2 intrări

19 definiții

armasár sm vz armăsar

armăsar [At: HEM 1689 / V: -iu, -masar, harmas-, h~, -ăcs-, (pop) h-iu, hăr-, (reg) trăcs- / E: ml (equus)admisarius] 1-2 sm, a (Reg; șîs) Cal – Cal mascul necastrat (falnic și iute) Si: (cal) armig, cal nejugănit. 3 sm (Fig) Bărbat recunoscut pentru potența sa. 4 sm (îe) A face din țânțar – A exagera. 5 sm (Pop; îe) L-a făcut mama – A avea fire iute. 6 sm (Pop; îe) Fierbe oala cu harmasar Fierbe în clocot. 7 sm (Pan; pop) Armăsar tânăr (3). 8 sm (Pan; pop) Cuiul care se bagă prin capătul proțapului și care prinde jugul. 9 sm (Pan; pop; îf hăr-) Partea mai ridicată dintr-un proțap care nu este alcătuit dintr-o bucată Cf armăsărel Si: (pop) cătușă. 10 sm (Pop; îf h-iu) Aparat cu care se îndreaptă la plug rotița la mic sau la mare. 11 sn (Pop; îf h-) Element la moară cu care se dă drumul (sau se îngreunează) piatra morii Si: (pop) tălpoaie, ursoaice, armăsărel. 12 sm (Pop; la războiul de țesut; îf -iu) Slobozitor. 13 sm (Arg; înv) Cântar fals. 14 sm (Tip) Bielă care conduce platforma mașinii de tipărit în mișcarea de du-te-vino la imprimare.

ARMĂSÁR, armăsari, s. m. Cal mascul necastrat; p. ext. cal falnic, mândru, iute. [Var.: (reg.) harmăsár s. m.] – Lat. [equus] admissarius.

HARMĂSÁR s. m. v. armăsar.

ARMĂSÁR, armăsari, s. m. Cal mascul necastrat; p. ext. cal falnic, mândru, iute. [Var.: (reg.) harmăsár s. m.] – Lat. [equus] admissarius.

HARMĂSÁR, harmăsari, s. m. (Reg.) V. armăsar.

ARMĂSÁR, armăsari, s. m. Cal mascul bun de prăsilă; p. ext. cal falnic, mîndru, iute. Făt-Frumos se duse în grajdurile împărătești, unde erau cei mai frumoși armăsari din toată împărăția, ca să-și aleagă unul. ISPIRESCU, I,. 3. Și în umbra nopții armăsaru-i zboară Ca o-nchipuire albă și ușoară. BOLINTINEANU, O. 35. Mîndri-s bravii călăreți Pe-armăsarii șoimuleți. ALECSANDRI, P. A. 96. ◊ Expr. A face din țînțar armăsar = a exagera. - Variantă: (regional) harmăsár (ALECSANDRI, P.P. 169) s. m.

ARMĂSÁR, armăsari, s. m. Cal mascul necastrat. ◊ Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera. [Var.: (reg.) harmăsár s. m.] – Lat. [equus] admissarius.

armăsár s. m., pl. armăsári

armăsár s. m., pl. armăsári

ARMĂSÁR s. (Transilv. și Ban.) armig. (Un ~ pursânge.)

armăsár (armăsári), s. m. – Cal mascul necastrat. Lat. armessārius, de la [equus] admissārius, cu același sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Pușcariu 126; Candrea-Dens., 93; REW 177; DAR; Phillipide, II, 631); cf. alb. harmëšuar, sard. ammesardzu (Wagner 108). Forma armessārius, atestată, pare inexplicabilă la Candrea-Dens., dar apare explicată în DAR. În plus, pentru trecerea lui ad- la ar- înaiante de labială, cf. A. Ernoult, Mél. Soc. Ling., XIV (1907-8), p. 473-5. Este de asemenea posibil să fi intervenit în acest caz analogia cu gr. χάρμα „atelaj, tracțiune de cai”. REW 177 presupune că din alb. a intrat în rom. o formă harmașar (cu ș), care pare a se datora unei greșeli (cf. Graur, BL, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404).

ARMĂSÁR ~i m. Cal mascul necastrat. /<lat. admissarius

armăsar m. 1. cal nejugănit; 2. Mold. cătușa carului [Lat. vulg. ARMESSARIUS = clasic (EQUUS) ADMISSARIUS].

armăsár m. (lat. armessarius îld. admissarius, de unde și alb. harmăsuar, ĭar d. mold. harmasar vine rut. harmesár. V. emisar). Cal întreg (nejugănit). A face din țînțar armăsar, a exagera grozav.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARMĂSÁR s. (Transilv. și Ban.) armíg. (Un ~ pursînge.)

armăsár, armăsari, s.m. – Bucată de lemn (stejar), de circa 3 m, fixată pe una din aripile porților de lemn; servește la închiderea porții, prin fixarea capătului liber în batcă (Nistor, 1977: 22; Vad-Maramureș). – Prin metaforă, armăsar < lat. vulg. armessarius, de la (equus) admissarius (DER). Cuv. rom. > magh. hermekszár (Bakos, 1982), ucr. harmasar (Candrea, cf. DER).

armăsár, -i, s.m. – Bucată de lemn (stejar), de circa 3 m., fixată pe una din aripile porților de lemn; servește la închiderea porții, prin fixarea capătului liber în batcă (Nistor 1977 22; Vad). – Prin metaforă, armăsar < lat. armessarius; Cuv. rom. preluat în magh. (hermekszár) (Bakos 1982).

Intrare: armăsar
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular armăsar armăsarul
plural armăsari armăsarii
genitiv-dativ singular armăsar armăsarului
plural armăsari armăsarilor
vocativ singular
plural
harmăsar
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular harmăsar harmăsarul
plural harmăsari harmăsarii
genitiv-dativ singular harmăsar harmăsarului
plural harmăsari harmăsarilor
vocativ singular
plural
Intrare: armasar
armasar
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.