14 definiții pentru arhaism

arhaísm sn [At: IBRĂILEANU, Sp. CR. 52 / P: -ha-ism / S: (înv) archa-, (îvr) arca- / Pl: ~e / E: fr archaïsme] Cuvânt (sau expresie) arhaică (2).

ARHAÍSM, arhaisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție etc. arhaică. – Din fr. archaïsme.

ARHAÍSM, arhaisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție etc. arhaică. – Din fr. archaïsme.

ARHAÍSM, arhaisme, s. n. Cuvînt, expresie sau construcție învechită, folosită în limba operelor literare cu scopul de a reda culoarea locală. [Asachi] întrebuințează... arhaisme reînviate de el. IBRĂILEANU, SP. CR. 52.

ARHAÍSM, arhaisme, s. n. Cuvânt, expresie sau construcție învechită. – Fr. archaïsme (< gr.).

arhaísm s. n., pl. arhaísme

arhaísm s. n., pl. arhaísme

ARHAÍSM s.n. Cuvânt, construcție, expresie învechită, ieșită din uz. [Pl. -me. / < fr. archaïsme].

ARHAÍSM s. n. cuvânt, construcție, expresie învechită, ieșită din uz. (< fr. archaïsme)

ARHAÍSM ~e n. Cuvânt, expresie, formă fonetică sau gramaticală învechită, ieșită din uz. /<fr. archaïsme

arhaism n. 1. mod învechit de a vorbi: au fapt în loc de au făcut; 2. vorbă ieșită din uz (ca craiu, voevod, letopiseț). Arhaismele au intrat definitiv în domeniul istoriei. Cele relative la cultura națională sunt necesare pentru înțelegerea trecutului. Ele nu sunt rare în poeziile Iui Eminescu și unele dintr´însele revin sub pana prozatorilor (Filimon, Odobescu, Ioan Ghica), cari s´au străduit să reînvieze graiul strămoșesc.

*arhaízm n., pl. e (vgr. arhaïsmós). Caracteru lucruluĭ vechĭ. Gram. Vorbă saŭ locuțiune veche ĭeșită din uz: un scriitor plin de arhaizme. V. neologizm.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARHAÍSM s. n. (< fr. archaisme): fonetism, cuvânt sau construcție (locuțiune, expresie, îmbinare sintactică) învechită, conservată într-un grai sau într-o arie dialectală sau ieșită complet din uz. Astfel: u final în cuvântul capú (în graiurile din vestul țării); termenul arínă („nisip”), folosit în vestul țării; cuvântul brâncă („mână”), rămas în locuțiunile din limba comună actuală: a da brânci („a îmbrânci”, „a împinge”), a da în brânci („a se omorî cu munca”), a cădea în brânci („a cădea în mâini”), pe brânci („pe coate”, „de-a bușilea”) etc.; formele morfologice mânu, mânuri („mână”), folosite în zona Transilvaniei, construcția cu infinitivul (corespunzătoare construcției cu conjunctivul), folosită în nordul țării etc. A. sunt înregistrate fie izolat, fie în arii conservatoare (marginale). De aici și caracterizarea unor graiuri ca „arhaizante”, în opoziție cu altele care sunt „inovatoare”. Din punct de vedere social, generațiile în vârstă și femeile sunt cele mai bune păstrătoare ale a. Studiul lor prezintă un mare interes pentru istoria unei limbi care nu dispune de prea multe atestări. Pentru limba română, a. conservate în dialectele românești din sudul Dunării (stadii intermediare în evoluția formelor) au o mare importanță. Din punct de vedere stilistic, multe a. sunt folosite în literatura artistică de factură istorică (vezi ágă „șef al poliției”, flintă „pușcă”, pitar „șef al aprovizionării domnești cu pâine”, spătar „șef al armatei”).

Intrare: arhaism
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arhaism arhaismul
plural arhaisme arhaismele
genitiv-dativ singular arhaism arhaismului
plural arhaisme arhaismelor
vocativ singular
plural