ARÍN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze ovale, dințate și cu flori verzui-roșietice, grupate în amenți (Alnus). [Var.: anín s. m.] – Probabil lat. *alninus (< alnus).

arin [At: NECULCE, ap., LET. II, 244 / V: (reg) anin, arim, arime, anine, ~de, ~e / Pl: ~i, arinde, ~inzi, (4-7) ~e / E: ml *alnius] 1 Arbore din familia betulaceelor, cu frunze ovale, lipicioase pe partea superioară și păroase pe partea inferioară, cu flori verzui-roșietice, în formă de spic, care crește pe malurile râurilor de munte și prin păduri umede de șes și este întrebuințat pentru împădurirea terenurilor umede (Alnus glutinosa) Si: alin, alin negru, aninaș, lipicios, arinaș. 2 (Îc) ~ alb, ~ roșu, ~ cenușiu, ~ de munte Plantă din familia betulaceelor, foarte asemănătoare cu arinul (1), cultivată uneori ca plantă ornamentală (Alnus incana). 3 (Îc) ~ de munte, ~ verde Planta Alnus viridis Si: liliac de munte. 4 Fructul arinului (1). 5 Lăstăriș. 6 Lăstar. 7 (Pop) Pădure tânără.

ARÍN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze ovale, dințate, și cu flori verzui-roșiatice, grupate în amenți (Alnus). [Var.: anín s. m.] – Probabil lat. * alninus (< alnus).

ARÍN, arini, s. m. Arbore cu frunze rotunde și flori verzui-roșiatice dispuse în formă de ament; crește pe malurile rîurilor de munte și prin pădurile umede de la șes (Alnus glutinosa). Stăteam tolăniți ca zeități mărunte Pe nisipul arzător împestrițat cu tufe de arini și răchite. BENIUC, V. 23. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206. – Variantă: anín s. m.

ARÍN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze rotunde și cu flori verzui-roșietice, care cresc pe malurile râurilor de munte și prin pădurile umede de la șes (Alnus). [Var.: anín s. m.] – Lat. alinus (= alnus).

ARÍN ~i m. Arbore sau arbust ce crește în locuri umede și are frunze ovale, dințate, flori verzui-roșietice, dispuse în amenți. /<lat. alninus

arin m. Mold. V. anin: un cârd pletos de zimbri ’n codrii de arini AL.

arín m. V. anin 1.

anín sm vz arin

anin m. arbore ce crește prin locuri umede și a cărui scoarță e întrebuințată în industrie ca tinctorială (Alnus). [Lat. *ALNINUS din ALNUS, de unde și Mold. arin].

1) anín și arín m. (lat. alnínus, d. alnus, anin). Un arbore din familia mesteacănuluĭ. Scoarța aninuluĭ alb (alnus incana) e tinctorială. Cel negru (alnus glutinosa) crește răpede și e bun p. împădurirea terenurilor umede. Cu scoarța și amentele luĭ, numite anine, văpsesc țărancele lîna în negru.

arín s. m., pl. aríni

arín s. m., pl. aríni

anin (arbore).

ARÍN s. (BOT.; Alnus) (prin Transilv.) arinde.

ARIN s. (BOT.; Alnus) (prin Transilv.) arinde.

anín (aníni), s. m. – Specie de arbore. – Var. anine, arin(e). – Mr. arin, megl. rin. Lat. *alninus, de la alnus (Hasdeu 1205; Densusianu, Hlr. 119; Candrea, Conv. lit., XXXIX, 1120; Pușcariu 90; REW 375a; DAR; Rosetti, Rhotacisme, 20). Pentru cuvîntul lat., cf. Meillet, s. v. alnus. Alternanța arin – anin pare să arate că trebuie plecat de la o formă disimilată *alinus › arin, care ulterior s-ar fi asimilat arin › anin. Ambele forme rom. se bucură de mare circulație, anin mai ales în Munt. și Banat. Schimbarea de accent trebuie să fie proprie lat. Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 147, Hasdeu și Densusianu consideră forma anin anterioară lui arin. Der. anină, s. f. (fruct de arin); aninaș, s. m. (liliac sălbatic); aninet, aniniș, s. n. (pădurice de arini); ariniște, (var. aniniște), s. f. (ariniș).

ARÍN (lat. *alninus) s. m. Nume dat speciilor de arbori sau arbuști din genul Alnus, familia betulaceelor, cu flori în amenți; anin. ♦ A. alb = arbore înalt pînă la 20 m, cu frunze ovate, dințate, pe dos cenușiu-păroase (Alnus incana) A. negru = arbore înalt pînă la 28 m, cu frunze aproape rotunde, lipicioase (Alnus glutinosa) A. de munte = arbust înalt pînă la 4 m, cu frunze mici, ovate sau eliptice, dințate (Alnus viridis).

ARIN subst. 1. Arinul, Ioan (Buc). 2. Ariniș, Ion, preot munt., Muscel, 1916.