aráp², ~ă [At: BIBLIA (1688), 315/2/ V: ha- / Pl: ~i, ~e / E: bg арап] (Îvp) 1-9 smf, a Arab (1-7, 9, 10). 10 sm (Fig) Bărbat oacheș. 11 sm (Ent; pop) Soi de lăcustă, cafenie sau neagră, cu aripile de dinainte înguste și negre, iar cele dinapoi mari și roșii, care produce un sunet pârâitor când zboară Si: (reg) căluț negru, cosaș negru, lăcustă roșie, părăitoare.

aráp¹ sn [At: MARIAN, ap. DA / E: ns cf rapăn] (Buc) Rapăn la capre sau la porci.

ARÁP, arapi, s. m. 1. (Învechit și popular) Om care aparține populației indigene, cu pielea neagră, din Africa tropicală; p. ext. om cu pielea și cu părul de culoare neagră. Dar eu, frate, mult mă tem De cîzlariul (= mai marele eunucilor) din harem, Cel cu chipul de arap, Buzat, negru, ras pe cap. ALECSANDRI, P. P. 110. 2. Locuitor al Arabiei sau originar din Arabia; arab, maur. – Variantă: haráp (ȘEZ. II 33) s. m.

ARÁP, arapi, s. m. (Pop.) 1. Om care aparține populației indigene, cu pielea neagră, din Africa tropicală; p. ext. om cu pielea și părul de culoare neagră. 2. Arab. [Var.: haráp s. m.] – Bg. arap.

Arap n. 1. Maur, Negritean: se pomeni cu doi Arapi negri ca fundul ceaunului ISP.; 2. fig. cineva foarte negru la față, smead. Arapul joacă în basme rolul de uriaș și de doftor năsdrăvan. [Gr. mod.].

aráp, arapínă, arápnic, V. harap.

HARÁP s. m. V. arap.

HARÁP harápi m. v. ARAP.

Arapi n. pl. 1. numele vechiu-românesc al Arabilor; 2. azi, Negri, Negriteni. V. Vocabular.

harap m. V. arap.

haráp, hărăpoáĭcă s. (bg. sîrb. rus. Aráp, ngr. Arápis, turc. ῾Arap. V. arab). Om de rasa neagră. – Pin Olt. arap, arăpoaĭcă.

aráp (pop.) s. m., pl. arápi

aráp s. m., pl. arápi

ARÁP s. v. arab, negru.

arap s. v. ARAB. NEGRU.

aráp (arápi), s. m. – 1. (Înv.) Arab. – 2. Negru. Mr. arap, megl. rap. Tc. arab (Șeineanu, II, 22; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 342); cf. ngr. ἀράπης, alb. arap, bg. harap (› megl.). Confuzia între „arap” și „negru” (care apare și în ngr. ἀράπης și ἀραπήνα), se explică prin comerțul cu sclavi negri practicat de negustorii arabi și datorită căruia singurii negri cunoscuți în țările române erau de proveniență arabă. Der. arapcă, s. f. (negresă, arăpoaică), cf. bg., sb., rus. arapka; arăpească, s. f. (dans tipic); arăpesc, adj. (arab; negru); arăpește, adv. (în limba arabă; ca arabii); arăpie, s. f. (limba arabă); arăpilă, s. m. (om brunet); arăpime, s. f. (mulțime de arapi); arapină, s. f. (mulatru; poreclă comună pentru țigani), din tc. arabi, cf. ngr. ἀραπήνα; arăpoaică, s. f. (negresă; femeie cu pielea și părul de culoarea neagră). – Dubletul neol. arab, s. m. (arab), din fr. arabe (sec. XIX) a dat naștere unei alte serii de der.: arabesc, s. n. din fr.; arăbesc, adj. (arab); arăbește, adv. (în limba arabă; ca arabii); arabic, adj. (arab); arabism, s. n.; arabist, s. m.

ARAP subst. de orig. etnică „arab”. 1. Arapul (Sur X; Sd XVI și XXII); – Alexa, 1661 (Sd V 40; 17 A II 239); – Gh., 1626 (Isp Ii); etc. 2. Harap (Sd XVI); – Alb (din basmul lui I. Creangă). 3. Arapa, f., țig. (16 A IV 253). 4. Arăpilă, porecla unuia din frații Golești (Has). 5. Cf. Arabu, I., act. și Arăbești, fam., olt. (Sd VI 459).