16 definiții pentru arheologie

arheologíe sf [At: (a. 1828) URICARIUL III, 35/5 / V: (înv) arhi- / S: (înv; dfnz) arche- (P: arche-) / P: -he-o- / E: fr archéologie] Știință istorică care studiază trecutul omenirii pe baza descoperirii și interpretării vestigiilor, așezărilor, monumentelor etc.

ARHEOLOGÍE s. f. Știință care studiază trecutul istoric al omenirii pe baza interpretării urmelor materiale păstrate. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologie.

ARHEOLOGÍE s. f. Știință care studiază trecutul istoric al omenirii pe baza interpretării urmelor materiale păstrate. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologie.

ARHEOLOGÍE s. f. Știință care studiază felul de viață și cultura popoarelor vechi, pe baza obiectelor de tot felul (monumente, monede, ceramică etc.) pe care le descoperă prin săpături. Arheologia este o parte a științelor istorice. Arheologia trebuie să fie pusă în slujba lămuririi problemelor de istorie. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 165, 6/6. – Pronunțat: -he-o-.

ARHEOLOGÍE s. f. Știință care studiază felul de viață și cultura popoarelor antice, pe baza urmelor materiale păstrate. [Pr.: -he-o-] – Fr. archéologie (< gr.).

arheologíe (-he-o-) s. f., art. arheología, g.-d. arheologíi, art. arheologíei

arheologíe s. f. (sil. -he-o-), art. arheología, g.-d. art. arheologíei

ARHEOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul trecutului istoric al societății omenești, al stadiului la care a ajuns societatea omenească în diverse epoci, pe baza monumentelor, a obiectelor de artă etc., aparținând diferitelor culturi materiale din antichitate, din evul mediu etc., descoperite prin săpături. [Pron. -he-o-, gen. -iei. / < fr. archéologie, cf. gr. archaios – vechi, logos – studiu].

ARHEOLOGÍE s. f. știință care studiază trecutul istoric al societății omenești pe baza interpretărilor vestigiilor aparținând diferitelor culturi materiale. (< fr. archéologie)

ARHEOLOGÍE f. Știință care se ocupă cu studiul vestigiilor materiale ale trecutului istoric, descoperite prin săpături. [G.-D. arheologiei] /<fr. archéologie

arheologie f. știința antichității, a artelor și a monumentelor vechi.

*arheologíe f. (vgr. arhaiología). Știința monumentelor și artelor vechĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARHEOLOGÍE (‹ fr. {i}; {s} gr. arkhaios „vechi” + logos „studiu”) s. f. Ramură specializată a științei istorice, avînd ca obiect colectarea, ordonarea și interpretarea vestigiilor materiale din trecutul istoric al omenirii. A. este principalul izvor pentru cunoașterea istoriei (preistoriei) și a civilizațiilor antice în lipsa știrilor scrire. Metodele de cercetare ale a. sînt: practice (de descoperire pe teren) și teoretice (de ordonare și interpretare a materialului descoperit). A. ca știință s-a constituit în sec. 17, cînd s-a trecut la o cercetare sistematică și la interpretarea vestigiilor antice ca mărturii sau argumente în sprijinul datelor oferite de izvoarele scrise. În sec. 18 are loc explorarea sistematică a unor vechi centre antice, creîndu-se primele șantiere și școli arheologice naționale. Primele săpături arheologice sistematice de pe terit. României s-au făcut în sec. 19, creatorul școlii naționale de arheologie fiind. V. Pârvan.

REVISTA PENTRU ISTORIE, ARHEOLOGIE ȘI FILOLOGIE, publicație trimestrială apărută la București (1882-1922, cu mari intermitențe), întemeiată de Grigore Tocilescu. Colaboratori: B.P. Hasdeu, N. Iorga, V.A. Urechia, M. Gaster, O. Tafrali.

ARHEO- (ARCHEO-) „vechi, primitiv, străvechi, arhaic, primar”. ◊ gr. arkhaios „vechi, primitiv” > fr. archéo-, it. id., germ. archaeo- > rom arheo- și archeo-.~astronomie (v. astro-, v. -nomie), s. f., disciplină care studiază datele astronomiei arhaice potrivit simbolurilor iconografice din pre istorie; ~cete (v. -cete), s. n. pl., mamifere cetacee vechi adaptate la viața marină, care apar în eocenul inferior; ~etnologie (v. etno-, v. -logie1), s. f., paleontologie*; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante antropofile, răspîndite în culturile preistorice; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu publicarea izvoarelor istorice antice. 2. Reprezentare cu ajutorul artelor plastice a unor scene antice; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în arheologie; ~logie (v. -logie1), s. f., știință care studiază istoria societății omenești pe baza vestigiilor culturilor materiale; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., substanță din care se formează asterul și centrozomii; ~pteris (v. -pteris), s. m., criptogamă vasculară fosilă din clasa ferigilor, caracteristică pentru devonianul superior; ~pterix (v. -pterix), s. m., pasăre fosilă, prezentînd caractere de reptilă; ~zoic (v. -zoic), s. n., eră geologică în care au apărut primele organisme unicelulare.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

arheologíe, arheologii s. f. Știință apărută pe la sfârșitul sec. 18, care studiază, pe baza interpretărilor vestigiilor culturilor materiale păstrate, trecutul istoric al omenirii. ♦ Arheologia creștină = disciplină teologică auxiliară istoriei Bisericii și liturgicii. ♦ Arheologie biblică = expunerea științifică a stării naturale și sociale a poporului biblic evreu. – Fin fr. archéologie (‹ gr. arheologhia).

Intrare: arheologie
arheologie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arheologie arheologia
plural
genitiv-dativ singular arheologii arheologiei
plural
vocativ singular
plural