15 definiții pentru aptitudine


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții a unei munci, a unei acțiuni; aplicație, înclinație, dar2. – Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude.

APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții a unei munci, a unei acțiuni; aplicație, înclinație, dar2. – Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude.

aptitudine sf [At: MAIORESCU, D. II, 240 / Pl: ~ni / E: fr aptitude, lat aptitudo, -inis] Însușire individuală care determină obținerea de rezultate bune într-o anumită activitate Si: înclinație.

APTITUDÍNE, aptitudini, s. f. Dispoziție naturală, înclinare; posibilitate, pricepere de a face ceva.

APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Dispoziție naturală; înclinare; posibilitate, pricepere de a face ceva. – Fr. aptitude (lat. lit. aptitudo, -inis).

APTITÚDINE s.f. Înclinare, dispoziție naturală; destoinicie, pricepere. [Cf. fr. aptitude].

APTITÚDINE s. f. înclinație, dispoziție naturală sau câștigată de a face unele lucruri; destoinicie. (< fr. aptitude, lat. aptitudo)

APTITÚDINE ~i f. Atracție înnăscută (spre o anumită activitate); dispoziție firească; înclinație; vocație; facultate; capacitate. /<fr. aptitude, lat. aptitudio, ~inis

aptitudine f. dispozițiune naturală, capacitate.

*aptitúdine f. (mlat. aptitúdo, -údinis; fr. aptitude. V. atitudine). Calitatea de a fi apt din natură: aptitudine pentru știință.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

aptitúdine s. f., g.-d. art. aptitúdinii; pl. aptitúdini

aptitúdine s. f., g.-d. art. aptitúdinii; pl. aptitúdini


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

APTITÚDINE s. 1. aplecare, aplicație, atracție, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru...) 2. v. simț. 3. v. facultate.

APTITUDINE s. 1. aplecare, aplicație, atracție, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~.) 2. acuitate, aplecare, înclinare, înclinație, simț. (Are o ~ profundă pentru nuanțe.) 3. capacitate, facultate, însușire, posibilitate. (~ intelectuale.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

BREVET DE APTITUDINE ȘI LICENȚĂ document eliberat de autoritățile aeronautice ale unui stat care conferă și certifică o calificare a unei persoane ca personal navigant profesionist, particular sau sportiv. Valabilitatea licenței variază de la o țară la alta, în general acordându-se pe un an de zile.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LE GÉNIE N’EST AUTRE CHOSE QU’UNE GRANDE APTITUDE À LA PATIENCE (fr.) geniul nu este altceva decât o mare aptitudine pentru răbdare.

Intrare: aptitudine
aptitudine substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aptitudine
  • aptitudinea
plural
  • aptitudini
  • aptitudinile
genitiv-dativ singular
  • aptitudini
  • aptitudinii
plural
  • aptitudini
  • aptitudinilor
vocativ singular
plural

aptitudine

etimologie: