12 definiții pentru arcui

arcuí [At: POENARU, ap. DA / Pzi: -esc / E: arc + -ui] 1-2 vtr A (se) îndoi în formă de arc (1). 3-4 vtr A (se) încovoia. 5 vr (Înv; d. bârne, tavane etc.) A se deforma la mijloc. 6 vt (Pfm; fig; rar) A bate. 7 vt (Pfm; fig; rar) A pedepsi.

ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui.

ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui.

ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Refl. A se îndoi în formă de arc; a se încovoia. Îl văd deodată apărînd cu ochii scînteietori arcuindu-se la picioarele țîțacăi și frecîndu-se de rochia dumnisale de tafta. SADOVEANU, N. F. 34. Sprîncenele se lăsau în jos, arcuindu-se pe deasupra ochilor și subțiindu-se din ce în ce. SADOVEANU, O. VI 117. Șira spinării îi era mlădioasă încă pentru a se arcui. ANGHEL, PR. 52. ◊ Intranz. (Rar) Mîna dreaptă intra, se umplea în semănătoarea atîrnată de gît, brațul drept se întindea, arcuiri frumos, și din mînă picurau pe pămînt boabele de orz bălan, ca niște mărgele. SANDU-ALDEA, D. N. 287. ♦ Tranz. A construi în formă de arc. Pod alb ați arcuit peste abise, Podind și hăul dintre fapt și vise. TOMA, C. V. 362.

ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. – Din arc.

arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă

arcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. arcuiáscă

ARCUÍ vb. 1. v. încovoia. 2. a se bolti. (Tavanul se ~ elegant.)

A SE ARCUÍ mă ~iésc intranz. A căpăta formă de arc; a se curba; a se coroia; a se încovoia; a se cambra. /arc + suf. ~ui

A ARCUÍ ~iésc tranz. A face să se arcuiască; a curba; a coroia; a încovoia; a cambra; a curba. /arc + suf. ~ui

arcuĭésc v. tr. Îndoĭ în formă de arc. V. refl. Rîu se arcuĭește, face coturĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARCUÍ vb. 1. a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) îndoi, (livr.) a (se) cambra, a (se) recurba, (înv. și reg.) a (se) încujba, a (se) scovîrda. (~ o bară metalică.) 2. a se bolti. (Tavanul se ~ elegant.)

Intrare: arcui
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arcui arcuire arcuit arcuind singular plural
arcuiește arcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) arcuiesc (să) arcuiesc arcuiam arcuii arcuisem
a II-a (tu) arcuiești (să) arcuiești arcuiai arcuiși arcuiseși
a III-a (el, ea) arcuiește (să) arcuiască arcuia arcui arcuise
plural I (noi) arcuim (să) arcuim arcuiam arcuirăm arcuiserăm, arcuisem*
a II-a (voi) arcuiți (să) arcuiți arcuiați arcuirăți arcuiserăți, arcuiseți*
a III-a (ei, ele) arcuiesc (să) arcuiască arcuiau arcui arcuiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)