2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

aréndă sf] At: (a. 1776) IORGA, S. D. XII, 93 / V: (îrg) arân-, arin- / Pl: ~nzi, -de / E: rs apeндa, pn arenda, mg arenda] 1 Cedare a dreptului de folosință a unui bun, de obicei teren agricol, pe un timp determinat, în schimbul unei plăți. 2 Folosire a unui bun astfel cedat. 3 (Pex) Sumă plătită proprietarului pentru arendare (2).

ARÉNDĂ, arende, s. f. 1. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri agricole, în schimbul unei plăți; folosire, exploatare a unui bun astfel cedat. 2. Sumă plătită de arendaș proprietarului pentru arendarea unui bun. [Pl. și: arenzi] – Din rus., pol. arenda.

ARÉNDĂ, arenzi, s. f. 1. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri, în schimbul unei plăți; folosire, exploatare a unui bun astfel cedat. 2. Sumă plătită de arendaș proprietarului pentru arendarea unui bun. – Din rus., pol. arenda.

ARÉNDĂ, arenzi, s. f. (În orînduirile bazate pe exploatare) 1. (De obicei în construcție cu verbele «a da», «a lua», «a ține» și cu prep. «în», «cu») Cedare a dreptului de exploatare a unor bunuri (pămînturi, pășuni, bălți, imobile, terenuri petrolifere, mine etc.) pe un timp determinat, în schimbul unei plăți. Concurența arendașilor a ridicat și ridică necontenit prețul arenzilor, lucru ce convine proprietarilor, și din aceasta, firește, rezultă crescînda îngreunare pentru mulțimea plugarilor. CARAGIALE, O. III 182. 2. Sumă care se plătește proprietarului la termene fixe pentru arendarea unui bun și care reprezintă o parte a plusvalorii rezultate din exploatarea acelui bun. Pentru baltă n-aș putea să împlinesc singur arenda. DAVIDOGLU, O. 16. [Boierii] preferă să tragă venituri grase și să le risipească în petreceri. Locul lor l-a luat arendașul, care stoarce arenda pentru boier și alta, mai bună, pentru el însuși. REBREANU, R. I 36. – Variantă: (regional) arîndă (ȚICHINDEAL, F. 203) s. f.

ARÉNDĂ, arenzi, s. f. (În orânduirile bazate pe exploatare) 1. Cedare a dreptului de exploatare a unor bunuri pe un timp determinat, în schimbul unei plăți. 2. Sumă care se plătește, la termene fixe, proprietarului pentru arendarea unui bun. – Rus., pol. arenda.

!aréndă s. f., g.-d. art. aréndei; pl. arénde

aréndă s. f., g.-d. art. arénzii / aréndei; pl. arénzi / arénde

ARÉNDĂ s. (ieșit din uz) posesiune, (înv. și reg.) năimeală, orândă, simbrie. (A luat moșia în ~.)

aréndă (-de), s. f. – Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri. – Var. (Trans.) arîndă, (Olt.) arindă, (Mold., Trans.) orîndă. Lat. med. arenda, intrat tîrziu, probabil în sec. XVIII, și pe mai multe căi în același timp; (cf. mag. árenda, bg., sb., pol., rus. arenda, rut. arenda, oranda). Cf. Cihac, II, 3; Hasdeu 1540; Berneker 30, care pornesc de la etimoane sl.; Sanzewitsch 197, care se bazează pe rusă; Gáldi, Dict., 83, care pleacă de la mag. Densusianu, Hlr., 148 și Pușcariu 121 considerau că arîndă derivă direct din lat. *arrendare (sard. arrendare, sp. arrendar), ipoteză puțin probabilă; -î- pare mai curînd, ca în orîndă, prin analogie cu cel din rînd și (o)rîndui. Var. moldovenească orîndă, care reproduce fonetismul rut. (cf. Miklosich, Fremdw., 75), a ajuns să însemne „cîrciumă”, deoarece în trecut cîrciumile și hanurile din localități erau date în arendă de către marii proprietari și producători. Der. arenda, vb. (a da sau a lua în arendă); arendaș, s. m. (persoană care ia în arendă, fermier); arendășesc, adj. (propriu unui arendaș); arendăși, vb. (a arenda); arendășie, s. f. (arendare; ocupație de arendaș); arendășiță, s. f. (nevastă de arendaș); arendășoaică, s. f. (nevastă de arendaș); arendator, s. m. (arendaș); orîndar, s. m. (cîrciumar); orîndărie, s. f. (arendare).

ARENDĂ ~zi f. 1) Exploatare a unui bun material (imobil, teren etc.) pe un timp determinat în schimbul unei plăți. 2) Suma plătită de arendaș proprietarului pentru folosirea acestui bun. A plăti ~da. [G.-D. arenzii; Pl. și arende] /<pol., rus. arenda

arendă f. 1. contract prin care un proprietar închiriază un pământ, o moșie; 2. moșie arendată. [Rus. ARENDA (v. orândă și posèsie)].

aréndă f., pl. e (rut. rus. pol. bg. arénda, rut. și orénda, ung. árenda d. mlat. arrenda, din lat. ad-réndita care vine d. rédditus, réddita, restituit, réddere, a reda; it. réndita, pv. sp. renta, fr. rente, germ. rente. V. orîndă 2). Închiriere de moșie saŭ de farmacie: a da, a lua, a ținea în (saŭ cu) arendă. Baniĭ (cîștu) dațĭ orĭ primițĭ p. asta. – Maĭ vechĭ (și azĭ în Trans.) arîndă).

arendá vt [At: (a. 1834) URICARIUL V, 356/3 / V: (îrg) arân- I Pzi: -déz / E: arendă] 1 A da în arendă (1). 2 A lua în arendă (1) Si: (rar) a subarenda, (înv) a arendălui, a arendui, a arândălui.

ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. [Var.: (înv.) arenduí vb. IV] – Din arendă.

ARENDUÍ vb. IV v. arenda.

ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. [Var.: (înv.) arenduí vb. IV] – Din arendă.

ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. (În orînduirile bazate pe exploatare) A da sau a lua în arendă. E ultimul an cînd îți mai arendez moșia. DUMITRIU, B. F. 52. Dintre proprietarii mari și chiar dintre cei mijlocii, foarte puțini își cultivă singuri domeniile; cei mai mulți, foarte mulți, și le arendează în bloc la cine dă mai mult. CARAGIALE, O. III 181.

ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. – Din arendă.

arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză

arendá vb., ind. prez. 1 sg. arendéz, 3 sg. și pl. arendeáză

Intrare: arendă
arendă (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arendă arenda
plural arende arendele
genitiv-dativ singular arende arendei
plural arende arendelor
vocativ singular
plural
arendă (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F45) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arendă arenda
plural arenzi arenzile
genitiv-dativ singular arenzi arenzii
plural arenzi arenzilor
vocativ singular
plural
Intrare: arenda
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arenda arendare arendat arendând singular plural
arendea arendați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) arendez (să) arendez arendam arendai arendasem
a II-a (tu) arendezi (să) arendezi arendai arendași arendaseși
a III-a (el, ea) arendea (să) arendeze arenda arendă arendase
plural I (noi) arendăm (să) arendăm arendam arendarăm arendaserăm, arendasem*
a II-a (voi) arendați (să) arendați arendați arendarăți arendaserăți, arendaseți*
a III-a (ei, ele) arendea (să) arendeze arendau arenda arendaseră
verb (VT408)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arendui arenduire arenduit arenduind singular plural
arenduiește arenduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) arenduiesc (să) arenduiesc arenduiam arenduii arenduisem
a II-a (tu) arenduiești (să) arenduiești arenduiai arenduiși arenduiseși
a III-a (el, ea) arenduiește (să) arenduiască arenduia arendui arenduise
plural I (noi) arenduim (să) arenduim arenduiam arenduirăm arenduiserăm, arenduisem*
a II-a (voi) arenduiți (să) arenduiți arenduiați arenduirăți arenduiserăți, arenduiseți*
a III-a (ei, ele) arenduiesc (să) arenduiască arenduiau arendui arenduiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

O definiție încorporată

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ARENDUÍ vb. IV v. arenda.