19 definiții pentru arțag harțag

arțág sn [At: ȚICHINDEAL, F. 238 / V: h-, hăr- / Pl: ~uri / E: mg harcag] 1 (Înv; d. detașamente armate) Hărțuire 2 (Înv; pex) Luptă 3 (Pfm) Pornire spre ceartă. 4 (Pop; îe) Plâns cu h~ Plâns nervos care cu cât încerci să-l domolești, cu atât se întețește. 5 (Rar; îe) A-și găsi -ul cu cineva A se trezi într-o dispută cu cineva cu chef de ceartă. 6 (Pfm; îe) Tot -ul își găsește pârțagul Orice naș își are nașul. 7 (Înv) Părul de la ceafă.

ARȚÁG, arțaguri, s. n. (Pop. și fam.) Pornire spre ceartă, chef de ceartă. [Var.: harțág s. n.] – Din magh. harcag.

ARȚÁG, arțaguri, s. n. (Pop. și fam.) Pornire spre ceartă, chef de ceartă. [Var.: harțág s. n.] – Din magh. harcag.

ARȚÁG, arțaguri, s. n. Pornire spre ceartă, chef de sfadă, de gîlceavă. Potrivit mijloacelor pe care le dobîndeai, luai față de ea [de viață] atitudini de arțag, de descurajare, de răzvrătire. PAS, Z. I 10. În ziua aceea [învățătorul] se sculase cu arțag, de aceea copiii tremurau ca varga așteptîndu-i întrebările. CARAGIALE, S. 8. ◊ Expr. A avea (sau a fi pus pe) arțag = a fi pus pe ceartă. Se vedea cît de colo că-i pus pe arțag. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112. 6/6. A-și găsi arțagul cu cineva = a-și găsi beleaua cu cineva. Vai de mămulica mea!... De-acum mi-am găsit arțagu cu cucoana. ALECSANDRI, T. I 185. – Variantă: harțág (CREANGĂ, P. 298, ARHIVA R. I 108) s. n.

ARȚÁG, arțaguri, s. n. Pornire spre ceartă, chef de ceartă. [Var.: harțág s. n.] – Magh. harcag.

arțág (pop., fam.) s. n., pl. arțáguri

arțág s. n., pl. arțáguri

ARȚÁG s. 1. (înv. și pop.) țâfnă. (E plin de ~.) 2. (IST.) (înv.) harță. (~ul era o încăierare ușoară între forțe armate inamice.)

arțág (arțáguri), s. n.1. (Înv.) Harță, ciocnire. – 2. Caracter urît; proastă dispoziție. Mag. harcag (Philippide, Principii, 150; DAR), cf. harță. Este mai puțin probabil etimonul mag. harag „turbare” (Cihac, II, 476). – Der. arțăgaș, adj. (certăreț, scandalagiu); arțăgos, adj.

ARȚÁG ~uri n. pop. Pornire spre ceartă; chef de ceartă. /<ung. harcag

arțag n. (Mold. harțag) 1. poftă de ceartă (mai adesea însoțită de bătaie): nu cumva ostașul cela să aibă harțag ? CR.; 2. toană: arțagul își găsește pârțagul. [Ung. HARȚAG, încăierare (v. harță)].

arțág, arțăgáș, arțăgós, V. harțag, hărțăgos.

HARȚÁG s. n. v. arțag.

HARȚÁG, harțaguri, s. n. V. arțag.

HARȚÁG ~uri n. v. ARȚAG.

harțág n., pl. urĭ (ung. harcag, întîlnire, încăĭerare, luptă). Vechĭ. Încăĭerare, harță. Azĭ. Est. Gust de ceartă. Tot arțagu îșĭ are pîrțagu (Triv.), unu gata de ceartă dă peste altu care-l învață minte. – În vest arțag, în Ban. hărțag.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARȚÁG s. 1. (înv. și pop.) țî́fnă. (E plin de ~.) 2.* (înv.) hárță. (~ era o încăierare ușoară între forțe armate inamice.)

Intrare: arțag
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arțag arțagul
plural arțaguri arțagurile
genitiv-dativ singular arțag arțagului
plural arțaguri arțagurilor
vocativ singular
plural
harțag
substantiv neutru (N24) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular harțag harțagul
plural harțaguri harțagurile
genitiv-dativ singular harțag harțagului
plural harțaguri harțagurilor
vocativ singular
plural