acaț sm [At: POLIZU / V: (reg) ~ău, ~ie, acățiu, arcăț / Pl: ~i / E: mg akác] (Bot; reg) Salcâm (Robinia pseudoacacia). corectat(ă)

acațău sm vz acaț

acație^[1] sm^[2] vz acaț

acățiu sn vz acaț^[1]

arcaț sm vz acaț

arcăț sm vz acaț corectat(ă)

argat, ~ă smf [At: DOSOFTEI, ap. HEM 1565 / Pl: ~ați, ~e / V: (reg) ha~, hăr~ / E: ngr ἀργάτης] 1 smf (Rar la feminin) Slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau muncile din gospodăria stăpânului. 2 smf (Reg) Lucrător cu ziua (la câmp). 3 (Îvr) sf Servitoare.

argați smp vz acaț

argăți [At: PANN, ap. HEM 1572 / V: (reg) h~, hăr- / Pzi: ~țesc / E: argat] (Înv) 1 vi A munci ca argat (1). 2 vi A sluji din greu și aproape pe degeaba în folosul cuiva. 3 vt A folosi pe cineva ca argat (1). 4 vt (Pex) A pune pe cineva la munci grele.

hargat, ~ă smf vz argat

hărgat, ~ă smf vz argat

vacație² sf vz acaț

❍ ACAȚ sm. Trans. 🌿 = SALCÎM [ung. a k á c < germ.].

ARGAT sm., ARGATĂ (pl. -ate) sf. Slugă tocmită pentru munca mai grea la o casă, la o moșie: trimete pe un ~ al său cu carul cu boii (CRG.); argata a împins-o cu capul în fîntînă (VOR.) [ngr. άργάτης].

ARGĂȚI (-ățesc) I. vb. intr. A face slujba de argat, a munci ca argat: el argățea pe la unii și pe la alții, ca să-și cîștige hrana vieții (ISP.). II. vb. tr. A sluji pe cineva ca argat: am venit să te argățesc o lună de zile fără simbrie (GN.).

ARGĂȚIME sf. col. ARGAT: Împrejuru-i, ca o roată, Șede ~a toată (ALX.).

ACAȚ, acați, s. m. (Regional; și în forma acațiu) Salcîm. Seamănă la frunze, floare și păstăi foarte mult cu acațiul. MARIAN, O. I 170. – Variantă: acațiu s. m.

ARGAT, -Ă, argați, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană angajată pentru muncile grele într-o gospodărie de moșier sau de chiabur și a cărei muncă era exploatată de stăpîn. Pretutindeni numai pămînt... și oamenii trăiesc greu... De ce? Să luăm săracul: are puțin... intră argat la alte praguri... muncește pînă-i crapă ochii... și cu ce s-alege decît cu flenduri și mai multe? CAMILAR, TEM. 8. I-am fost argat în tinerețea mea – numai că eu am avut minte și am fugit la timp. POPA, V. 87. Mă țineți mai rău decît pe-o argată. MARIAN, O. II 180. – Variantă: (regional) hargat, -ă (SBIERA, P. 15) s. m. și f.

ARGĂȚI, argățesc, vb. IV. Intranz. A sluji ca argat într-o gospodărie de moșier sau de chiabur. Lazăr Lungu tăcea și se gîndea la ziua cînd primise să argățească din nou Ia chiabur. MIHALE, O. 161. L-au bătut stăpinii pe unde a argățiț. CAMILAR, N. I 19. Stăpîne, mă duc în lume să-mi caut norocul. Destul am argățit. ISPIRESCU, L. 231. Tranz. (Rar) Argății un bogătan Pînă crescut hăietan. CORBEA, A. 7. – Variantă: (regional) hargăți (SBIERA, P. 88) vb. IV.

HARGAT, -Ă s. m. și f. v. argat.

HARGĂȚI vb. IV v. argăți.

ACAȚ, acați, s. m. (Reg.) Salcîm. [Var.: acațiu s. m.] – Magh. akác.

ARGAT, -Ă, argați, -te s. m. și f. Persoană angajată pentru muncile agricole pe o moșie sau într-o gospodărie de chiaburi. – Ngr. argatis (bg. argat).

ARGĂȚI, argățesc, vb. IV. Intranz. A sluji ca argat. – Din argat.

ACAȚ ~i m. reg. Arbore cu tulpina înaltă, cu coroană rară și ramuri spinoase, cu frunze compuse și flori albe sau galbene grupate în ciorchine; salcâm. /<ung. akác

ARGAT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care muncește la stăpân în schimbul unei plăți; slugă; rândaș; servitor. /<ngr. argátis

acaț m. Tr. V. acacia. [Ung. AKÁTZ].

argat m. 1. om tocmit cu plată să ajute sau să muncească în folosul cuiva; 2. rândaș, slugă. [Bizantin ARGATES, muncitor].

argățì v. 1. a lucra în folosul cuiva; 2. fig. a munci fără plată.

argát m. (ngr. argátis, d. vgr. ergátes. V. energie). Servitor rural în curte saŭ la cîmp. V. fecĭor.

2) argățésc v. intr. Fac slujba de argat.

acaț (reg.) s. m., pl. acați

argat s. m., pl. argați

argăți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățesc, 3 sg. argățește, imperf. 1 argățeam; conj. prez. 1 sg. să argățesc, 3 să argățească

acaț (reg.) s. m., pl. acați

argat s. m., pl. argați

argăți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățesc, imperf. 3 sg. argățea; conj. prez. 3 să argățească

acaț s. m., pl. acați

argat s. m., pl. argați

argăți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățesc, imperf. 3 sg. argățea; conj. prez. 3 sg. și pl. argățească

argat.

argat (argați), s. m. – Servitor, slugă, grăjdar, ajutor la cîmp. – Mr., megl. argat. Ngr. ἀργάτης, deformare de la ὲργάτης „muncitor” (Roesler 564; Murnu 6; Sandfeld 18); cf. alb., sb. argat, tc. irgat, bg. argatin. – Der. argată, s. f. (servitoare); argățesc, adj.; argăți, vb. (a munci ca argat; a fi în slujba cuiva); argăție, s. f.; argățime, s. f. (mulțime de argați). Din rom. a trecut în rut. arhát (Miklosich, Wander., 10).

ACAȚ s. v. salcâm.

ARGAT s. slugă, (înv. și reg.) curtean, (prin Transilv.) biriș, (înv.) celednic. (~ la o moșie.)

acaț s. v. SALCÎM.

ARGAT s. slugă, (înv. și reg.) curtean, (prin Transilv.) biriș, (înv.) celednic. (~ la o moșie.)

acaț, acați, s.m. (acăț, arcaț, alțar) (reg.) Arbore cu flori albe, mirositoare, dispuse în ciorchine; salcâm (Robinia pseudacacia): „Până-ncalță celălalt / Floare de acaț / Soarele-i la scăpătat, / Floare de acaț” (Bilțiu, 2015: 93). ■ (med. pop.) Florile uscate și sfărâmate se puneau pe rănile provocate de _arsuri. Ceaiul din flori de salcâm se folosea contra tusei, nădușelii și durerilor de piept. Mierea de salcâm era folosită pentru calmarea tusei, în afecțiuni gastrice și în tratamentul nevrozelor. – Din magh. akác „salcâm” (DEX).

acaț, acați, s.m. (acăț) – (reg.; bot.) Arbore cu flori albe, mirositoare, dispuse în ciorchine; salcâm (Robinia pseudacacia). A fost introdus în România după 1750. Lemnul e utilizat în construcții și pentru foc. Util ca și gard viu. ♦ (med. pop.) Florile uscate și sfărâmate se puneau pe rănile provocate de arsuri. Ceaiul din flori de salcâm se folosea contra tusei, nădușelii și durerilor de piept (Butură, 1979). Mierea de salcâm este folosită pentru calmarea tusei, în afecțiuni gastrice și în tratamentul nevrozelor. – Din magh. akác „salcâm” (DEX) < germ. Akazie < lat. accacia.

acaț, -i, s.m. (acăț) – (bot.) Salcâm (Robinia pseudacacia). Arbore originar din America de Nord. Este cultivat în scop decorativ. (Med. pop.) Florile uscate și sfărâmate se puneau pe rănile provocate de arsuri. Ceaiul din flori de salcâm se folosea contra tusei, nădușelii și durerilor de piept (Butură 1979). – Din magh. akac (DEX), cf. germ. Akazie (< lat. accacia).