16 definiții pentru apologetic

apologétic, -ă [At: DA / Pl: ~ici, -ice / E: fr apologetique, lat apologeticus] 1-2 a Care constituie o apologie a ceva (sau a cuiva). 3 a De laudă. 4 sf Ramură a teologiei care are ca scop apărarea creștinismului împotriva atacurilor ce i se aduc acesteia. 5-8 sf (Fig) Glorificare (servilă și interesată) a cuiva (sau a ceva).

APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique.

APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine. – Din fr. apologétique.

APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -e, adj. Care conține o apologie, care ține de apologie.

APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -e, adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. – Fr. apologétique.

apologétic adj. m., pl. apologétici; f. apologétică, pl. apologétice

apologétic adj. m., pl. apologétici; f. sg. apologétică, pl. apologétice

APOLOGÉTIC adj. (înv.) panegiric. (Un discurs ~.)

APOLOGÉTIC, -Ă adj. Care conține o apologie; de apologie. [Cf. fr. apologétique, lat. apologeticum, gr. apologetikos].

APOLOGÉTIC, -Ă I. adj. care conține o apologie. II. s. f. 1. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creștinismului. 2. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc. (< fr. apologétique)

APOLOGÉTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de apologie; propriu apologiei. /<fr. apologétique, lat. apologeticus

apologetic a. care conține o apologie: discurs apologetic.

*apologétic, -ă adj. (vgr. apologetikós). De apologie: discurs apologetic. S. f., pl. ĭ și e. Acea parte a teologiiĭ care apără creștinizmu de atacurĭ. Adv. În mod apologetic.

APOLOGETÍCĂ S. f. 1. Sistem preconceput de apărare sau de justificare neîntemeiată a unei idei, a unei doctrine etc. 2. Parte principală a teologiei, care are ca scop justificarea religiei creștine.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

APOLOGÉTIC adj. (înv.) panegiric. (Un discurs ~.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

apologétic, -ă, apologetici, -ce adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de o apologie. 2. S. f. Apărare sau justificare a unei idei, doctrine, orânduiri sociale etc. 3. S. f. Ramură a teologiei sistematice care are ca scop apărarea și justificarea credinței creștine împotriva adversarilor prin probe raționale sau argumente logice; a fost inițiată în sec. 2-3 de către Iustin martirul și filozoful Origen, Tertulian ș.a. – Din fr. apologétique (‹ gr. apologhitikos).

Intrare: apologetic
apologetic adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apologetic apologeticul apologetică apologetica
plural apologetici apologeticii apologetice apologeticele
genitiv-dativ singular apologetic apologeticului apologetice apologeticei
plural apologetici apologeticilor apologetice apologeticelor
vocativ singular
plural