ariéte sm vz arete¹

ariétă sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 129 / P: a-ri-e- / Pl: -te / E: fr arriette] (Rar) 1-4 Arie⁴ (1-2) scurtă (și ușor de executat).

ARIÉTĂ, ariete, s. f. Arie³ scurtă (și ușor de executat). [Pr.: -ri-e-] – Din it. arietta, fr. ariette.

ARIÉTĂ, ariete, s. f. Arie³ scurtă (și ușor de executat). [Pr.: -ri-e-] – Din it. arietta, fr. ariette.

ARIÉTĂ, ariete, s. f. Arie scurtă (și ușor de executat). – It. arietta.

ariétă (-ri-e-) s. f., g.-d. art. ariétei; pl. ariéte

ariétă s. f. (sil. -ri-e-), pl. ariéte

ARIÉTĂ s.f. Arie scurtă, cântecel. [Pron. -ri-e-. / < it. arietta].

ARIÉTĂ s. f. (muz.) arie de proporții reduse. (< it. arietta)

ARIETE, Bundea, moșn. (16 B VI 326), subst. vechiu ariete „berbec”.

arietă (‹ it. arietta, diminutiv de la aria), termen ce indică caracterul mai restrâns, simplitatea melodică și accesibilitatea piesei vocale astfel denumite. Arie* de mai mici dimensiuni. În viziune pur instrumentală, a. apare atât ca episod miniatural dintr-o suită* dar mai ales ca suport tematic al unor prelucrări ulterioare (ex. A. cu variațiuni din Sonata op. III de Beethoven).