APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) cu sens moralizator, prezentată în formă alegorică. V. fabulă. – Din fr. apologue, lat. apologus.

APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) care cuprinde o învățătură morală practică, prezentată în formă alegorică. V. fabulă. – Din fr. apologue, lat. apologus.

APOLÓG, apologuri, s. n. (Rar) Povestire scurtă (în versuri sau în proză) care cuprinde o învățătură morală practică prezentată în formă alegorică, atribuind însușiri omenești unor animale sau lucruri. V. fabulă. De la Esop, pe care-l silabisim pe bancele școalei pînă la La Fontaine, Krîlov, Donici, apologul ca și proverbul au fost totdeauna înțelepciunea națiunilor. NEGRUZZI, S. I 336.

APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) care cuprinde o învățătură morală practică prezentată în formă alegorică. – Fr. apologue (lat. lit. apologus).

apológ s. n., pl. apológuri

apológ s. n., pl. apológuri

apológ sn [At: NEGRUZZI, S. I, 336 / Pl: ~uri, -oage / E: fr apologue, lat apologus] Scurtă povestire (în versuri sau în proză), cuprinzând o învățătură morală practică, sub formă alegorică, de cele mai multe ori prin atribuirea de însușiri omenești unor animale sau lucruri neînsuflețite Cf fabulă, parabolă.

APOLÓG s.n. (Rar) Povestire, istorioară în proză sau în versuri care cuprinde o învățătură morală, prezentată alegoric. V. fabulă. [Pl. -guri. / < fr. apologue, cf. it. apologo, lat. apologus, gr. apologos – povestire].

APOLÓG s. n. scurtă povestire (în proză) cu intenții moralizatoare. (< fr. apologue, lat. apologus, gr. apologos)

APOLÓG ~uri n. Povestire scurtă care conține o învățătură morală, prezentată în formă alegorică. /<fr. apologue, lat. apologus

apolog n. istorioară cu coprins moral și instructiv.

*apológ n., pl. oage saŭ urĭ (vgr. apólogos). Fabulă care cuprinde un adevăr moral.