ARȚĂGOS, -OASĂ, arțăgoși, -oase, adj. (Pop. și fam.) Certăreț. [Var.: harțăgos, -oasă, hărțăgos, -oasă adj.] – Arțag + suf. -os.

arțăgos, ~oasă [At: GORJAN, H. IV, 214 / V: -țăg-, hăr- / Pl: ~oși, ~oase / E: arțag + -os] 1-2 smf, a (Om) certăreț Si: (îvp) gâlcevitor. 3 av Cu arțag (3).

ARȚĂGOS, -OASĂ, arțăgoși, -oase, adj. (Pop. și fam.) Certăreț. [Var.: (reg.) harțăgos, -oasă, hărțăgos, -oasă adj.] – Arțag + suf. -os.

ARȚĂGOS, -OASĂ, arțăgoși, -oase, adj. Cu arțag, pornit pe ceartă, gîlcevitor. ◊ (Substantivat) Stăpînul Moșiilor Și domnul Cîmpiilor, Manea, slutul Și urîtul, Manea, grosul Și-arțăgosul. ANT. LIT. POP. I 291. ◊ Fig. Între doi boi rumegînd în ogradă, Dintr-un schimb de idei, se încinse o sfadă. Erau amîndoi arțăgoase cornute. TOMA, C. V. 186. Mi se păru un lucru cu neputință ca să mă expun a trece de-a curmezișul acea luncă, intrînd de-a dreptul în apele umflate și arțăgoase ale Siretului. ODOBESCU, S. II 270. – Variantă: hărțăgos, -oasă (SBIERA, P. 8, CREANGĂ, P. 111, ȘEZ. I 284) adj.

ARȚĂGOS, -OASĂ, arțăgoși, -oase, adj. Pornit pe ceartă; certăreț. [Var.: (reg.) harțăgos, -oasă, hărțăgos, -oasă adj.] – Din arțag + suf. -os.

ARȚĂGOS ~oasă (~oși, ~oase) Care are arțag; care este dispus spre ceartă; gâlcevitor; certăreț; scandalagiu; buclucaș. /arțag + suf. ~os

arțăgos a. (Mold. harțăgos) pornit la mânie, cârcotaș, gâlcevitor: la luptă harțăgoși POP.

HARȚĂGOS, -OASĂ adj. v. arțăgos.

arțâgos, ~oasă a, smf, av vz arțăgos

hărțăgos, ~oasă a vz arțăgos

ARȚĂGAȘ, -AȘĂ, ARȚĂGOS, -OASĂ adj. sm. f. Care are arțag, gîlcevitor: el era arțăgaș, să ferească Dumnezeu (ISP.); de mic nu prea călca a popă, fiind totdeauna arțăgos (CAR.).

HARȚĂGOS, -OASĂ adj. V. arțăgos.

HĂRȚĂGOS, -OASĂ adj. V. arțăgos.

HĂRȚĂGOS ~oasă (~oși, ~oase) v. ARȚĂGOS.

arțág, arțăgáș, arțăgós, V. harțag, hărțăgos.

hărțăgós, -oásă adj. (d. harțag). Care are tot-de-a-una harțag. – Și hărțăgáș și arțăgáș (Munt.).

arțăgos (pop., fam.) adj. m., pl. arțăgoși; f. arțăgoasă, pl. arțăgoase

arțăgos (pop., fam.) adj. m., pl. arțăgoși; f. arțăgoasă, pl. arțăgoase

arțăgos adj. m., pl. arțăgoși; f. sg. arțăgoasă, pl. arțăgoase

ARȚĂGOS adj., s. v. certăreț.

ARȚĂGOS adj., s. certăreț, gîlcevitor, scandalagiu, (rar) vociferant, (înv. și pop.) zavragiu, (pop. și fam.) țîfnos, zurbagiu, (pop.) pricinaș, rînzos, (înv. și reg.) sfadnic, sfădalnic, sfădicios, (reg.) arțăgaș, gîlcevos, potcaș, scandalos, sfădăios, sfădăreț, sfădăuș, (Mold. și Bucov.) cîrciogar, (Transilv.) porav, (prin Olt.) pricinelnic, (prin Olt. și Ban.) pricinos, (înv.) pricelnic, pricios, pricitor, sfădaci, sfăditor, (fig.) clonțos, colțos, țăndăros. (Om ~.)