3 intrări

25 de definiții

din care

Explicative DEX

armurariu1 sm vz armurar1

armurariu2 sm vz armurare1

armurariu s. m. (bot.) „Armurariul este o plantă asemănătoare scaietelui, având talie și formă asemănătoare. Spre deosebire de acesta, fructele sale (achene) au un conținut bogat în silimarină, substanță folosită la prepararea medicamentelor destinate tratamentului bolilor hepatice.” R.l. 30 VIII 80 p. 5

armorare sf vz armurar1

armurar1 sm [At: MARIAN, ap. HEM, 1713 / V: -e2, ~ie, -morare, (reg) -iu1 / Pl: ~i / E: nct] 1 Plantă medicinală erbacee din familia compositelor, cu frunzele superioare lucioase și cele inferioare colțuroase și spinoase, folosită pentru vindecarea unei boli de vite Cf armurare1 (1), armurariță (Sylibum marianum). (Reg) Planta Echinops commutatus. 3-5 Armurare1 (1, 3, 4).

armurar3 sm vz armurare1

armurare2 sf vz armurar2

armurare1 sf [At: HEM, 1712 / V: ~ar3, ~ariu2, ha~ / E: ml *armoralis] 1 Boală de vite cornute, care se manifestă prin umflături la picioarele dinapoi Si: armurar1, armurariță (1). 2 (La cai) Răpciugă. 3 (Îf -ar2) Bubă la picioarele dinapoi ale vitelor Si: armurariță (2). 4 (Îf -am) „Dalac”. 5 Paralizie a picioarelor dinapoi ale vitelor tinere. 6 (Reg) Boală a porcilor nedefinită mai îndeaproape.

armurarie sf vz armurar2

armure2 sm vz armurar

*ARMURAR2 = ARMURIER.

ARMURAR1 sbst. 1 Boală de vite, foarte primejdioasă, umflătură la partea de sus a piciorului cu paralizie a picioarelor de dinapoi, pielea vitei bolnave e înfoiată ca și cînd ar fi deslipită, iar carnea e acoperită cu niște pete ca ale frunzei de armurar: boala de ~ se lecuește... cu buruiana ce se chiamă armurar fiartă în borș (DRĂGH.) 2 🌿 Plantă ierboasă ce crește mare, ajungînd uneori pînă la înălțimea de doi metri; are frunza grasă, împestrițată cu pete albe, cu crestături mari și cu ghimpi pe margini; florile sînt stînjinii deschise, dispuse în capitule globuloase; poporul o întrebuințează contra boalei de vite numite armurar (Carduus marianus) (🖼 221) [armur].

ARMURARE sf. 🐕 = ARMURAR1 .

armurar m. 1. boală de vite: putrezirea armurilor; 2. burueană de vindecat armurarul (Carduus marianus). [V. arm].

armurár n. (d. arm, armurĭ). Dalac (pústula maligna). S. m. Un fel de scaĭ (cárdus marianus) întrebuințat de popor contra boaleĭ cu acelașĭ nume. – Boala se maĭ numește și armurare (f.) și armurăriță (f.), pl. e.

Enciclopedice

SILYBUM Adans., SILIBUM, ARMURARIU, fam. Compositae. Gen originar din nordul Africii, sudul Europei, Asia, 2 specii, erbacee, erecte, anuale și bienale, glabre. Frunze radiculare, alterne, lobate sau crestat-penate, spinoase. Flori sesile, cilindrice, purpurii, toate fertile, cu 5 petale concrescute, stamine concrescute și dispuse în capitule globuloase, solitare, terminale, pendente, înconjurate de un involucru ale cărui foliole au vîrful spinos. Fructe, achene anguloase, glabre.

Sinonime

ARMURAR s. v. tătarnică.

ARMURAR s. (BOT.; Carduus marianus) (prin Transilv.) amărea, spinul-Sfintei-Marii.

ARMURARE s. v. antrax, cărbune, dalac, pustulă malignă.

armurar s. v. TĂTARNICĂ.

ARMURAR s. (BOT.; Carduus marianus) (prin Transilv.) amărea, spinul-Sfintei-Marii.

armurare s. v. ANTRAX. CĂRBUNE. DALAC. PUSTULĂ MALIGNĂ.

Regionalisme / arhaisme

armurar, armurari, (armurariu, armorar), s.m. Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneeană (Carduus marianum; Silybum marianum); limba-cerbului, mărăcine cu frunză lată: „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie hiert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi, 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” + suf. -ar (DER). ■ Cuv. rom. > magh. armurar (Edelspacher, după DER).

armurar, armurare, (armurariu, armorar), s.n. – (bot.) Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneeană (Carduus marianum; Silybum marianum). Limba-cerbului (Bud, 1908). Mărăcine cu frunză lată (Papahagi, 1925): „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie hiert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi, 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” + suf. -ar (Scriban, Șăineanu, DER). Cuv. rom. > magh. armurar (Edelspacher, cf. DER).

armurar, -e, (armurariu, armorar), s.n. – (bot.) Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneană (Carduus marianum; Silybum marianum). Limba cerbului (Bud 1908). Mărăcine cu frunză lată (Papahagi 1925): „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie hiert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” (DER) + -ar.

Intrare: armurariu
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armurariu
  • armurariul
  • armurariu‑
plural
  • armurarii
  • armurariii
genitiv-dativ singular
  • armurariu
  • armurariului
plural
  • armurarii
  • armurariilor
vocativ singular
plural
Intrare: armurar
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armurar
  • armurarul
  • armuraru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • armurar
  • armurarului
plural
vocativ singular
plural
armorare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armurare
  • armurarea
plural
  • armurări
  • armurările
genitiv-dativ singular
  • armurări
  • armurării
plural
  • armurări
  • armurărilor
vocativ singular
plural
armurarie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armurariu
  • armurariul
  • armurariu‑
plural
  • armurarii
  • armurariii
genitiv-dativ singular
  • armurariu
  • armurariului
plural
  • armurarii
  • armurariilor
vocativ singular
plural
armure
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: armurare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armurare
  • armurarea
plural
  • armurări
  • armurările
genitiv-dativ singular
  • armurări
  • armurării
plural
  • armurări
  • armurărilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armurar
  • armurarul
  • armuraru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • armurar
  • armurarului
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armurariu
  • armurariul
  • armurariu‑
plural
  • armurarii
  • armurariii
genitiv-dativ singular
  • armurariu
  • armurariului
plural
  • armurarii
  • armurariilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

armurariu, armurariisubstantiv masculin

  • 1. botanică [Fără definiție.] DCR2
    • format_quote Armurariul este o plantă asemănătoare scaietelui, având talie și formă asemănătoare. Spre deosebire de acesta, fructele sale (achene) au un conținut bogat în silimarină, substanță folosită la prepararea medicamentelor destinate tratamentului bolilor hepatice. R.l. 30 VIII 80 p. 5. DCR2

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.