ARȚĂGOS, -OASĂ, arțăgoși, -oase, adj. Cu arțag, pornit pe ceartă, gîlcevitor. ◊ (Substantivat) Stăpînul Moșiilor Și domnul Cîmpiilor, Manea, slutul Și urîtul, Manea, grosul Și-arțăgosul. ANT. LIT. POP. I 291. ◊ Fig. Între doi boi rumegînd în ogradă, Dintr-un schimb de idei, se încinse o sfadă. Erau amîndoi arțăgoase cornute. TOMA, C. V. 186. Mi se păru un lucru cu neputință ca să mă expun a trece de-a curmezișul acea luncă, intrînd de-a dreptul în apele umflate și arțăgoase ale Siretului. ODOBESCU, S. II 270. – Variantă: hărțăgos, -oasă (SBIERA, P. 8, CREANGĂ, P. 111, ȘEZ. I 284) adj.