2 intrări

14 definiții

ARENDUÍ vb. IV v. arenda.

arenduí vt [At: POLIZU / Pzi: -esc / E: arenda + -ui] (Înv) 1-2 A arenda (1-2).

ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. [Var.: (înv.) arenduí vb. IV] – Din arendă.

ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. [Var.: (înv.) arenduí vb. IV] – Din arendă.

ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. (În orînduirile bazate pe exploatare) A da sau a lua în arendă. E ultimul an cînd îți mai arendez moșia. DUMITRIU, B. F. 52. Dintre proprietarii mari și chiar dintre cei mijlocii, foarte puțini își cultivă singuri domeniile; cei mai mulți, foarte mulți, și le arendează în bloc la cine dă mai mult. CARAGIALE, O. III 181.

ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. – Din arendă.

arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză

arendá vb., ind. prez. 1 sg. arendéz, 3 sg. și pl. arendeáză

arendá vt [At: (a. 1834) URICARIUL V, 356/3 / V: (îrg) arân- I Pzi: -déz / E: arendă] 1 A da în arendă (1). 2 A lua în arendă (1) Si: (rar) a subarenda, (înv) a arendălui, a arendui, a arândălui.

ARENDÁ vb. (înv. și pop.) a năimi, (înv., în Mold.) a împosesui. (~ un teren agricol.)

A ARENDÁ ~éz tranz. (bunuri materiale) 1) A da în arendă. 2) A lua în arendă. /Din arendă

arendéz v. tr. (d. arendă). Daŭ cu arendă. – În Trans. arîndez.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARENDÁ vb. (înv. și pop.) a năimi, (înv., în Mold.) a împosesui. (~ un teren agricol.)

Intrare: arendui
arendui
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: arenda
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arenda arendare arendat arendând singular plural
arendea arendați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) arendez (să) arendez arendam arendai arendasem
a II-a (tu) arendezi (să) arendezi arendai arendași arendaseși
a III-a (el, ea) arendea (să) arendeze arenda arendă arendase
plural I (noi) arendăm (să) arendăm arendam arendarăm arendaserăm, arendasem*
a II-a (voi) arendați (să) arendați arendați arendarăți arendaserăți, arendaseți*
a III-a (ei, ele) arendea (să) arendeze arendau arenda arendaseră
verb (VT408)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arendui arenduire arenduit arenduind singular plural
arenduiește arenduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) arenduiesc (să) arenduiesc arenduiam arenduii arenduisem
a II-a (tu) arenduiești (să) arenduiești arenduiai arenduiși arenduiseși
a III-a (el, ea) arenduiește (să) arenduiască arenduia arendui arenduise
plural I (noi) arenduim (să) arenduim arenduiam arenduirăm arenduiserăm, arenduisem*
a II-a (voi) arenduiți (să) arenduiți arenduiați arenduirăți arenduiserăți, arenduiseți*
a III-a (ei, ele) arenduiesc (să) arenduiască arenduiau arendui arenduiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

O definiție încorporată

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ARENDUÍ vb. IV v. arenda.