19 definiții pentru armaș (persoană)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ARMAȘ, armași, s. m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș.

armaș [At: (a. 1602) CUV. D. BĂTR.2 I, 155/ Pl: ~i / E: armă + -aș] 1 sm (Îvr) Om înarmat care îndeplinește rolul de soldat (în timp de război) și paznic înarmat (în timp de pace). 2 sm (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Dregător domnesc însărcinat cu paza temnițelor, cu aplicarea pedepselor corporale și executarea pedepselor capitale. 3 sm (Înv) Jandarm. 4 sm (Înv; îs) ~-mare (sau marele-~, vel-~) Boier numit de domn în slujba de căpetenie a armașilor (1) din țară. 5 sm (Înv; îs) Al doilea (sau al treilea ~) Boier sau boiernaș subordonat armașului (3). 6 sm (Îvr) Înlocuitor de primar. 7 sm (Fig; înv) Călău. 8 sm (În obiceiurile de Paști ale Junilor; îs) -ul-mare Al doilea conducător după vătaf. 9 sm (În obiceiurile de Paști ale Junilor; îs) -ul-mic Al treilea conducător după vătaf. 10 sm (Înv; la jocul de arșice) Cel care bate din porunca împăratului. 11 (Înv; la jocul de arșice) Poziția arșicului numită „siciu” Cf vizir. 12 sm (La jocuri de cărți; pop) Cel care face cărțile și: (pop) bătăuș. 13 sm (Pop) Joc de cărți. 14 a (Reg; îs) Vin ~ Soi de vin tare de Cotnari. 15 (înv; îcn) De-a -ul Joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată.

ARMAȘ sm. 1 🔎 Odinioară, om de arme, un fel de jandarm, însărcinat cu urmărirea, prinderea răufăcătorilor și aducerea la îndeplinire a pedepselor 2 🔎 Marele ~ sau vel ~, odinioară comandant al artileriei, care mai avea sub autoritatea sa închisorile din țară și care da curs sentințelor capitale; de el depindeau rangurile inferioare de armași (vtore, treti ~ sau al doilea, al treilea ~): ~ul cel mare avea toată autoritatea asupra robilor Statului! (I.-GH.) 3 Trans. (WG.), ~ul mare și ~ul mic conducători ai cetei de tineri cari iau parte la serbarea Junilor din Brașov 4 Trans. Substitut de primar 5 De-a ~ul, joc de copii cari își aleg un împărat și un armaș; acesta trage pe rînd copiilor cu o batistă răsucită la palmă atîtea lovituri cîte poruncește împăratul 6 Siciu al arșicului 7 Mold. (HASD.) 🍸 Vin ~, vin de calitate superioară din viile de Cotnari.

ARMAȘ, armași, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și Moldova) Dregător domnesc, însărcinat cu paza temnițelor, cu aplicarea pedepselor corporale și cu aducerea la îndeplinire a pedepselor capitale. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș.

ARMAȘ, armași, s. m. (Învechit) 1. Om înarmat, însărcinat cu paza ordinii și a averii boierilor și a domnului. Lefuri să-mpărțească, Lefi la lefegii, Spade la spahii. Arme la armași, Cai la călărași. TEODORESCU, P. P. 50. 2. Slujbaș cu atribuții administrative și judiciare. Armașul Nicoriță, la o poruncă, ceru mîncările calde. SADOVEANU, O. VII 110. Zări pe bătrînul armaș, uscat și galben, cu fruntea pleșuvă. ODOBESCU, S. A. 85. ◊ Vel- armaș sau armaș-mare (ori mare-armaș) = mare dregător, care supraveghea închisorile și execuțiile capitale. [Ștefan cel Mare] îl făcu boier și armaș-mare. BĂLCESCU, O. II 146. Boieri mari, boieri de rînd! (Zicea domnul închinînd) Toți mîncați, cu toții beți Și cu bine petreceți; Numai unul poftă n-are De beut și de mîncare, Cantar slutul, armaș-mare! ALECSANDRI, P. P. 201. 3. (Rar) Luptător. Pre cît Despot pe cal e îndrăzneț, E și armaș de frunte. ALECSANDRI, T. II 110.

ARMAȘ, armași, s. m. (Înv.) 1. Om înarmat, însărcinat cu paza ordinii și a averii domnului și a boierilor. 2. Slujbaș cu însărcinări administrative și judiciare. ◊ Vel-armaș sau armaș-mare = mare dregător care supraveghea închisorile și execuțiile. – Din armă + suf. -aș.

ARMAȘ ~i m. (în Moldova medievală și în Țara Românească) Dregător domnesc având misiuni administrative și judiciare. /armă + suf. ~

armaș m. 1. om de arme: e și armaș de frunte AL.; 2. (Marele) odinioară rang boieresc, comandantul artileriei și executorul sentințelor capitale; de el depindea închisorile, călăii: te ’nalț spre răsplătire la rangul de vel-Armaș NEGR.; 3. un fel de joc copilăresc în care unul din jucători face pe Domn, al doilea pe armaș și al treilea pe tâlhar; 4. Mold. se zice de cel mai bun soiu de vin de Cotnari.

armáș m. (d. armă). Vechĭ. Armășel. Marele armaș, boĭer care comanda artileria și era maĭ mare și peste închisorĭ și îngrijea să se îndeplinească pedepsele cu moarte. Azĭ. La jocu de arșice, băĭatu care execută bătaĭa poruncită de domn. Trans. Pop. Ajutor de primar. La Brașov, comandant al uneĭ cete la sărbarea junilor. S. n., pl. e. Acea parte a arșiculuĭ care arată armășia celuĭ ce ĭ-a aruncat (în vest sícĭ, în nord vizir). Adj. Vin armaș, un fel de vin de Cotnarĭ foarte amețitor.

vizir1 sm [At: (a. 1595-1622) ROSETTI, B. 71 / V: (înv) vez~, veziriu, ~iu, (reg) ~zur / Pl: ~i / E: tc vezir cf fr vizir] 1 Titlu dat înalților demnitari ai Imperiului Otoman care aveau însărcinări corespunzătoare acelora ale unui ministru de astăzi. 2 Persoană care avea titlul de vizir (1). 3 (Înv; pex) Înalt dregător în țările musulmane cu funcții asemănătoare acelora ale unui ministru. 4 (Îs) Mare ~ sau ~ul cel mare Titlu dat dregătorului care îndeplinea funcția de prim-sfetnic al sultanului și care avea însărcinări corespunzătoare prim-ministrului de astăzi. 5 (Îas) Persoană care purta titlul de mare vizir (4). 6 (Irn; iuz; îas) Supranume dat de contemporani lui I. C. Brătianu, prim-ministru al guvernului român. 7 (Înv; fig) Tiran. 8 (Mol) Nume dat unei poziții a arșicului în jocul de copii cu arșice Si: (reg) armaș (11). 9 (Mol; pex) Copilul care aruncă arșicul în poziția numită „vizir” (8) Si: (reg) armaș (10).

vizir s.m. (ist.) Înalt demnitar al Imperiului Otoman care avea însărcinări corespunzătoare acelora ale unui ministru; nume dat unor înalți dregători (sau miniștrilor) din țările musulmane. Emirii, vizirii și toți ofițerii așteaptă porunca (CAR.). ◊ Mare vizir sau vizirul cel mare = titlu dat în Imperiul Otoman dregătorului care deținea funcția de prim-sfetnic al sultanului, echivalentă cu aceea de prim-ministru; persoană care avea acest titlu. • pl. -i. /<tc. vezir.

vizir m. 1. numele înalților demnitari ai Curții otomane: mare Vizir, primul ministru al Sultanului, cancelarul Imperiului, Pașă cu trei tuiuri: Împăratul o întreba și ca fată mi-o lua, cu Vizir o logodia POP; 2. Mold. (sau armaș) arșicul numit în Munt. siciu. [Turc. VEZIR, lit. hamal, fiindcă suportă povara trebilor împărăției].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

armaș2 (persoană) (înv.) s. m., pl. armași

armaș1 (persoană) s. m., pl. armași

armaș (persoană) s. m., pl. armași

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

armaș, armași, (armoș), s.m. (înv.) 1. Om înarmat, însărcinat cu paza ordinii și averii domnului și a boierilor: „...și tătarii pă semne că erau mai tari, armoși” (Papahagi, 1925: 311). 2. Slujbaș cu însărcinări administrative și judiciare. 3. Haiduc, viteaz. (Sec. XV). – Din armă + suf. -aș (MDA). ■ Cuv. rom. > magh. ármás (Bakos, 1982).

armaș, armași, s.m. – (înv.) 1. Om înarmat, însărcinat cu paza ordinii și averii domnului și a boierilor; slujbaș cu însărcinări administrative și judiciare (Bârlea, 1924). 2. Haiduc, viteaz (Papahagi, 1925). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din armă + suf. -aș (MDA). Cuv. rom. > magh. ármás (Bakos, 1982).

armaș, -i, s.m. – 1. Om înarmat, însărcinat cu paza ordinii și averii domnului și a boierilor; slujbaș cu însărcinări administrative și judiciare (Bârlea 1924). 2. Haiduc, viteaz (Papahagi 1925). – Din armă + -aș; Cuv. rom. preluat în magh. (ármás) (Bakos 1982).

Intrare: armaș (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armaș
  • armașul
  • armașu‑
plural
  • armași
  • armașii
genitiv-dativ singular
  • armaș
  • armașului
plural
  • armași
  • armașilor
vocativ singular
  • armașule
  • armașe
plural
  • armașilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

armaș, armașisubstantiv masculin

  • 1. în Evul Mediu Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Lefuri să-mpărțească, Lefi la lefegii, Spade la spahii. Arme la armași, Cai la călărași. TEODORESCU, P. P. 50. DLRLC
    • 1.1. Slujbaș cu atribuții administrative și judiciare. DLRLC
      • format_quote Armașul Nicoriță, la o poruncă, ceru mîncările calde. SADOVEANU, O. VII 110. DLRLC
      • format_quote Zări pe bătrînul armaș, uscat și galben, cu fruntea pleșuvă. ODOBESCU, S. A. 85. DLRLC
  • 2. rar Luptător. DLRLC
    sinonime: luptător
    • format_quote Pre cît Despot pe cal e îndrăzneț, E și armaș de frunte. ALECSANDRI, T. II 110. DLRLC
  • chat_bubble (în) sintagmă De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • Armă + sufix -aș. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.