13 definiții pentru apolog


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

apológ sn [At: NEGRUZZI, S. I, 336 / Pl: ~uri, ~oage / E: fr apologue, lat apologus] Scurtă povestire (în versuri sau în proză), cuprinzând o învățătură morală practică, sub formă alegorică, de cele mai multe ori prin atribuirea de însușiri omenești unor animale sau lucruri neînsuflețite Cf fabulă, parabolă.

APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) cu sens moralizator, prezentată în formă alegorică. V. fabulă. – Din fr. apologue, lat. apologus.

APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) care cuprinde o învățătură morală practică, prezentată în formă alegorică. V. fabulă. – Din fr. apologue, lat. apologus.

APOLÓG, apologuri, s. n. (Rar) Povestire scurtă (în versuri sau în proză) care cuprinde o învățătură morală practică prezentată în formă alegorică, atribuind însușiri omenești unor animale sau lucruri. V. fabulă. De la Esop, pe care-l silabisim pe bancele școalei pînă la La Fontaine, Krîlov, Donici, apologul ca și proverbul au fost totdeauna înțelepciunea națiunilor. NEGRUZZI, S. I 336.

APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) care cuprinde o învățătură morală practică prezentată în formă alegorică. – Fr. apologue (lat. lit. apologus).

APOLÓG s.n. (Rar) Povestire, istorioară în proză sau în versuri care cuprinde o învățătură morală, prezentată alegoric. V. fabulă. [Pl. -guri. / < fr. apologue, cf. it. apologo, lat. apologus, gr. apologos – povestire].

APOLÓG s. n. scurtă povestire (în proză) cu intenții moralizatoare. (< fr. apologue, lat. apologus, gr. apologos)

APOLÓG ~uri n. Povestire scurtă care conține o învățătură morală, prezentată în formă alegorică. /<fr. apologue, lat. apologus

apolog n. istorioară cu coprins moral și instructiv.

*apológ n., pl. oage saŭ urĭ (vgr. apólogos). Fabulă care cuprinde un adevăr moral.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

apológ s. n., pl. apológuri

apológ s. n., pl. apológuri


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

apolog (gr. apo „despre” + logos „vorbire”), figură de stil narativă, deci compozițională, și anume o narațiune alegorică în proză sau în versuri din care se trage o învățătură morală (P). Ex. apologurile lui Esop. A. este o alegorie morală, spre deosebire de parabolă, care este o alegorie religioasă.

Intrare: apolog
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apolog
  • apologul
  • apologu‑
plural
  • apologuri
  • apologurile
genitiv-dativ singular
  • apolog
  • apologului
plural
  • apologuri
  • apologurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

apolog

  • 1. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) cu sens moralizator, prezentată în formă alegorică.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • De la Esop, pe care-l silabisim pe bancele școalei pînă la La Fontaine, Krîlov, Donici, apologul ca și proverbul au fost totdeauna înțelepciunea națiunilor. NEGRUZZI, S. I 336.
      surse: DLRLC

etimologie: