ARHAISM (< fr. archaisme < gr. arkhaismos, vechi) Cuvinte sau construcții gramaticale și sintactice vechi, nemaifolosite în vorbirea curentă, deoarece, prin evoluția limbii, au ieșit din circulație. Arhaismele se întîlnesc de cele mai multe ori în operele literare cu caracter istoric, pentru a înfățișa mai bine coloritul istoric al epocii (C. Negruzzi, în nuvela Alexandru Lăpușneanu ; M. Sadoveanu, în romanele istorice: Frații Jderi, Nicoară Potcoavă etc.) Ele apar fie în lexic (au = sau; giudeț = judecată; a purcede = a pleca; a certa = a pedepsi; zavistie = intrigă), fie în forme gramaticale (fost-au, zis-au), în construcții sintactice, ca în Scrisoarea III de M. Eminescu, precum și în acele forme vechi, dispărute din limbă, conservate însă regional (ex. îmbla, păcaș), arhaisme fonetice, ce fac parte din categoria arhaismelor de forme. Arhaismele sînt folosite nu numai în operele literare în proză, dar și în poezie. Ex. Orice gînd ai, împărate, și oricum vei fi venit, Cît sîntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit! Despre partea închinării, însă, Doamne, să ne ierți: Dar acu' vei vrea cu oaste sau război ca să ne cerți Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale, Să ne dai un semn și nouă de mila măriei-tale... De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris și pentru noi, Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război... (M. EMINESCU, Scrisoarea III)