aret² sms [At: ȘEZ. II, 126 / A și: aret / V: (îrg) aread, ariat (P: a-read, a-riat) / E: nct] (Ban; Trs; Mol) 1 Ținut. 2 Împrejurime. 3 (Îe) A fi în ~ul cuiva (sau a ceva) A fi în preajma cuiva sau a ceva. 4 (Îe) Nu-mi tot umbla în ~ul meu Nu-mi mai sta în cale. 5 (D. flăcăi; îe) A umbla în ~ul cuiva A curta (timid) o fată. 6 (Îe) A nu-i fi cuiva ~ A nu se simți în largul său.

aret³ [At: DEX² / Pl: ~uri^[1] / E: fr arrêt] 1 sn (Îs) Câine de ~ Câine de vânătoare dresat să semnaleze prezența vânatului prin oprire într-o poziție specifică. 2 sm^[2] (Rar; îas) Prepelicar. 3 sn Oprire într-o poziție caracteristică unui câine de aret (1). 4 sn, i (Cuvânt) ce exprimă comanda „stai” adresată câinelui de vânătoare.

aret¹ sms [At: N. COSTIN, L. II, 121/37 / V: (îvr) arăt / E: nct] 1 (Înv; Mol) Pază militară. 2 (Înv; Mol; îe) A fi de ~ A păzi. 3 (Înv; Mol) Avanpost. 4 (Înv; Mol) Apărare (militară). 5 (Înv; Mol; îs) Loc de ~ Zonă de apărare. 6 (Trs; îe) A fi în ~ul cuiva (sau a ceva) A fi împotriva cuiva sau a ceva.

aret⁴ sm vz arete¹

‡ARET² sbst. Pază, apărare: să fim raialii țării Moldovei de ~ și de apărare (NEC.).

ARET¹ sbst. Trans. Băn. Preajmă, împrejurime; mai obicinuit în expr. în ~ul, împrejurul, în preajma, pe lîngă: nimeni nu cuteza să meargă în ~ul mănăstirii (RET.); în ~ul vîntului (BUD.), în partea, în direcțiunea vîntului.

ARET s.n. Poziție a unui cîine de vînătoare cînd simte sau vede vînatul. [< fr. arrêt].

ARET s. n. poziție a unui câine de vânătoare când simte sau vede vânatul. ♦ câine de ~ = câine de vânătoare dresat pentru a aduce vânatul doborât. (< fr. arrêt)

àret n. coprins, împrejurime (în Banat): în aretul vântului POP. [Origină necunoscută].

2) arét v. tr. V. arăt.

1) arét n., pl. urĭ (orig. neșt.) Mold. Vechĭ. Pază: să fie de aret. Apărare: un gard de aret.

áret n., pl. inuz. e (lat. hálitus, suflare. Bogrea). Ban. Trans. Mold. În aretu cuĭva, în calea luĭ, pe aproape: pazniciĭ să steĭe în aretu vitelor (Suc. Șez. 30,196 și 198), în aretu caseĭ, (CL. 1910,49) în aretu vîntuluĭ. V. steriță, pravăț, vĭeliște, bătătură.

arăt sms vz aret

aread sms vz aret²

areate sm vz arete¹

arete¹ sm [At: CORESI, ap. HEM 1545 / V: ~et⁴, ha~, (înv) arie~, (înv) ~eț, areate / Pl: ~eți / E: lat aries, *aretem (= arietem)] (Înv; Trs; Ban; Olt) 1 Berbec lăsat de prăsilă. 2 Berbec mare și frumos de doi ani. 3 (Pex) Cocoș lăsat de prăsilă. 4 (Lpl) Ziua de desfacere a stânei, când se separă areții (1) de oi, care se sărbătorește printr-o petrecere. 5 (Fig) Berbec. 6 (Lpl; îf ~eate) Bolovani care în luptă se aruncă în zidurile cetăților. 7 (Asl) Constelația berbecului.

areț sm vz arete¹

ariat sms vz aret²

ariete sm vz arete¹

harete sm vz arete

†ARETE¹ sm. Băn. Trans. 1 🐒 🐑 Berbece de prăsilă: Măgurile c’areții săltară (DOS.) ¶ 2 🔧 ‡Unealtă de bătut pari (BUD.) 👉 BERBECE3 ¶ 3 ⚔️ ‡Veche mașină de războiu 👉 BERBECE4: areate, un fel de bolovani cu carii bătînd, zidiurile cetăților sfărîma (CANT.) ¶ 4 💫 ‡Constelația berbecului din zodiac (CANT.) [lat. aries, -ietem].

❍ARETE² sm. 🐦 = ERETE1.

ERETE, HERETE, ‡ARETE DOS., ‡HĂREȚ BIBL. sm. 🐦 1 Pasăre mare, răpitoare, de coloare cenușie, cu pîntecele alb, picioarele galbene și ciocul negru; sboară repede și sgomotos, atacînd toate păsările și mamiferele mici; numită și „(he)erete- de-porumbei”, „uliu” sau „uliul-găinilor”, „hărău”, „cobăț”, „găinar”, „porumbar”, etc. (Astur palumbarius) (🖼 1997): el se repezea ca un erete și i-l smulgea din mînă I. -GH. ¶ 2 Pasăre răpitoare, cu spinarea albastră, capul cenușiu și cu o pată albicioasă pe ceafă, cu penele cele mari ale aripilor și ale cozii negre; sboară ca rîndunica, ținîndu-și aripile încovoiate ca o secere; se hrănește cu păsărele și e spaima rîndunelelor, din care cauză e numită și „eretele-rîndunelelor” (Falco subbuteo) ¶ 3 ~ -ROȘU, ~ -DE-SEARĂ = VÎNTUREE ¶ 4 ~ -DE- IARNĂ, ~ -PITIC = VINDEREU [probabil de aceeași origine cu HĂRĂȚ].

ARETE, areți, s. m. (Învechit și popular) Berbec. Cît mi-a fost mie de drag... Să văd codrul plin de-areți Și cîrlanii cum s-alungă, Iar în amurgit, la strungă, Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167.

ARETE, areți, s. m. (Reg.) Berbec. – Lat. aries, -etis.

aréte m. (lat. áries, aríetis, ca părete d. páries. D. rom. vine rut. arétiĭ. V. erete). Olt. Berbece (întreg). V. batal.

aret s. n.

aret s. n. – Sprijin, ocrotire, protecție (cuvînt vechi, care pare a se fi folosit numai cu prep. de sau în). Sl. na reti „pentru a ocroti” (Drăganu, Dacor., VI, 251-9; cf. Rosetti, I, 160), probabil prin intermediul rut. aretij; cf. pol. rat, ret „ajutor, sprijin”. Nu figurează în nici un text de după jumătatea sec. XVIII; s-a confundat în mod nejustificat cu aret „capăt, sfîrșit”, de la arie. Hasdeu (și Geheeb 14) îl derivau de la lat. *ad rectum; Viciu, Limba romînă poporană și dialectul sicilian, p. 79, îl punea în legătură cu sicil. arre(tu); Max Auerbach, Jb, XIX, 212, cu lat. *in erecto; Bogrea, Dacor., I, 257; (urmat de Scriban) cu lat. halitus; și DAR, deși cu rezerve, cu a arăta. – Rut. aretij nu poate fi, prin urmare, der. din rom., cum credea Candrea, Elemente, 400.

arete (areți), s. m. – Berbec de prăsilă. – Mr. arete, areati, megl. reti, areati, istr. arete. Lat. ăries, -etem (Pușcariu 115; Candrea-Dens., 81; REW 645; DAR; Pascu, I, 38); cf. genov. aeo, prov. aret. Pentru fonetism, cf. Rosetti, I, 51. – Der. arețar, s. m. (paznic de berbeci); arățel, s. m. (plantă, Borrago officinalis) a cărei origine apare ca necunoscută în DAR, și care trebuie să fie dim. de la arete (cf. celălalt nume popular, limba mielului).

Arete, soția lui Alcinous și mama lui Nausicaa.

ARET s. v. gardă, pază, strajă, veghe.

aret s. v. GARDĂ. PAZĂ. STRAJĂ. VEGHE.

ARETE s. v. berbec.

arete s. v. BERBEC.

ARET s. m. (Mold.) Pază militară. Dumitrașcu-Vodă... au ieșit din obuz, cam pe furiș, cu moscalii, cari erau de aretu pregiur dînsul. N. COSTIN. Pus-au de au îngrădit cu gard tîrgul Iașii, ca să fie aret, cînd ar mai veni vrun podiaz. PSEUDO-MUSTE. Puternicul împărat ne-au trimis cu oaste... să purtăm de grijă și de aret să fim cetății Cameniță..., ca să fim raialii țării Moldovii... de aret și de apărare despre leși. NECULCE. Etimologie necunoscută.

aret, adv. v. aleat.

ARETE s.m. 1. (Mold., Trans. SV) Berbec de reproducere. A: Rădica-voiu ție cu tămîie și areț, rădica-voiu ție boi cu vătui. DOSOFTEI, PS. În fruntea a tuturor areților ieși. CANTEMIR. IST.; cf. DP, 19^v; DOSOFTEI, PARIMIAR. C: Ariete, aries. MȘE, 84. // B: Țapii și areții suindu-se pre oi și pre capre. BIBLIA (1688). 2. (Mold.) Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor și porților unei cetăți asediate. Areate = un fel de bolovani cu care, bătînd zidurile cetăților, sfărîmă. CANTEMIR, IST. Voi monarhia Leului cu fel de feluri de areți și mihanii a o izbi... nu v-ați săturat. CANTEMIR, IST. Variante: ariete (MȘE, 84). Etimologie: lat. aries.

ARIETE s. m. v. arete.

arete, areți, (areti), s.m. (înv.) Berbece (de 4 ani) de prăsilă: „Sunt mai bucuroși dacă întâiul miel e berbec: zice că-i bun de areti (de prăsilă)” (Latiș, 1993: 81). – Lat. aries, -etis „berbec” (= arietem) (DLRM, MDA). ■ Cuv. rom. > ucr. arétii (Scriban).

arete, areți, (areti), s.m. – (înv.) Berbece (de 4 ani) de prăsilă (Papahagi, 1925): „Sunt mai bucuroși dacă întâiul miel e berbec: zice că-i bun de areti (de prăsilă)” (Latiș, 1993: 81; Poienile Izei). – Lat. aries, -etis „berbec” (= arietem) (Pușcariu, CDDE, DLRM, MDA). Cuv. rom. > ucr. arétii (Scriban).

arete, areți, (areti), s.m. – Berbece (de 4 ani) de prăsilă (Papahagi 1925): „Sunt mai bucuroși dacă întâiul miel e berbec: zice că-i bun de areti (de prăsilă)” (Latiș 1993: 81; Poienile Izei). – Lat. aries, -etem (Pușcariu, DA, DER).