ara² sf vz ar²

ara⁴ vt [At: PRAV. MOLD., ap. GCR I, 119/31 / Pzi: ar / E: lat arare] A face brazde cu plugul, pentru pregătirea pământului înaintea cultivării.

ara¹ i vz ară³

ara³ smi [At: DN³ / E: fr ara] Specie de papagal frumos colorat, cu coada lungă, din America de Sud.

ARA (ar) vb. tr. 🚜 1 A lucra, a răsturna pămîntul cu plugul: ~ de primăvară, de toamnă; proverb: boii ară și caii mănîncă, unii își dau osteneala și alții se folosesc; – parcă a arat dracul cu el, se zice despre cineva slab de tot, prăpădit [lat. arare].

ARA, ar, vb. I. Tranz. A tăia pămîntul cu plugul, răsturnînd brazde, spre a-l pregăti pentru însămînțare. Trebuie să arăm totul, cu orice preț... întîi îndeplinirea planului. CAMILAR, TEM. 98. ◊ Absol. Întinde frățeasca ta mînă... Plugarului vajnic ce ară. BENIUC, V. 128. Se vedeau pluguri... arînd, însoțite de țărani în straie albe. SADOVEANU, N. F. 37. ◊ (Neobișnuit, cu privire la grîne) Am arat niște bucate; Le-am uitat nesecerate, Le-au mîncat vitele toate. TEODORESCU, P. P. 342. ◊ (Poetic) Cu pluguri trase de tractoare Am arat țarina tristeții. Aud sub bălăriile vieții Cum cresc bogate lanuri viitoare. BENIUC, V. 133. Peste deal, fîșiile reflectoarelor arau beznele, și gospodarii mînau vitele, trăgeau brazdele cu simțămîntul că au alături de ei o putere pe care n-o poate birui nimeni. CAMILAR, TEM. 369.

ARA, ar, vb. I. Tranz. A tăia pămîntul cu plugul, răsturnînd brazdele, spre a-l pregăti pentru cultivare. – Lat. arare.

ARA s.m. Specie de papagal, frumos colorat și cu coada lungă, existent în America de Sud. [< fr. ara < cuv. tupi].

ARA s. m. papagal mare, viu colorat., cu coada lungă, din America de Sud. (< fr., sp. ara)

A ARA ar tranz. (solul) A tăia în brazde cu plugul (în vedere cultivării). /<lat. arare

arà v. a lucra pământul, a-l brăzda cu plugul. [Lat. ARARE].

AR, ari, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețele de teren egală cu 100 m². – Din fr. are.

IAR adv., conj. I. Adv. 1. Încă o dată, din nou; iarăși. 2. De asemenea, la fel. II. Conj. 1. (Adversativ) Dar, însă. 2.^[1] (Copulativ) Și. [Var.: iară adv., conj.] – Et. nec. corectat(ă)

ar¹ c vz ară¹

ar² sm [At: CLIMESCU, A. 203 / V: (reg) ară², ara², arie¹ sf (Pl: nct) / Pl: ~i / E: fr are] 1 Unitate de măsură pentru suprafețe agricole, egală cu 100 m².

ară² sf vz ar¹

ară¹ c vz iar

er av, c vz iar²

iar² [At: PSALT. SCH. 416 / V: ~ră, (Ban) ar, (înv) ară, are, eră^[1], ere, eri, ~e / E: nct] 1 av Cuvânt care arată că acțiunea se repetă Si: iarăși. 2 av De asemenea. 3 av La fel. 4 av Tot. 5 av (După „și” sau „dar”) Acum. 6 av (După „și” sau „dar”) Cu toate acestea. 7 av (După „și” sau „dar”) În același timp. 8 av (Îvr; îcs) Cândai... ~ În caz că ... atunci. 9 c (Înv; exprimă opoziția) Dar. 10 c (Înv) Însă. 11 c Și. 12 c (Înv; după o propoziție negativă) Ci. 13 c (Înv; introduce o întrebare) Oare. corectat(ă)

iară¹ av, c vz iar²

iere c vz iar

ieri^2[1] c vz iar² corectat(ă)

îra i [At: TDRG / V: (reg) ara / E: fo] (Pop) Cuvânt care exprimă: 1 Uimire. 2 Ciudă.

*AR sm., ‼ (pl. -are) sn. Măsură de suprafață de 100 de metri pătrați, decametrul pătrat [fr.].

❍ĂRA! interj. Exprimă mirarea, supărarea, mustrarea: ăra! bădică, zău taci, că-i vorbi ’ntr’un ceas bun (VLAH.) [prescurtat din araca’n-de-mine].

BOII ARĂ ȘI CAII MĂNÂNCĂ (pr.) = Unii muncesc și alții trag folosul.

AR, ari, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețele de teren, egală cu 100 m². – Din fr. are.

ĂRA interj. V. îra.

IAR adv., conj. I. Adv. 1. Încă o dată, din nou; iarăși. 2. De asemenea, la fel. II. Conj. 1. (Adversativ) Dar, însă. 2. (Copulativ) Și. [Var.: iară adv., conj.] – Et. nec.

AR, ari, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren, avînd 100 de metri pătrați; decametru pătrat. Zece ari de teren arabil.

IAR² conj. (Și în forma iară) 1. (Adversativ) Dar, însă. La soare te puteai uita, iar la dînsa ba! CREANGĂ, P. 276. Lupul păru-și schimbă, iar năravul ba. ◊ (În alternative) Dacă-i gîci-o, ferice de tine a fi! Iară de nu, luați-vă catrafusele. CREANGĂ, P. 270. 2. (Copulativ) Și. De la o vreme încoace însă, nu știu ce avea, că era tot galeș, trist și dus pe gînduri. Iar cînd fuse într-o zi... se sculă Făt-Frumos și zise... ISPIRESCU, L. 2. Sură-i sara cea de toamnă... Iar pădurea lin suspină. EMINESCU, O. I 83. În gura Bărăganului... găsești cîte o mică dumbravă de vechi tufani sub care se adăpostesc turmele de oi la poale, iar mii și mii de cuiburi de ciori printre crăcile copacilor. ODOBESCU, S. III 17. Cu-o mînă acul ținea, Cu alta lacrimi ștergea, Iar din grai așa grăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. ◊ (Introduce ultimul element al unei enumerări) Piua-i în căsoaia de alăture, fusele în oboroc sub pat, iar furca după horn. CREANGĂ, P. 5. – Variantă: iară conj.

IARĂ² conj. v. iar².

ÎRA interj. (Rostit cu î prelungit) Exclamație care exprimă mirare, uimire, ciudă etc. Oare-i ajunge pînă desară la Piatră, moș Nichifor? – Î... ra! da ce stai de vorbești? CREANGĂ, P. 115. Î... ra! moș Nichifor, nu mai spune de lup. id. ib. 120. – Variantă: ăra (NEGRUZZI, S. III 65) interj.

AR, ari, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren, egală cu 100 de metri pătrați. – Fr. are.

IARĂ² conj. v. iar².

AR s.m. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren, egală cu 100 m². [< fr. are, cf. lat. area – suprafață].

AR ~i m. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren, egală cu 100 de metri pătrați. /<fr. are

IAR² conj. (exprimă un raport adversativ și leagă două propoziții sau două părți de propoziție coordonate) Dar; însă. /<Orig. nec.

ărà! int. Mold. strigăt de necaz: am pățit-o! [Onomatopee].

iar conj. arată o deosebire sau împotrivire (totdeauna la începutul propozițiunii): eu plec, iar tu rămâi ║ adv. indică o repețire: iar te întorci. [Origină necunoscută].

5) ar conj. V. ĭar.

*2) ar și arián, -ă s. (scr. arya, nobil, nume dat în Rig-Veda raseĭ primitive a Indiiĭ). Om din rasa primitivă indo-europeană. – Arian și adj.: popoare ariene (saŭ arice).

*1) ar m. (fr. are m., d. lat. área, arie). Unitate de a măsura, agrară, egală cu o suta de metri pătrațĭ saŭ un ectometru pătrat. Multiplu luĭ e ectaru, submultiplu centiaru (un metru pătrat).

3) ar, a -á v. tr. (lat. árare, it. arare, pv. sp. pg. arar, fr. nord arer). Scormonesc pămîntu cu plugu orĭ cu mașina ca să semăn cereale orĭ alt-ceva. V. grăpez.

2) áră conj. V. ĭar.

1) áră f., pl. e (fr. ara, d. sp. ara, f. din araraca în limba „guarani” [America]). Un fel de papagal maĭ mare de cît toțĭ, multicolor și cu coada foarte lungă.

ĭar și (vechĭ) ĭáră și (maĭ vechĭ) áră (în Ban. ar), ére și erĭ conj. (sîrb. ĭa, ar și are, ĭar. V. și dar 2). Dar, și, însă: tu lucrezĭ, ĭar el doarme. Iar bine că n’a căzut, dar bine că n’a căzut! Adv. (ĭar, ĭară și ĭarășĭ). Din noŭ: ĭar mă duc, mă duc ĭar. Tot, asemenea: moșneagu avea o fată, și baba ĭar o fată.

î ra (din îracul-de-mine), interj. de mirare saŭ cĭudă (Mold. nord): î ra, măĭ, ĭa uĭte-te ce mare foc! î ra, măĭ, da plicticos eștĭ! (Toți scriŭ îra, fără să puĭe accentu. Dar a scrie îrá orĭ îra e fals, că se pronunță îîîrá saŭ, maĭ exact, î ra).

ara (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ar, 3 ară; conj. prez. 1 sg. să ar, 3 să are

ara (a ~) vb., ind. prez. 3 ară

ara vb., ind. prez. 1 sg. ar, 2 sg. ari, 3 sg. și pl. ară

a⁴ v. ar¹

ar¹ s. m., pl. ari; simb. a

iar² conjcț. (Unul vine, ~ altul pleacă.)

iară² (înv., pop.) conjcț. (Unul vine, ~ altul pleacă.)

ar¹ s. m., pl. ari; simb. a

iar adv., conjcț.

iară (înv., pop.) adv., conjcț.

ar s. m., pl. ari

iar / iară adv., conjcț.

îra interj.

iar.

ara (ar, arat), vb. – A răsturna cu plugul brazdele de pămînt. – Mr., megl. ar, istr. oru. Lat. arāre (Pușcariu 105; Candrea-Dens., 67; REW 508; DAR); cf. it. arare, v. prov., sp., port. arar, v fr. arer. Cf. arat, arător, arătură. Der. arat, s. n. (acțiunea de a ara, arătură). – Der. neol. arabil, adj., din fr.

iar adv. – 1. Altă dată, din nou. – 2. La fel, de asemenea. – 3. (Conj.) Și, pe de altă parte. – 4. (Conj., înv.) Totuși, în ciuda. – 5. (Conj.) Dar, însă. – Var. iară, ar(ă). Mr. iar(ă), megl. ară. Pare să provină dintr-un lat. *era (Schuchardt, ZRPh., XV, 240; G. Paris, Rom., XX, 333; Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 495; Pușcariu 756; REW 2886; DAR; Pascu, I, 102), cf. engad. eir, prov. er(a), v. gal. ar, cu același sens; cf. și ngr. ἄρα, ἔρα. – Der. iarăși, adv. (altă dată), cu -și, ca cineși, totuși.

HᾹRŪN AR-RAȘID, calif arab (786-809) din dinastia Abbasizilor. În timpul lungii sale domnii, califatul (cu capitala la Bagdad), cunoaște o epocă de dezvoltare economică, politică și culturală, în pofida necurmatelor războaie cu bizantinii (791-809), cele mai multe victorioase. A stabilit relații cu Imperiul Chinez și, se pare, cu împăratul Carol cel Mare. Curtea sa, aflată un timp sub influența vizirilor de origine persană, era renumită prin bogăție și pentru rafinamentul și valoarea intelectualilor pe care-i adăpostea. Apare ca personaj principal în „O mie și una de nopți”.

RIYᾹDH (AR RIAD sau RIAD), capitala Arabiei Saudite, situată în centrul pen. Arabia, într-o oază din pod. Nejd, pe valea Wādῑ Hanῑfa, la poalele m-ților Tuwayq, la 590 m alt., la 380 km de G. Persic și 773 km NE de Mecca; 4,7 mil. loc. (2001, cu suburbiile). Aeroportul Khalid, situat la 35 km de oraș. Rafinărie de petrol. Ind. chimică (mase plastice), a cimentului, textilă și alim. Legat prin pipe-line cu Al Jubayl de la G. Persic (467 km) și cu o conductă de apă potabilă rezultată din desalinizarea apei mării în instalații speciale. Muzeu de arheologie și etnologie (1978). Biblioteca Universității (1957), cu 1,1 mil. vol. Universitatea Riyādh (1957); Universitatea islamică Muhammad ibn Saud (1974). Moscheea Jami’da. Palat regal. Punct de popas pe drumurile caravaniere și pentru pelerini în drum spre Mecca, devine la începutul sec. 19, o dată cu mutarea aici, în nov. 1824, a centrului puterii imamului wahhabit Turki ibn Abdallah (1823-1834), capitala cârmuirii saudite, până în 1885, când reg. Nejd, inclusiv R., a fost cucerită de emirul rival, rașididul Muhammad (1872-1897), care a numit aici guvernatori. În 1902, Abd al-Aziz Il ibn Abd ar-Rahman ibn Saud, emir de Nejd și imam al wahhabiților, a recucerit R., făcând din el baza cuceririlor sale din Pen. Arabia. O dată cu proclamarea Regatului Arabiei Saudite (sept. 1932), R. devine capitala noii creații statale. Orașul a beneficiat de pe urma imenselor zăcăminte de petrol, cunoscând o expansiune a construcțiilor în afara vechilor ziduri de incintă.

ara, ar v. tr. (intl.) 1. a lovi cu cuțitul, a spinteca. 2. a tatona, a sonda terenul în vederea unui furt

ARA vb. (rar) a scurma. (Tractoarele ~ pământul.)

ARA vb. (rar) a scurma. (Tractoarele ~ pămîntul.)

Ca musca la arat – ultimul vers din fabula Musca de Al. Donici. După munca pe ogor, un bou se îndrepta spre casă. O muscă se așezase pe jugul lui. „De unde vii, soro?” – o întreabă altă muscă întîlnită în cale. Cu un aer supărat, cealaltă îi răspunde: „Nu vezi că noi ne-ntoarcem din cîmp, de la arat?!” Și fabula se încheie cu morala: „Spre laudă deșartă / Mulți zic: noi am lucrat; / Cînd ei lucrează-n faptă / Ca musca la arat”. Expresia e deci întrebuințată pentru a caracteriza pe cei care își atribuie meritele altora; se împăunează că au luat parte activă la o muncă, dar în realitate rolul lor a fost inexistent. Fabulistul rus I.I. Dimitriev a scris pe aceeași temă o fabulă intitulată de asemenea Musca (1803). Maiakovski folosește expresia în poezia satirică Muștele opoziției la Congresul Sovietelor: Toți discută: / Oh și ah, / cum va fi, / puterea sovietică nu e rea? / dar dacă vom ajunge / pe coarnele boului istovit, / vor striga cei dintîi: „noi am arat!” LIT.

ăra! interj. (reg.) ah! ah!, vai de mine!, am pățit-o!