3 intrări
44 de definiții

Explicative DEX

ARMA, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. - Din fr. armer, it. armare, lat. armare.

ARMAȘ, armași, s.m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. - Armă + suf. -aș.

ARMA, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare.

ARMAȘ, armași, s. m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș.

arma v [At: ANON. CAR. / Pzi: ~mez, (îvr) arm / E: fr armer, lat armo, -are] 1-2 (Înv) vtr A (se) înarma. 3 vt A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. 4 vt A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. 5 vt (Îe) A ~ barca A da echipajului dispoziții pentru a intra în barcă și a fi gata de a primi ordine. 6 vt A dota cu armătură un element de construcție din beton pentru a-i mări rezistența. 7 vt A consolida o galerie de mină prin montarea unei armături.

armaș [At: (a. 1602) CUV. D. BĂTR.2 I, 155/ Pl: ~i / E: armă + -aș] 1 sm (Îvr) Om înarmat care îndeplinește rolul de soldat (în timp de război) și paznic înarmat (în timp de pace). 2 sm (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Dregător domnesc însărcinat cu paza temnițelor, cu aplicarea pedepselor corporale și executarea pedepselor capitale. 3 sm (Înv) Jandarm. 4 sm (Înv; îs) ~-mare (sau marele-~, vel-~) Boier numit de domn în slujba de căpetenie a armașilor (1) din țară. 5 sm (Înv; îs) Al doilea (sau al treilea ~) Boier sau boiernaș subordonat armașului (3). 6 sm (Îvr) Înlocuitor de primar. 7 sm (Fig; înv) Călău. 8 sm (În obiceiurile de Paști ale Junilor; îs) -ul-mare Al doilea conducător după vătaf. 9 sm (În obiceiurile de Paști ale Junilor; îs) -ul-mic Al treilea conducător după vătaf. 10 sm (Înv; la jocul de arșice) Cel care bate din porunca împăratului. 11 (Înv; la jocul de arșice) Poziția arșicului numită „siciu” Cf vizir. 12 sm (La jocuri de cărți; pop) Cel care face cărțile și: (pop) bătăuș. 13 sm (Pop) Joc de cărți. 14 a (Reg; îs) Vin ~ Soi de vin tare de Cotnari. 15 (înv; îcn) De-a -ul Joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată.

vizir1 sm [At: (a. 1595-1622) ROSETTI, B. 71 / V: (înv) vez~, veziriu, ~iu, (reg) ~zur / Pl: ~i / E: tc vezir cf fr vizir] 1 Titlu dat înalților demnitari ai Imperiului Otoman care aveau însărcinări corespunzătoare acelora ale unui ministru de astăzi. 2 Persoană care avea titlul de vizir (1). 3 (Înv; pex) Înalt dregător în țările musulmane cu funcții asemănătoare acelora ale unui ministru. 4 (Îs) Mare ~ sau ~ul cel mare Titlu dat dregătorului care îndeplinea funcția de prim-sfetnic al sultanului și care avea însărcinări corespunzătoare prim-ministrului de astăzi. 5 (Îas) Persoană care purta titlul de mare vizir (4). 6 (Irn; iuz; îas) Supranume dat de contemporani lui I. C. Brătianu, prim-ministru al guvernului român. 7 (Înv; fig) Tiran. 8 (Mol) Nume dat unei poziții a arșicului în jocul de copii cu arșice Si: (reg) armaș (11). 9 (Mol; pex) Copilul care aruncă arșicul în poziția numită „vizir” (8) Si: (reg) armaș (10).

vizir2 sn vz vizieră

vizir s.m. (ist.) Înalt demnitar al Imperiului Otoman care avea însărcinări corespunzătoare acelora ale unui ministru; nume dat unor înalți dregători (sau miniștrilor) din țările musulmane. Emirii, vizirii și toți ofițerii așteaptă porunca (CAR.). ◊ Mare vizir sau vizirul cel mare = titlu dat în Imperiul Otoman dregătorului care deținea funcția de prim-sfetnic al sultanului, echivalentă cu aceea de prim-ministru; persoană care avea acest titlu. • pl. -i. /<tc. vezir.

ARMA... = ÎNARMA... [lat. armare].

ARMAȘ sm. 1 🔎 Odinioară, om de arme, un fel de jandarm, însărcinat cu urmărirea, prinderea răufăcătorilor și aducerea la îndeplinire a pedepselor 2 🔎 Marele ~ sau vel ~, odinioară comandant al artileriei, care mai avea sub autoritatea sa închisorile din țară și care da curs sentințelor capitale; de el depindeau rangurile inferioare de armași (vtore, treti ~ sau al doilea, al treilea ~): ~ul cel mare avea toată autoritatea asupra robilor Statului! (I.-GH.) 3 Trans. (WG.), ~ul mare și ~ul mic conducători ai cetei de tineri cari iau parte la serbarea Junilor din Brașov 4 Trans. ⏲ Substitut de primar 5 ⛹ De-a ~ul, joc de copii cari își aleg un împărat și un armaș; acesta trage pe rînd copiilor cu o batistă răsucită la palmă atîtea lovituri cîte poruncește împăratul 6 ⛹ Siciu al arșicului 7 Mold. (HASD.) 🍸 Vin ~, vin de calitate superioară din viile de Cotnari.

ARMAT adj. 1 p. ARMA contr. NEARMAT 2 🎖️ Puterea ~ă, forța militară a unui Stat 3 🎖️ Măsuri ~e, măsuri de războiu, de apărare: Cabinetul din St. Petersburg se împotrivea la ori-ce măsuri ~e (I.-GH.) 4 💒 👉 BETON [după fr. armé].

ARMA, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare.

ARMAȘ, armași, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și Moldova) Dregător domnesc, însărcinat cu paza temnițelor, cu aplicarea pedepselor corporale și cu aducerea la îndeplinire a pedepselor capitale. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș.

ARMA, armez, vb. I. Tranz. 1. A pregăti o armă pentru tragere, introducînd un cartuș în camera de încărcare și aducînd percutorul în poziția potrivită pentru a lovi capsa. ♦ (Rar) A înarma. [Emirul] robii-și urmează... Cămile gătește și negri-armăsari. MACEDONSKI, O. I 143. 2. A așeza și fixa fiarele care urmează să constituie armătura unei construcții de beron armat. ♦ (Mine) A consolida (o galerie etc.) prin montarea unei armături. Cît am lucrat eu cu perforatorul, băieții au armat cîmpul doi și au mutat banda în cîmpul întîi. DAVIDOGLU, M. 11. Minerii armează abatajul. BOGZA, V. J. 64 3. A pune pentru prima oară în serviciu o navă, ambarcînd echipajul, aparatele, materialele și proviziile necesare vieții de bord și navigației.

ARMAȘ, armași, s. m. (Învechit) 1. Om înarmat, însărcinat cu paza ordinii și a averii boierilor și a domnului. Lefuri să-mpărțească, Lefi la lefegii, Spade la spahii. Arme la armași, Cai la călărași. TEODORESCU, P. P. 50. 2. Slujbaș cu atribuții administrative și judiciare. Armașul Nicoriță, la o poruncă, ceru mîncările calde. SADOVEANU, O. VII 110. Zări pe bătrînul armaș, uscat și galben, cu fruntea pleșuvă. ODOBESCU, S. A. 85. ◊ Vel- armaș sau armaș-mare (ori mare-armaș) = mare dregător, care supraveghea închisorile și execuțiile capitale. [Ștefan cel Mare] îl făcu boier și armaș-mare. BĂLCESCU, O. II 146. Boieri mari, boieri de rînd! (Zicea domnul închinînd) Toți mîncați, cu toții beți Și cu bine petreceți; Numai unul poftă n-are De beut și de mîncare, Cantar slutul, armaș-mare! ALECSANDRI, P. P. 201. 3. (Rar) Luptător. Pre cît Despot pe cal e îndrăzneț, E și armaș de frunte. ALECSANDRI, T. II 110.

ARMA, armez, vb. I. Tranz. 1. A fixa în țel mecanismul de aprindere al unei arme de foc astfel încît, la atingerea trăgaciului, cocoșul să lovească sau să miște percutorul. 2. A dota cu o armătură o piesă sau un element de construcție făcute din beton, pentru a le da rezistență. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături (1). ♦ A stabili prin calcul armătura unei piese cu beton armat. 3. A pune pentru prima dată în serviciu o navă, cu întreg utilajul necesar. – Lat. armare.

ARMAȘ, armași, s. m. (Înv.) 1. Om înarmat, însărcinat cu paza ordinii și a averii domnului și a boierilor. 2. Slujbaș cu însărcinări administrative și judiciare. ◊ Vel-armaș sau armaș-mare = mare dregător care supraveghea închisorile și execuțiile. – Din armă + suf. -aș.

ARMA vb. I. tr. 1. A introduce un cartuș în camera de tragere a unei arme și a aduce percutorul în poziția de a lovi capsa. 2. A așeza, a fixa armătura de fier unei construcții de beton armat. ♦ (Mine) A consolida cu o armătură (o galerie etc.). 3. (Mar.) A echipa o navă cu cele necesare plecării în larg, a pune în serviciu (o navă). ♦ A forma echipajul unei nave sau echipele de lucru la un cabestan, la pompă etc. ♦ A pregăti ramele pentru a fi puse în furcheți sau dame. [< fr. armer, cf. it. armare, lat. armare].

ARMA vb. tr. 1. a introduce un cartuș în camera de tragere a unei arme. 2. a fixa armătura de fier a unei construcții de beton armat. ◊ a consolida cu o armătură o piesă, o galerie de mină. 3. (mar.) a echipa o navă cu cele necesare plecării în larg. ◊ a introduce ramele unei ambarcații în furcheți. (< fr. armer, it., lat. armare)

A ARMA ~ez tranz. 1) (arme de foc) A pregăti pentru tragere. 2) v. A ÎNARMA. 3) (elemente de construcții, mine) A întări cu armătură. 4) (nave) A echipa cu cele necesare pentru a ieși în mare. /<fr. armer, lat. armare

ARMAȘ ~i m. (în Moldova medievală și în Țara Românească) Dregător domnesc având misiuni administrative și judiciare. /armă + suf. ~aș

armà v. a înarma: v’armați la luptă, timpul e propice BOL.

armaș m. 1. om de arme: e și armaș de frunte AL.; 2. (Marele) odinioară rang boieresc, comandantul artileriei și executorul sentințelor capitale; de el depindea închisorile, călăii: te ’nalț spre răsplătire la rangul de vel-Armaș NEGR.; 3. un fel de joc copilăresc în care unul din jucători face pe Domn, al doilea pe armaș și al treilea pe tâlhar; 4. Mold. se zice de cel mai bun soiu de vin de Cotnari.

vizir m. 1. numele înalților demnitari ai Curții otomane: mare Vizir, primul ministru al Sultanului, cancelarul Imperiului, Pașă cu trei tuiuri: Împăratul o întreba și ca fată mi-o lua, cu Vizir o logodia POP; 2. Mold. (sau armaș) arșicul numit în Munt. siciu. [Turc. VEZIR, lit. hamal, fiindcă suportă povara trebilor împărăției].

armáș m. (d. armă). Vechĭ. Armășel. Marele armaș, boĭer care comanda artileria și era maĭ mare și peste închisorĭ și îngrijea să se îndeplinească pedepsele cu moarte. Azĭ. La jocu de arșice, băĭatu care execută bătaĭa poruncită de domn. Trans. Pop. Ajutor de primar. La Brașov, comandant al uneĭ cete la sărbarea junilor. S. n., pl. e. Acea parte a arșiculuĭ care arată armășia celuĭ ce ĭ-a aruncat (în vest sícĭ, în nord vizir). Adj. Vin armaș, un fel de vin de Cotnarĭ foarte amețitor.

arméz v. tr. (lat. armare). Daŭ arme, echipez cu arme. V. refl. Pun mîna pe arme, mă echipez cu ele. Fig. Mă întăresc, îmĭ fac curaj: a te arma cu răbdare. – Și înarmez. Vechĭ și întrazmez.

înarméz, V. armez.

Ortografice DOOM

arma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. armez, 3 armează; conj. prez. 1 sg. să armez, 3 să armeze

armaș2 (persoană) (înv.) s. m., pl. armași

armaș1 (parte a arșicului) s. n., pl. armașe

arma (a ~) vb., ind. prez. 3 armează

armaș1 (persoană) s. m., pl. armași

armaș2 (parte a arșicului) s. n., pl. armașe

arma vb., ind. prez. 1 sg. armez, 3 sg. și pl. armează

armaș (persoană) s. m., pl. armași

armaș (parte a arșicului) s. n., pl. armașe

Jargon

ARMA AVIAȚIE categorie din cadrul forțelor armate specializată și înzestrată în vederea ducerii de lupte aeriene și distrugerii obiectivelor terestre.

Sinonime

ARMAȘ s. sici, vizir. (~ la arșic, în jocul de arșice.)

ARMAȘ s. sici, vizir. (~ la arșic, în jocul de arșice.)

Expresii și citate

ARMA A arma barca = A da echipajului dispoziții pentru a intra în barcă și a fi gata de a primi ordine: În câteva minute comandantul va arma barca.

Arhaisme și regionalisme

armaș, armași, (armoș), s.m. (înv.) 1. Om înarmat, însărcinat cu paza ordinii și averii domnului și a boierilor: „...și tătarii pă semne că erau mai tari, armoși” (Papahagi, 1925: 311). 2. Slujbaș cu însărcinări administrative și judiciare. 3. Haiduc, viteaz. (Sec. XV). – Din armă + suf. -aș (MDA). ■ Cuv. rom. > magh. ármás (Bakos, 1982).

armaș, armași, s.m. – (înv.) 1. Om înarmat, însărcinat cu paza ordinii și averii domnului și a boierilor; slujbaș cu însărcinări administrative și judiciare (Bârlea, 1924). 2. Haiduc, viteaz (Papahagi, 1925). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din armă + suf. -aș (MDA). Cuv. rom. > magh. ármás (Bakos, 1982).

armaș, -i, s.m. – 1. Om înarmat, însărcinat cu paza ordinii și averii domnului și a boierilor; slujbaș cu însărcinări administrative și judiciare (Bârlea 1924). 2. Haiduc, viteaz (Papahagi 1925). – Din armă + -aș; Cuv. rom. preluat în magh. (ármás) (Bakos 1982).

Intrare: arma
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • arma
  • armare
  • armat
  • armatu‑
  • armând
  • armându‑
singular plural
  • armează
  • armați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • armez
(să)
  • armez
  • armam
  • armai
  • armasem
a II-a (tu)
  • armezi
(să)
  • armezi
  • armai
  • armași
  • armaseși
a III-a (el, ea)
  • armează
(să)
  • armeze
  • arma
  • armă
  • armase
plural I (noi)
  • armăm
(să)
  • armăm
  • armam
  • armarăm
  • armaserăm
  • armasem
a II-a (voi)
  • armați
(să)
  • armați
  • armați
  • armarăți
  • armaserăți
  • armaseți
a III-a (ei, ele)
  • armează
(să)
  • armeze
  • armau
  • armară
  • armaseră
Intrare: armaș (arșic)
armaș2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armaș
  • armașul
  • armașu‑
plural
  • armașe
  • armașele
genitiv-dativ singular
  • armaș
  • armașului
plural
  • armașe
  • armașelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: armaș (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armaș
  • armașul
  • armașu‑
plural
  • armași
  • armașii
genitiv-dativ singular
  • armaș
  • armașului
plural
  • armași
  • armașilor
vocativ singular
  • armașule
  • armașe
plural
  • armașilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

arma, armezverb

  • 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. tranzitiv reflexiv popular A (se) înarma. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: înarma
      • format_quote [Emirul] robii-și armează... Cămile gătește și negri-armăsari. MACEDONSKI, O. I 143. DLRLC
  • 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.1. A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Cît am lucrat eu cu perforatorul, băieții au armat cîmpul doi și au mutat banda în cîmpul întîi. DAVIDOGLU, M. 11. DLRLC
      • format_quote Minerii armează abatajul. BOGZA, V. J. 64. DLRLC
  • 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 3.1. A forma echipajul unei nave sau echipele de lucru la un cabestan, la pompă etc. DN
    • 3.2. A pregăti ramele pentru a fi puse în furcheți sau dame. DN
etimologie:

armaș, armașesubstantiv neutru

armaș, armașisubstantiv masculin

  • 1. în Evul Mediu Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Lefuri să-mpărțească, Lefi la lefegii, Spade la spahii. Arme la armași, Cai la călărași. TEODORESCU, P. P. 50. DLRLC
    • 1.1. Slujbaș cu atribuții administrative și judiciare. DLRLC
      • format_quote Armașul Nicoriță, la o poruncă, ceru mîncările calde. SADOVEANU, O. VII 110. DLRLC
      • format_quote Zări pe bătrînul armaș, uscat și galben, cu fruntea pleșuvă. ODOBESCU, S. A. 85. DLRLC
  • 2. rar Luptător. DLRLC
    sinonime: luptător
    • format_quote Pre cît Despot pe cal e îndrăzneț, E și armaș de frunte. ALECSANDRI, T. II 110. DLRLC
  • chat_bubble (în) sintagmă De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • Armă + -aș. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.