ariníș² sn [At: NEGRUZZI, S. I, 294 / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: arină¹ + -iș] (Reg) Deșert.

ariniș¹ sn [At: (a. 1646) DOC., ap. HEM 1214 / V: ani~ / Pl: ~uri / E: arin + -iș] (Mun) Ariniște.

ARINÍȘ², arinișuri, s. n. (Învechit și regional) Deșert, pustiu. După ce am cetit un capitul din istoria lui Napoleon... pre care l-am urmat în arinișurile Egiptului și în troienele zăpezilor Rusiei, am lăsat cartea și am închis ochii. NEGRUZZI, S. I 294.

ARINÍȘ, arinișuri, s. n. (Munt.) Ariniște. – Variantă: aniníș s. n.

ARINÍȘ², arinișuri, s. n. (Înv. și reg.) Deșert, pustiu. – Din arină¹ + suf. -iș.

ARINÍȘ¹, arinișuri, s. n. (Reg.) Ariniște. [Var.: aniníș s. n.] – Din arin + suf. -iș.

ariniș n. nisipiș, deșert: în arinișurile Egiptului NEGR. [Din vechiu-rom. și Tr. arină, nisip = lat. ARENA].

ariníș n. V. aniniș.

aniníș sn vz ariniș

aniníș n., pl. urĭ. Loc cu aninĭ, pădure de aninĭ. – Și ariniș.

ariníș s. n., pl. ariníșuri

ariníș s. n., pl. ariníșuri

ARINÍȘ s. v. deșert, pustietate, pustiu.

ARINÍȘ s. ariniște. (Trecea printr-un ~.)

ariniș s. v. DEȘERT. PUSTIETATE. PUSTIU.

ARINIȘ s. (BOT.) ariniște. (Trecea printr-un ~.)

ariníș¹, arinișuri, s.n. – Pădurice de arini; ariniște. ♦ (top.) Ariniș, localitate în Țara Codrului; Ariniș, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Fipilașcu, 1940). – Din arin (< lat. *alninus din alnus „anin”; cf. scrt. arana „pădure”) + suf. -iș (DEX, MDA).

ariníș², arinișuri, (arinar), s.n. – (înv.) Teren nisipos. – Din arină „nisip” < lat. arena, -rium „carieră de nisip” (Șăineanu, MDA; Loșonți, 2001: 24-25).