ARINIȘTE, ariniști, s. f. Pădurice de arini; ariniș. [Acc. și: ariniște. – Var.: aniniște s. f.] – Arin + suf. -iște.

ariniște sf [At: EMINESCU, P. 102 / V: ani~ / A și: arin~ / Pl: ~ti / E: arin + -iște] Pădurice de arini Si: arinărie, ariniș¹, arinet, arină³. corectat(ă)

ARINIȘTE sf. 🌳 Loc acoperit cu anini, pădure de luncă sau de locuri apoase compusă mai ales din anini: Seara vine din ariniști, Cu miroase o îmbată (EMIN.) [arin].

ARINIȘTE, ariniști, s. f. Pădurice de arini; ariniș. [Acc. și ariniște. – Var.: aniniște s. f.] – Arin + suf. -iște.

ARINIȘTE, ariniști, s. f. Loc acoperit cu arini, pădurice de arini. [Boii,] cu boturile întinse, părăsiseră drumul bun, sărind în ariniște. CAMILAR, N. II 48. Ea picioru-l pune-n scară Și la codru pleacă iarăși. Sara vine din ariniști. Cu miroase o îmbată, Cerul stelele-și arată, Solii dulci ai lungii liniști. EMINESCU, O. I 103. – Variantă: aniniște s. f.

ARINIȘTE, ariniști, s. f. Pădurice de arini. [Acc. și ariniște. – Var.: aniniște s. f.] – Din arin + suf. -iște.

ARINIȘTE ~i f. 1) Pădure mică de arini. 2) Loc unde cresc arini. [Acc. și ariniște] /arin + suf. ~iște

ariniște f. loc de arini: sara vine din ariniști, cu miroase o îmbată EM.

aríniște f. V. aniniște.

aniniște sf vz ariniște

aníniște f. Aniniș (maĭ mic). – Și aríniște. Și -íște.

ariniște s. f., g.-d. art. ariniștii; pl. ariniști

!ariniște s. f., g.-d. art. ariniștii; pl. ariniști

ariniște/ariniște s.f., g.-d. art. ariniștii/ariniștii; pl. ariniști/ariniști

ARINIȘTE s. v. ariniș.

ARINIȘTE s. (BOT.) ariniș. (La marginea ~.)