armurariu¹ sm vz armurar¹

armurariu² sm vz armurare¹

armurariu s. m. (bot.) „Armurariul este o plantă asemănătoare scaietelui, având talie și formă asemănătoare. Spre deosebire de acesta, fructele sale (achene) au un conținut bogat în silimarină, substanță folosită la prepararea medicamentelor destinate tratamentului bolilor hepatice.” R.l. 30 VIII 80 p. 5

armorare sf vz armurar¹

armurar¹ sm [At: MARIAN, ap. HEM, 1713 / V: -e², ~ie, -morare, (reg) -iu¹ / Pl: ~i / E: nct] 1 Plantă medicinală erbacee din familia compositelor, cu frunzele superioare lucioase și cele inferioare colțuroase și spinoase, folosită pentru vindecarea unei boli de vite Cf armurare¹ (1), armurariță (Sylibum marianum). (Reg) Planta Echinops commutatus. 3-5 Armurare¹ (1, 3, 4).

armurar³ sm vz armurare¹

armurare² sf vz armurar²

armurare¹ sf [At: HEM, 1712 / V: ~ar³, ~ariu², ha~ / E: ml *armoralis] 1 Boală de vite cornute, care se manifestă prin umflături la picioarele dinapoi Si: armurar¹, armurariță (1). 2 (La cai) Răpciugă. 3 (Îf -ar²) Bubă la picioarele dinapoi ale vitelor Si: armurariță (2). 4 (Îf -am) „Dalac”. 5 Paralizie a picioarelor dinapoi ale vitelor tinere. 6 (Reg) Boală a porcilor nedefinită mai îndeaproape.

armurarie sf vz armurar²

armure² sm vz armurar

AMĂREL I. adj. dim. AMAR. II. AMĂREA (pl. -rele) sf. 🌿 Trans. = ARMURAR.

*ARMURAR² = ARMURIER.

ARMURAR¹ sbst. 1 Boală de vite, foarte primejdioasă, umflătură la partea de sus a piciorului cu paralizie a picioarelor de dinapoi, pielea vitei bolnave e înfoiată ca și cînd ar fi deslipită, iar carnea e acoperită cu niște pete ca ale frunzei de armurar: boala de ~ se lecuește... cu buruiana ce se chiamă armurar fiartă în borș (DRAGH.) ¶ 2 🌿 Plantă ierboasă ce crește mare, ajungînd uneori pînă la înălțimea de doi metri; are frunza grasă, împestrițată cu pete albe, cu crestături mari și cu ghimpi pe margini; florile sînt stînjinii deschise, dispuse în capitule globuloase; poporul o întrebuințează contra boalei de vite numite armurar (Carduus marianus) (🖼 221) [armur].

ARMURARE sf. 🐕 = ARMURAR¹ .

ARMURARIȚĂ sf. 🐕 = ARMURAR ¹.

armurar m. 1. boală de vite: putrezirea armurilor; 2. burueană de vindecat armurarul (Carduus marianus). [V. arm].

armurár n. (d. arm, armurĭ). Dalac (pústula maligna). S. m. Un fel de scaĭ (cárdus marianus) întrebuințat de popor contra boaleĭ cu acelașĭ nume. – Boala se maĭ numește și armurare (f.) și armurăriță (f.), pl. e.

ARMURAR s. v. tătarnică.

ARMURAR s. (BOT.; Carduus marianus) (prin Transilv.) amărea, spinul-Sfintei-Marii.

ARMURARE s. v. antrax, cărbune, dalac, pustulă malignă.

armurar s. v. TĂTARNICĂ.

ARMURAR s. (BOT.; Carduus marianus) (prin Transilv.) amărea, spinul-Sfintei-Marii.

armurare s. v. ANTRAX. CĂRBUNE. DALAC. PUSTULĂ MALIGNĂ.

armurar, armurari, (armurariu, armorar), s.m. Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneeană (Carduus marianum; Silybum marianum); limba-cerbului, mărăcine cu frunză lată: „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie hiert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi, 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” + suf. -ar (DER). ■ Cuv. rom. > magh. armurar (Edelspacher, după DER).

armurar, armurare, (armurariu, armorar), s.n. – (bot.) Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneeană (Carduus marianum; Silybum marianum). Limba-cerbului (Bud, 1908). Mărăcine cu frunză lată (Papahagi, 1925): „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie hiert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi, 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” + suf. -ar (Scriban, Șăineanu, DER). Cuv. rom. > magh. armurar (Edelspacher, cf. DER).

armurar, -e, (armurariu, armorar), s.n. – (bot.) Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneană (Carduus marianum; Silybum marianum). Limba cerbului (Bud 1908). Mărăcine cu frunză lată (Papahagi 1925): „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie hiert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” (DER) + -ar.

SILYBUM Adans., SILIBUM, ARMURARIU, fam. Compositae. Gen originar din nordul Africii, sudul Europei, Asia, 2 specii, erbacee, erecte, anuale și bienale, glabre. Frunze radiculare, alterne, lobate sau crestat-penate, spinoase. Flori sesile, cilindrice, purpurii, toate fertile, cu 5 petale concrescute, stamine concrescute și dispuse în capitule globuloase, solitare, terminale, pendente, înconjurate de un involucru ale cărui foliole au vîrful spinos. Fructe, achene anguloase, glabre.