) Braț.

†ARM (pl. -muri) sn. 1 🐕 Partea de sus a piciorului la cal, vite cornute, etc., coapsă (👉 CAL, BOU): mănîncă din ~ul de din-apoi al iepii o ocă și jumătate de carne (ȘEZ.) ¶ 2 🫀 Băn. Partea de sus a piciorului la om, coapsă [lat. armus].

ARM, armuri, s. n. (Regional) Partea de sus a piciorului unui animal, între genunchi și pulpă. Atunci arendașul arse cu biciușca armurile lui Bălan și calul porni într-un trap săltat. SANDU-ALDEA, D. N. 128. ♦ (Rar, la om) Coapsă, șold. Picioarele îl dureau din armuri, de nu le mai simțea. A doua zi însă încălecă iarăși. SANDU-ALDEA, D. N. 129.

ARM, armuri, s. n. (Reg.) Partea piciorului de dinapoi al unui animal, între genunchi și șold; (la om) coapsă, șold. – Lat. armus.

ARM s. n. (Mold., ȚR, Ban.) Partea de sus a picioarelor animalelor. A: [Camilo-pardosul] la trup cît cămila iaste de mare... iară armurile și picioarele denainte, cu piept cu tot, decît cum măsura trupului ar pofti, mai sus sînt ridicate. CANTEMIR, IST. B: Istesy. Armuri, jolduri. ST. LEX., 286. C: Arm. Armus. AC, 328. ♦︎ Coapsa, șoldul omului. A: Adusă oasele, os cătră armurele său, și vădzuiu, și adecă preste dînsele vine și carne creștea. DOSOFTEI, PARIMIAR. B: Pune-ț[i] mîna supt armul mieu. BIBLIA (1688). Să i se taie deagetele mîinilor și ale picioarelor, și-i frigeți armurile cu frigări arse în foc. MINEIUL 1776; cf. LEX., 101^r. Variante: armure (DOSOFTEI, PARIMIAR). Etimologie: lat. armus.

arm n. 1. încheietura brațului și a umărului; 2. coapsă, șold (mai ales de bou, de cal). [Lat. ARMUS].

arm n., pl. urĭ (lat. armus, pl. m. armĭ și n. ármora, umăr musculos). Vechĭ. Rar azĭ. Șold, coapsă, maĭ ales partea de la șold la genuchĭ la om orĭ la animale. – Și ármure, m. ca buture. V. but 1.

armur sm vz arm

armure¹ sm vz arm

†ARMUR, †ARMURE sm. = ARM.

†ARMURE = ARM.

ARMURE s. n. v. arm.

arm (reg., înv.) s. n., pl. armuri

arm (reg.) s. n., pl. armuri

arm s. n., pl. armuri

ARM s. v. coapsă, spată.

arm s. v. COAPSĂ. SPATĂ.

arm (armuri), s. n. – 1. (Olt.) Coapsă. – 2. Parte a piciorului de dinapoi al unui animal, cuprinsă între crupă și gambă. – Var. armur. Mr. armu. Lat. armus (Pușcariu 124; Candrea-Dens., 87; REW 661; DAR); cf. sard. armu, cors. erme, fr. ers. Sensul de „coapsă” nu apare în dicționare, cf. ALR, I, 56. Cihac, I, 16 și Pușcariu 124 explică var. armur printr-un dim. *armulus; este mai probabil un sing. regresiv, de la pl. armuri (Byck-Graur 28). Der. armurar (var. armurare, armurăriță,), s. n. (specie de ciulini, Carduus Marianus; tumoare la vite), pe care DAR îl explică printr-un lat. [tumor] *armoralis. Din rom. a trecut în mag. armurár (Edelspacher 8).

arm, armuri, (armur, armor), s.n. Coapsă (la animale); parte a piciorului de dinapoi cuprinsă între crupă și gambă; „armura pticiorului de dinapoi” (Papahagi, 1925). – Lat. armur „umăr, braț” (DER, MDA).

arm, armuri, (armur, armor), s.n. – (anat.) Coapsă (la animale); parte a piciorului de dinapoi cuprinsă între crupă și gambă (ALRRM, 1969: 133). „Armura pticiorului de dinapoi” (Papahagi, 1925). – Lat. armur „umăr, braț” (Scriban, DER, MDA).

arm, -uri, (armur, armor), s.n. – (anat.) Coapsă (la animale); parte a piciorului de dinapoi cuprinsă între cupră și gambă (ALR 1969: 133). „Armura pticiorului de dinapoi” (Papahagi 1925). – Lat. armur.

armur, s.n. v. arm („coapsă”).

armur, s.n. – v. arm („coapsă”).

armur, s.n. – v. arm.