arțag sn [At: ȚICHINDEAL, F. 238 / V: h~, hăr~ / Pl: ~uri / E: mg harcag] 1 (Înv; d. detașamente armate) Hărțuire 2 (Înv; pex) Luptă 3 (Pfm) Pornire spre ceartă. 4 (Pop; îe) Plâns cu h~ Plâns nervos care cu cât încerci să-l domolești, cu atât se întețește. 5 (Rar; îe) A-și găsi ~ul cu cineva A se trezi într-o dispută cu cineva cu chef de ceartă. 6 (Pfm; îe) Tot ~ul își găsește pârțagul Orice naș își are nașul. 7 (Înv) Părul de la ceafă.